Escape,if you can!

Aproape ucisă......

O ucise chiar sub ochii mei.Trebuia sa il las sa ma omoare si gata!Nu ar mai fi ucis nici o fata nevinovată!Insa......daca as fi facut asta m-ar fi ucis!Si doare moartea!Cel mai frica imi e de sânge si de moarte!Nu suport asta!Bleh!Deodată,am simtit cum cineva era langa mine si am auzit niste pasi in spatele meu.M-am întors brusc vrand sa vad cine era.Insa nu era nimeni......priveam speriată straduta pe care venisem eu.Numai un far,ce abia reusea sa-mi lumineze drumul,ruginit si vechi iar mai departe doar intuneric.Vantul batea usor adiind printre crengile copacilor care ar fi putut ascunde orice printre ele.

-Alo!Ăăă......hei!E cineva?am intrebat cu o voce tremurătoare.

Insa nu era nimeni.Priveam confuza intunericul din spatele meu,si nu stiam daca sa fug sau sa stau si sa raman pe pozitii.Eram disperata in ceea ce privea starea mea,iar asta i se datora acelui spirit ce ma urmarea inca din copilărie.M-am întors vrand sa imi vad de drum desi simteam ca cineva ma urmareste iar din clipa in clipa putea sa-mi sară in spate sau pe mine.In cele din urma am inceput sa merg linistita dupa ce gândul meu mi-a zburat la mama care nu demult,imi spusese ca "orice temere ai avea,ai grija sa nu fie mai mare ca teama de Dumnezeu".Sau "Orice pericol te-ar pândi ai grija sa il infrangi si sa nu fie mai mare teama aceea ca cea de Dumnezeu".Si deci,pana la urma m-am linistit putin la revederea acelei imagini a iubitei mele mame si la auzul cuvintelor sale calzi ce ma imblanzeau orice teama sau supărare as fi avut.
Mergeam linistita pe strada gandindu-ma la cele mai frumoase lucruri posibile dintre care primul lucru era mama mea.Deodată,am auzit o creanga de copac rupandu-se brusc si pasii grăbiți in spatele meu.Părea ceva ca in filmele horror insa dupa ce ma dezmeticisem bine nu mai eram atat de îngrozită.Mi-am întors privirea in spate dar nu era nimeni deci intr-un final,am hotărât sa o iau la sanatoasa dupa ce am inceput sa grabesc pasul ajungand in cele din urma sa fug uniform conform cerinței de a-mi salva viața.Am simtit cum cineva era in spatele meu si ii auzeam pasii rapizi care se apropiau din ce in ce mai mult.Chiar daca ma dezmeticisem putin,subliniez doar PUTIN,inima începuse sa imi bată haotic,gata iesindu-mi din piept.Frica începea sa-mi pătrunda peste tot prin corp iar la auzul pasilor rapizi de pe urmele mele mi se făcea pielea de găină.Pana la urma m-am întors brusc dupa o masina ascunzandu-ma acolo si pitulindu-ma cat de tare puteam sa nu ma vada ciudățenia care era pe urmele mele.Ma gândeam la fel de fel de posibilitati chiar cand eram in toiul episodului una dintre ele fiind chiar aceea ca PSIHOPATUL ala însetat de sânge avea ceva cu viata mea.Unii chiar nu au viata lor frate.Dupa ce m-am mai linistit,iar respiratia mea nu mai era atat de sacadata,mi-am incercat PUTIN norocul intorcandu-mi privirea mea plina de frica undeva in spatele masinii dupa care ma aflam eu.Priveam speriată si observasem ca nu era nimeni si deci,probabil eram eu putin psihopata si mi sa parut.No,sunt cam sarcastică deci nu e de bine,ori ma vrăjit handicapatul ala ori m-am lovit la cap cand incercam sa prind viteza in goana dupa viata sau asa zisa "salvare a vietii" ori "păstrare a inimii" inapoi in pieptul meu drept aceea m-am ridicat dupa ce am expirat puternic.Mi se părea ceva ciudat insa nu am ținut cont de asta,deoarece,dupa cum am spus mai sus,puteam sa jur ca sunt putin cam dusă.Am privit in spate in depărtare drumul care se termina in intuneric si nu am vazut nimic.Priveam atrasă de acel intuneric insa ceva retinandu-ma.Deci imi place întunericul?Mie imi era frica de intuneric!Si totusi am izbutit sa-mi infrang teama de intuneric si nu cu nebunul care vroia sa ma ucidă ci cu vorbele calzi ale mamei mele.Deodată,am simtit ceva rece pe umărul meu,ca o mana ce ma atinse in semn prieteneste iar eu nici nu-mi dădusem seama de asta.Numai Teiola avea obiceiul de a ma atinge asa pe umăr.Desigur,acum dupa un razboi greu cu viata care e nedreapta nu "uneori" sau "cateodata" ci mai mereu,nu voi mai fi rasplatita de atingerea ei calda un gest de prietenie ce nu putea fi inlocuit cu orice zdreanta de pe drumuri ce se plimba mandra cu numele de prietena pe cand tusnea ca puricele daca dadeai de greutati si plângeai sau declarai razboi cu anumite persoane.Stai ce?Atunci cine ma......aoleo.Mi-am intors privirea incet in spate vrand sa vad cine ma atinse pe umăr.In ciuda faptului ca eu eram destul de demoralizata,l-am surprins pe psihopatul care ma urmărea de ceva vreme cum ma privea cu un ranjet straniu si ochii lui negrii iar in interior desigur ca doua bile albe ce erau tinta spre mine care priveam speriată fata hidoasă ce stătea drept portret in fata mea.Un tablou de noapte buna?Nu stiu sigur ce sa zic.Insa chestia asta chiar ma teroriza.Mana lui era inca pe umărul meu iar eu parca eram o statuie,înțepenită in fata lui.In cele din urma,mana lui de pe umărul meu se îndrepta spre gulerul meu iar eu începusem sa respir greu din cauza temei ce ma cuprinse doar vazandu-i figura vesnică palidă si alba ca laptele.Am simtit cum ma strânge de guler,iar încetul cu încetul ma ridica in sus privindu-ma satisfăcut.Il priveam speriată nestiind ce sa fac si începusem sa plâng si sa respir greu.Mana lui lua cutitul aflat in buzunarul lui,si il îndrepta spre gatul meu cu vârful,ridicandu-mi barbia cu
varful lamei cutitului spre fata lui hidoasă.Il priveam in ochi,ochi care dupa cum spuneam pareau doua bile albe in doua pete de petrol sau doua gauri negre.La un moment dat,numai cat il vad ca ridica cutitul spre gura mea blimbandu-l inaintea ei parand ca vrea sa ma taie,cum avea si el gura.Mi-am smucit capul plangand si gemand de frica zbatandu-ma.

-Lasa-ma in pace!Te rog lasa-ma!Au!Ajutoor!am inceput sa tip disperată asteptand din clipa in clipa sa simt lama cutitului in gâtul meu trecând brusc.

-Drăguță mea,am simtit cum ma apuca cu mana de par,si ma trage cu fata spre el,de ce tipi asa ca nebuna?Or sa creadă ăstia ca esti nebuna......

-Nebun esti tu!Psihopatule!Ce naibi vrei de la viata mea?am tipat zbatandu-ma si privindu-l urat.

Cutitul lui isi făcu aparitia brusc cu vârful întors spre gatul meu.La aceasta am tăcut brusc privindu-l speriată cu lacrimile vindu-mi in ochii mari ca doua bile albe.

-Ooo,dar draga mea,de ce esti asa speriata?ma intreaba hidosul ala,privindu-ma cu fata lui de sperietoare,si rînjetul ca un bumerang pe chipul lui,cu colturile gurii pana la urechi.

-Te rog nu ma omorî!Promit ca nu spun nimănui!Lasa-ma te rogg!am inceput sa ma smiorcai facandu-l sa ma priveasca confuz.

-Tu chiar crezi ca ai sa scapi cu viata?ma intreaba ranjetul revenindu-i pe fata lui de fantomă.

-D......d......da!

-De unde?Esti amuzantă.

-Te rogg!Lasa-ma in pacee!Ai mila!

-Esti atat de naivă!spune apoi am vazut cum cutitul lui se îndrepta brusc spre gatul meu.

Am tipat cat de tare am putut inchizand ochii si plangand asteptand sa simt durerea ce o simtise si Teiola,lama rece a cutitului trecandu-mi apring prin gat insa nu a fost asa.Am auzit o impuscatura puternica apoi am simtit cum sunt aruncata jos nemilos pe astfalt lovindu-ma puternic la cap.Tot ce am mai auzit a fost doar atat:

-Hei urâtule!Lasa fata in pace!N-ai alta treaba?

Ma durea groaznic capul iar acele cuvinte ma făcuseră sa imi pierd cumpătul.Durerea imi cuprindea intregul cap iar lacrimile se revarsau necontenit pe obrajii reci,auzindu-mi singura gemetele de durere ce se napustisera asupra mea.Cateva focuri puternice sa auzisera pana in departare iar un tipat ascutit se facu auzit in schimb nimic altceva.Asteptam sa fiu ucisă sau cel putin lovită puternic insa tot ce am simtit a fost o atingere caldă pe spate iar mai apoi capul meu fuse ridicat încet si o căldură de nedescris am simtit imediat.Nu mai simteam asfaltul rece atingandu-mi brutal chipul finut,ci ceva moale si călduros si o mângâiere lina pe fata.