PIERDUŢI ÎN PĂDURE (EDITARE)

Partea 5(EDITATĂ)

   ''Tine minte, oamenii se schimba, dar trecutul nu. ''

Becca Fritzpatrik

Tessa şi-a dat la o parte firele de păr de pe faţă şi l-a privit pe Mathias.Acesta i-i evita, privind în pămînt şi rotind printre degete o frunză.Îi vede maxilarul încleştat şi înghite în sec.

   Foamea ameninţa să o doboare în orice secundă, un junghi dureros îi rănea stomacul.Capul îi ameţea şi-l simţea greu.Liniştea şi tensiunea o deranja, avea impresia că dacă făcea un pas, ceva, nu ştia ce, ar fi aruncat-o la pămînt zdrobindu-i oasele şi lăsînd-o acolo, grămadă în propriul sînge.

   Nu-şi luă ochii de la el, vru să zîmbească, dar se opri.Îşi aminti de prima lor întînire, acum cîţiva ani.În minte îi reveniră imagini şi talouri în care un băiat acuprinde o fată.Îşi aduce aminte sunetul ploii, mirosul asfaltului ud şi al florilor de mai.

   Gîndul îi zboară la ochii săi întunecaţi, care aveau o lumină blîndă şi înţelegătoare.

    Îi căută privirea, dar el nu şi-o ridica din pămînt.Suspinase tristă şi îşi duse mîinile la ochi parcă ştergînd nişte lacrimi invizibile.

    Ştia că el nu a iertat-o, nici ea nu s-a iertat pentru ceea ce făcuse.Ea alese această cale, alese să se desprindă de la tot ce îi aducea aminte de ea şi să-şi continue viaţa.Doar că viaţa pe care o alese era o prefăcătorie, o minciună pe care şi-o spuse de atîtea ori încît începu să o creadă.Atunci fusese conştientă de consecinţe şi ştia că dacă lăsa măcar pentru o secundă masca la o parte totul avea să fie pierdut şi ar fi rămas în impas.Dar ca planul ei să meargă, ca totul să fie dat uitării şi ca rănile să i se închidă trebuia să îl depărteze pe Mathias.Trebuia să-l ţină departe, dar în acelaşi timp la fel de aproape ca înainte.

    De fiecare dată cînd el nu băga de seamă îl studia, îl urmărea, iar amintirile frumoase din copilărie parcă o împingeau spre el ordonîndu-i să-şi ceară scuze.Şi în acele momente pur şi simplu îşi oprea lacrimile muşcîndu-şi buzele şi privea în altă parte.

   Terressa nu mai era la fel.Nimic nu mai era la fel şi nimic nu va mai fi la fel.Ea a decis să se schimbe, ea a decis să fugă de trecut, nu el.

   Fata cu ochii albaştri de acum doi ani se schimbase, complet.Nu putea să facă nimic, chiar dacă în acele momente ar fi putut să uite totul şi să treacă peste, împreună cu ea.Ar fi putut rămîne alături de ea, ar fi putut să-şi facă noi amintiri, dar nicicînd nu o va putea întoarce înapoi.

   Ea nu putea să uite.

   Într-un fel înţelegea de ce Tessa a făcut asta, de ce a lăsat totul în urmă, era prea mult.După moartea mamei ei, rămase cu un tată alcoolic.Nu o singură dată Matt o văzuse cumpărînd ţigări şi bere pentru Arthur Dalton.Fusese adoptată de mătuşa ei la 16 ani, după ce 3 ani trăise în iad şi se temea să intre în propria casă.

   În casa în care crescuse, acolo unde făcuse primii paşi şi unde în fiecare ungher găsea chipul Denissei Swan, chipul mamei iubitoare şi drăgăstoase.El ştia că amintirile din casa aceea o răneau, îşi închipuia asta.Melanie Johnson îi povesti multe despre vecina ei, îi vorbise cu zîmbetul pe buze despre iubirea ce o purta Denissa pentru fica ei, despre altruismul şi curajul cu care vedea lumea.Atunci Mathias se gîndea că ar fi vrut să o cunoască pe mama Terressei.Şi-ar fi dorit să îi povestească despre Tessa, să îi spună cît de minunată şi cît de puternică era fica ei.

   Peste cîteva ore au ajuns din nou printre copaci, mergînd încet şi rezemîndu-se unul de altul pentru a nu cădea.Nici unul nu îndrăznea să spulbere tensiunea acumulată de-a lungul acelui timp.Chiar dacă îi presa căzîndu-le pe umeri şi făcîndu-i să scrîşnească nu scoaseră nici cel mai muc sunet.Mathias era încă prins între valurile de gînduri şi încerca să-şi potolească furtuna dinăuntru.Îi simţea atingerea de gheaţă, era rece.Se încordă şi braţului devenise de oţel, Terressa tresări.El suspină, strînse puternic din pleoape întrebîndu-se cum putea într-un corp de porţelan să încapă atîta putere şi voinţă.

   Foamea îi rodea stomacul în timp ce setea îi ardea gîtul.

   Încă puţin, Tess.Rîul nu poate fi departe.

   Îşi tot repeta în gînd îndemnîndu-se să reziste şi să facă următorul pas.Ştia că îl încetinea.Matt ar fi trebuit că găsească rîul aum cîteva ore dacă nu ar fi fost ea.Apoi şi-a amintit urletul lupului, faţa i s-a crispat parcă simţind din nou ghearele animalului înfipte în copsă.Şi-a revenit scuturînd capul.

   Pentru un moment s-a gîndit că începea să semene cu tatăl ei.Îl trăgea la fund şi îi lua orice şană de supravieţuire celui de lîngă ea.Exact ca tatăl ei.Gîndul ăsta o făcu să se strîmbe dezgustată.

   Tessa apucă o creangă mai joasă a copacului şi încercă să se urce.Mîina i se desprinse şi îşi pierdu echilibrul, el o prinse înainte de a cădea.Îi fixă ochii şi îşi înghiţise cuvintele văzînd cum strălucirea şi culoarea albastră părea acum lipsită de viaţă.O aşezase în capul oaselor şi se asigură încă o dată dacă se putea ţine pe picioare.

-Nu putem, îi zise cu o voce joasă care nu exprima nimic.

    Defapt nu era sigur cum ar trebui să exprime verietatea de emoţii care clocoteau înăuntrul lui.Însă era sigur de un lucru, nu ar fi vrut să o vadă din nou căzînd dintr-un copat.Simţea că dacă ritmul bătăilor i s-ar intensifica măcar cu una singură ar fi avut infarct.Nu ar fi rezistat după un alt accident.

   Îşi îndreptă din nou ochii spre ai ei sperînd că lumina să îi fi jucat o festă.Dar nu se înselaşe.Lăsă un oftat la iveală, iar Tessa se încruntă.

    Mai tîrziu, peste cîteva ore, cînd soarele apuse şi pe cer răsăriră cîteva stele, erau aşezaţi alăturea lîngă foc.Le-a trebuit o oră să strîngă destule lemne şi să-l aprindă însfîrşit.Timp în care tensiunea dintre ei a crescut şi a persistat tulburîndu-i gîndurile.Deşi înăuntul lui se ducea încă o luptă aprigă, pe dinafară era îngheţat şi avea un aer distant.Chiar şi atunci cînd era alături de el, aproape împrăţişati, nu îi percepea căldura, pielea fină şi privirea dulce de altădătă.În acel moment amintirea îmbrăţişării lor, de acum o zi, i se părea ireală şi îndăpărtată.încă o dată se convinse în transformarea incurabilă a şatenei.