The Obsession (Pauză)

Capitolul 21

Damian,

Un sunet cunoscut mie, un sunet care deja îmi intrase în sânge, o împușcătură de armă, atât mi-a trebuit.

Am aruncat telefonul din mâna și am alergat cât de repede am putut. Speram să fi auzit prost să mi se fi părut. În fața mea era o baltă de sânge care venea din brațul ei, cu toate astea stătea în picioare iar cel care a atacat-o era sub picioarele ei.

Orbit de furiei l-am luat de cămașă și l-am izbit de perete.

-Iubito sună l pe Lorenzo să vină să te ducă la spital.

Am spus-o privindu-l în ochii, deși cu furie de necontrolat am spus-o calm să nu o agit. Niciodată nu accepta săi comand ceva însă de data asta era epuizată.

Cine dracu îndrăznește să-mi atace soția în mijlocul zilei fir-ar al dracu!

L-am aruncat în beciul unde aveam să mă ocup de el, i-am dat drumul să coboare pe scări cu mâinile și picioarele legate, nu putea să moară, erau prea puține scări.

Mi-am luat o pereche de mănușii și îmi căutam o unealtă perfectă. 20 de minute atât pot sta aici cu el, dar no să-l omor, nu, am să-l fac să regrete că curva de mă-sa la născut.

-Ei bine dragul meu prieten nu te speria am să te i-au încet.

Am ridicat cleștele în aer să verific dacă era destul de ascuțit.

-Oh, ai noroc prietene, nu ți-ai făcut unghiile, dă-mi voie mie.

Am apăsat unghiile cu vârful cleștelui și am început să strâng și să ridic, încet și sigur.

Voia să urle așa că l-am lăsat, i-am dat jos banda de la gură.

-N... Nu a..am vrut.. E o neînțelegere...

-Ți-am dat voie să vorbești?

Pac,

Jos unghia. Am continuat acceași procedură la toate cele douazeci de degete. Până când am auzit un zgomot de venind din spatele uși.

-Vai ce păcat, trebuie să plec, dar nu-ți face griji mă întorc. I-am dat un pumn în moacă.

Deschid ușa și o trântesc în spatele meu.

-Stinge toate luminile și pune-i sunetele de sticlă zgâriată, la volum maxim! Îi spun lui Kali și plec grăbit.

---
La spital..

-Cum e? S-a trezit? Spun încercând să par calm.

-Trebuie să așteptați, va veni domnul doctor să vorbească cu dumneavoastră.

Să aștept? Voi nu cred că știți ce înseamnă să așteptați știind că soția ta suferă, puteam să spun asta dar am tăcut.  Nu era nici momentul nici locul în care să pot face prăpăd.

Mă învârteam prin holul ăla că știam dimensiunile, câți pași sunt dintr-un capăt în celălalt. Mai aveam puțin și rămânem fără unghii la cât le rodeam. Asta dacă nu mă lua Lorenzo de brațe și mă punea să stau jos.