No rules

Previziunea

După o seară că desprinsă din filme, dimineața si-a făcut apariția prea repede.
M-am trezit in bratele lui Peter și mi-am adus aminte de toate cele petrecute cu doar câteva ore înainte și dintr-o data m-am simțit puțin jenata. Nu mă gândisem niciodată la Alexander ca mai mult decât un prieten. Îl cunosc de când mă știu și nu as vrea sa stricam asta si mai erau și părinții mei care erau la doar câțiva metri distanță. Puteau intra oricând peste noi ca sa ne dea trezirea și sa ne surprindă astfel. Nici nu vreau sa mă gândesc la ce discurs lung și încurcat ne-ar supune parintii mei. Ar fi un dezastru și cred ca nici unul dintre noi nu ar vrea sa avem parte de așa ceva.
I-am dat usor mana la o parte și am încercat să mă mișc incet ca sa nu-l trezesc. Când am reușit sa mă sustrag din bratele lui, m-am dezechilibrat usor și am căzut în fund, exact lângă Alex. Cum eu nu am pic de gratie în mine, trebuia sa mă gândesc ca planul meu nu va funcționa.
A:Hey, ești bine?
Eu:Da, doar ca am încercat sa nu te trezesc.
A: Nu ti-am spus eu aseară ca nu mai pleci ?
Eu:Ești sigur de asta? Pentru ca părinții mei trebuie sa apară din orice moment sa ne trezească și dacă ne văd așa, sper ca ești pregătit de un discurs -presex- sau unul - sunteți prea mici pentru ... -.
A: Ok, sa zicem ca de data asta ai o scuză, dar data viitoare nu mai scapi.
Eu: Data viitoare?
A:Crezi ca scapi atât de ușor de mine?
Eu:Cine a zis ca vreau ? Începem amândoi sa chicotind și se întinde spre mine sa mă pupe usor pe obraz.
Eu:Doar atât?
A:Sa zicem ca părinții tăi sunt doar la câțiva metri distanță.
El afost mereu un baiat cu umor. Întotdeauna știa ce să spună și cum sa o facă, mereu avea cuvintele la el și asta era un lucra care mi-a plăcut la el. De fapt, dacă stau sa mă gândesc, imi plac multe lucruri la el, doar ca pana atunci nu m-am gândit niciodată ca îl plac - plac. În mintea mea erau o mulțime de întrebări fără răspunsuri. Îmi era frică să nu stric totul cu stângăcia mea și sa îl pierd. Țin chiar foarte mult la el. Iubit sau doar prieten, el este o parte foarte importantă din viața mea și simt ca nu as fi eu cu adevărat dacă nu l-as mai avea. Nu vrea sa se strice totul doar din cauza unor senzații al naibii de plăcute. Dar vreau și sa-l am. Sa știu ca e al meu și chiar dacă e dorit de oricare alta fata, el este al meu și eu sunt a lui. Chiar dacă multe fete l-a vrea, multe fete mult mai drăguțe ca mine, el m-a ales pe mine. Acesta e un sentiment plăcut. Te simți importantă, iubită.
După câteva minute în care am încercat sa mă adun și sa las de-o parte toate gândurile despre ,,idila mea" de aseară, am ieșit afară sa văd dacă părinții mei se trezisera deja și dacă era totul pregatit pentru plecare. Eu îmi adunasem toate lucrurile și l-am lăsat pe Alex în cort strangadu-si lucrurile. Cortul părinților mei era deja strans și nu mai era nici o urmă de ei. Masina nu mai era și strânseseră deja tot. Telefonul meu rămăsese în mașină și nici măcar nu îi puteam suna. Nu se vedea nimeni în apropriere.
Eu: Alex! strig puțin îngrijorată.
A:Ce s-a întâmplat? Nu trebuie sa tipi. mă întreabă puțin dezinteresat în timp ce încă își strângea lucrurile.
Eu: ALEEX! strig și mai neliniștită.
Când iese din cort, putin iritat, vine lângă mine și rămâne nemișcat preț de câteva secunde, apoi devine serios.
A:Unde sunt?
Eu:Nu am nici o idee.
A: Poate S-au dus sa ia ceva de mâncare, Nu-ti face griji. Se vor întoarce în curând. Asta era atât de urgent?
Eu: Parintii mei ne-au lăsat singuri în pădure, si-au strans lucrurile, au plecat fără sa ne spună nimic și tu ești atât de calm?
A:Ce ai vrea sa fac? O sa se întoarcă. Doar nu crezi ca deja te-au renegat, nu?
Remarca lui m-a facut să chicotesc și îl lovesc usor cu cotul.
Eu:Telefonul meu a rămas în mașină. Nu îi pot suna. Telefonul tău unde este?
A:Tot acolo. Nu știi ca părinții tăi ne-au spus ca vom avea ,,un week-end fără tehnologia".
Eu: Oh... oftez lung și încerc sa mă urc pe o stâncă din apropriere, una mai înaltă ca sa văd dacă era urma de masina noastra în apropriere, dar fără vr-un succes.
După aproape jumătate de oră, apar parintii mei cu câteva cafele și clătite cu sirop de arțar. Fuseseră la un mic magazin din apropriere. Nu se gândeau că ne vom trezi atât de devreme și credeau ca vor ajunge înainte ca noi sa ne fi trezit. După ce am luat micul dejun, am strans totul și am pornit la drum. Eu mi-am deschis Ipod-ul și i-am oferit una din casti lui Alexabder, cu prețul de a sta în poala lui. Normal ca a acceptat, îi convenea amândouă situațiile. Ma simțeam bine în bratele lui, era așa pufos și de plăcut, bine era mult mai bine aseară, în bratele lui, dar nu mă plâng. Ii studiam trasaturile bine definite ale feței și încercăm sa-i fac un portret în capul meu. Niciodată nu am fost prea atentă la trasaturile lui. Ii cunoaștem foarte bine trasaturile și fața, dar nu stiam prea multe detalii mărunte. Cum ar fi o alunița sau alte mărunțișuri ca astea.
Nu mergeam de mult timp. Doar de câțiva kilometri. Tata a pus melodia ,,The winner takes it all" a formației preferata parintiilor mei, Abba. Cum a început melodia sa cânte, mi-am adus aminte de acel vis de acum câteva seri și m-am ridicat brusc, stand pe mijlocul banchetei, uitandu-ma la drum atentă pe geamul din față. Alex s-a uitat puțin curios la mine, dar nu a întrebat nimic și a continuat sa se uite atent la drum. Trecusem de primii 10 kilometri. M-am liniștit puțin și mi-am reluat locul din bratele lui Peter, continuând sa-l studiez. Tot drumul am tresărit la fiecare claxon și la fiecare viraj. Mai aveam doar 10 kilometri pana în NY și nu se intamplase nimic. Mă simțeam ușurată. Pe fundal se aude din nou melodia ,,The winner takes it all" , dar nu îmi mai făceam griji pentru drum. Doar mă uitam pe geam și ascultam muzică, în timp ce stateam cu capul pe genunchii lui Alex.
După puțin timp se aude un zgomot violent de claxon și văd cum trece un camion mare pe lângă noi, cu o viteză foarte mare, lucru ce-l face pe tata sa înjure și să se uite puțin în urma după camion, ne mai fiind atent la drum. După câteva fracțiuni de secundă, privirea lui Alex s-a schimbat. Din privirea lui serioasă și plictisită, a aparut una șocată și puțin speriată. El a reacționat rapid și m-a acoperit cu trupul lui. S-a auzit un zgomot asurzitor de claxoane și apoi un sunet diferit, unul de lovitura.
Asta era. Visul meu. Totul se adeverisera. Melodia. Cei 5 kilometri pana când ajungeam. Trupul lui Alexander acoperindu-ma. Acele zgomote. Eu deja fusesem acolo o dată. Eu PREVĂZUSEM ce urma sa se întâmple. ȘTIAM CA VA AVEA LOC ACCIDENTUL.
Simțeam cum ochii mi se inchid si trupul îmi cedează. Nu puteam sa vad nimic și simteam presiunea corpului lui peste al meu. Simțeam cum masina devenise îngustă, probabil din cauza airbag-ului. Îmi era frică să mă mișc. Îmi era frică să mă uit ce se intamplase. Nu vroiam sa văd. ÎMI ERA FRICĂ. Oare el era ranit? Sau parintii mei erau? Oare de ce ne lovisem? Un copac? O stâncă? O alta mașină? Trebuie sa sun la salvare. Trebuie sa fac ceva. Frica îmi acapararea corpul. Dar nu aveam timp de așa ceva. Viața persoanelor dragi mie era în joc. Dar tot nu puteam face nimic. Eram, practic, paralizata de frica. Și atunci m-am gândit ca fiecare secunda stat în plus M-ar putea costa viața unuia dintre ei. Mi-am dat răgaz numai de 5 secunde sa scap de toată frica și sa mă ridic, sa fac ceva.
5...
4...
3...
2...
1...
Îmi strâng ochii cu putere, iau o gura mare de aer și încerc sa-i mișc corpul lui Alexander de pe mine ca sa pot ieși de acolo. După ce ies de sub scutul uman, protector, primul lucru pe care l-am văzut, au fost zecime de cioburi mici și ascuțite, înfipte în spatele si bratele lui. Apoi i-am văzut pe parintii mei. Ei erau mult mai loviți. Mama era lovită destul de tare la tâmpla stângă, sângerând din abundență, iar pe tata nu-l puteam vedea. Tot ce vedeam era intr-o ceață întunecată și simteam cum corpul îmi cedează, iar ochii mi se tot închideau. Nu reuseam sa văd nici un telefon. Am încercat sa-l scutur pe Alex și sa-i strig pe parintii mei, dar nu a funcționat. Nu eram conștienți. Cu greu, am dat de telefonul lui și am format ,,112" , dar după totul a devenit dintr-o dată negru și corpul meu a cedat. Nu am reușit sa vorbesc la telefon, sa le spun ce am pățit și unde ne pot găsi, am reușit doar să aud cum se forma numărul, iar pe fundal se auzeau incet doua versuri care se tot repetau din acea melodie afurisita a formației Abba :

,,The winner takes it all
The loser has to fall ..."