Povestea lui Harap-Alb
de Ion CreangăCapodoperă a prozei de insipiraţie folclorică, "Povestea lui Harap-Alb" a apărut la 1 august 1877, înrevista "Convorbiri literare".
Subiectul nu este original, el apărând în şase versiuni româneşti: două în Transilvania, două în Muntenia, una în Moldova şi una în Bucovina. Există şi o circulaţie a subiectului: în Grecia( "Omul fără barbă") şi în Bulgaria ("Omul cu barba de aur").
Faţă de aceste versiuni, basmul lui Creangă se diferenţiează prin: intrarea în subiect (cele trei probe), prezenţa Spânului şi tema uriaşilor năzdravani.
Creangă preia tiparul narativ din basmul popular modificând structura stereotipiilor (se repetă de la basm la altul), potrivit principiilor sale estetice si a viziunii sale artistice.
Din basmul popular, scriitorul păstrează câteva elemente, astfel regăsim tiparul narativ cu secvenţele sale: situaţia iniţială caracterizată prin echilibru; elementul perturbator care echivalează cu intriga (scrisoarea primită de la Verde Împărat); aventura parcursă pentru restabilirea echilibrului; în final, echilibrul este restabilit.
Formula iniţială, cea mediană şi cea finală sunt de asemenea regăsite în "Povestea lui Harap-Alb".
Titlul fixează eroul eponim, care are un statut neobişnuit: sclav sau slugă care nu provine ţiganii robi. Oximoronul (alăturarea a două cuvinte care se bat cap în cap) subliniează evoluţia spirituală a lui Harap-Alb, de la starea de neiniţiat la cea de prinţ adevărat.
Tema triumfului binelui asupra răului din eposul popular este asociată cu tema iniţierii şi a maturizării treptate a eroului.
Motivele se constituie într-o altă constantă a basmului popular, întâlnită şi la Creangă: motivul împăratului fără urmaş, motivul superiorităţii mezinului, motivul încălcării interdicţiei, motivul căsătoriei şi motivul călătoriei.
Compoziţia este alcătuită pe motivul călătoriei. Harap-Alb parcurge însă trei tipuri de călătorii: călătoria iniţială, pe parcursul căreia Harap-Alb se defineşte mai degrabă ca un antierou, "boboc în felul său"; călătoria de verificare, eroul probează o experienţă şi îşi cristalizează o personalitate ce îi vor permite să se încadreze în tiparul eroului; călătoria de înapoiere, când eroul este recunoscut ca prinţ adevărat.
Cele trei călătorii sunt marcate de două morţi şi învieri ritualice: coborârea în fântână, unde va avea loc schimbarea identităţii temporare a eroului, în final a devenit prinţ adevărat.
Cele două părţi ale basmului (fiecare având câte patru secvenţe narative), întăresc afirmaţia criticului Al. Piru, basmul este alcătuit "din contopirea a două poveşti" (basm atipic).
Incipitul preia formula iniţială din basmul popular, personalizând-o prin folosirea regionalismului fonetic: "Amu, cică era o dată...". Prin partea introductivă se produce coborârea eposului în fabulos.
Cele opt secvenţe narative sunt marcate de formula mediană: "se cam duc la-mpărăţie, Dumnezeu să ne fie, că cuvântul din poveste, înainte tot mai este...".
Finalul este particularizat prin nota de umor: "...şi-un păcat de povestim, fără bani în buzunariu. Iară pe la noi cine are bani mănâncă şi bea, iar cine nu, se uită şi rabdă".
CITEȘTI
Bacalaureat, Limba și Literatura Română
AléatoireMă gândeam să vă ajut cu câteva lucuri esențiale pentru bacalaureatul la limba română. Eseurile nu sunt scrise, ci sunt predate de doamna mea profesoară. Sper să vă ajute!