Cand autobuzul ajunge in statia mea, platesc soferului si cobor, incepand sa merg cu micul bagaj dupa mine. Cand ajung in fata casei o vad pe mama pe veranda, udandu-si florile si plantele. Zambesc cand o vad si incerc sa nu fac zgomot, in incercarea de a o surprinde. Imi las bagajul langa un tufis din fata casei si alerg catre ea, imbratisand-o pe la spate. Se sperie si se smuceste din bratele mele, insa cand ma vede rade si sare cu bratele in jurul meu.
- Ce nebuna esti. spune razand sarutandu-ma pe frunte.
- Era o oportunitate, nu puteam s-o ratez. spun iar ea isi da ochii peste cap amuzata rupand imbratisarea.
- Bagajul? intreaba iar eu il recuperez din fata tufisului, intrand apoi dupa inauntru. Parea ca trecuse o vesnicie si nu doar doua saptamani de cand fusesem plecata.
- Tata unde e? intreb iar ea imi evita privirea.
- A fost chemat la munca. spune prefacandu-se ocupata iar eu zambesc ironic.
- Sigur? intreb facand referire la un posibil adulter iar ea ma priveste in sfarsit.
- Rosalie. spune iar eu ridic din umeri inocenta.
Se obisnuise deja cu raspunsurile mele ironice mai ales ca erau bazate pe fapte reale.
Fiind tarziu ne abtinem sa stam la povesti si merg direct in dormitorul meu ce imi ofera o stare de nostalgie. Imi era dor de patul meu si de lucrurile mele personale, mai ales de fotografiile de pe pereti. Ma imbrac cu niste pijamale gasite prin dulap si ma intind in pat in intuneric. Imi verific telefonul pentru mesaje, insa stiam ca Frankie dormise. Dar nu mesaj de la ea voiam sa vad pe ecran.
*
- Ceai?
- E noua dimineata.
- Cafea? intreaba iar eu rad si dau din cap, gandul la gustul cafelei entuziasmandu-ma.
- Stiam ca nu a disparut ca prin magie obsesia ta. spune mergand in bucatarie iar eu zambesc nerabdatoare sa petrec timp cu ea.
Usa se deschide in momentul cand mama si cu mine inca ne chinuiam sa terminam puzzle-ul de o mie de piese. Tata intra in sufragerie asezandu-si geaca albastra pe spatarul scaunului din fata barului ce despartea bucataria de camera de zi.
- Rosalie. spune pe un ton usor entuziasmat, surprinzandu-ma cand vine sa ma imbratiseze. Il imbratisez cu o singura mana abia privindu-l, facandu-ma ocupata.
- Mai multa cafea? intreaba mama luand ambele cani si plecand, fara sa imi ofere sansa sa ii raspund. Oftez cand realizez motivul plecarii ei, insa continui sa privesc piesele de puzzle intinse pe masa de sticla.
- Cand ai ajuns pustoaico? intreaba asezandu-se pe fotoliul din partea mea stanga.
- Aseara. spun si il vad cum da din cap prin reflexia din televizor.
- Chiar apreciez ca ai venit pentru cina de maine. Inseamna mult.
- Ce inseamna exact aceasta cina pentru tine? Ce semnifica maine seara? il intreb de-o data uitandu-ma la el.
- Nu e nimic periculos, altfel nu va implicam. spune impreunandu-si mainile pe genunchi. Imi rezem spatele de canapea, ci genunchii la piept, privindu-l in ochi.
- Atunci? Despre ce este vorba mai exact? intreb iar el ofteaza.
- Nu e important cat sa vorbim pe subiect. spune iar eu ma incrunt.
- Vreau sa stiu de ce e nevoie de prezenta mea si a mamei. Ne folosesti pentru ceva anume?
- Nu, bineinteles. spune usor ofensat.
CITEȘTI
Emotion Recognition // rescriere
Fanfiction// rescriu aceasta poveste. schimb destul de multe lucruri insa esenta ramane aceeasi, doar cu niste modificari, in bine pentru ceva timp capitolele nu vor avea legatura intre ele, pana nu le rescriu pe toate adica. \\ Cand Rosalie il intalneste pe...
