Călător în noapte (SasuSaku FanFic)

Capitol cu umbre*

*

-Oi, Sakura-chan! Deschide ușa! se aude vocea trombonind în seară.

-Naruto, nu vin! îi răspunde cea de după ușă, înfiorată de la oboseală și, totodată, înfuriată.

-Ne? Nu vii să petrecem? Sakura-chan, te obosești cam mult, dattebayo... Ar trebui să-ți iei măcar o zi liberă de la muncă, nu crezi?

Însă, rozalia nu-i răspunse. A plecat capul așteptându-l pe băiat să plece și, odată plecat, a început să se plimbe prin cameră, răscolind printre gânduri. Lumina o stinsese de mult și numai perdelele ce se unduiau ofereau cale liberă felinarelor să mai lumineze. Și așa a stat multă vreme din cauza unei temeri pe care fata n-o mai simțise niciodată până atunci. Ar fi dorit, totuși, să privească pe fereastra deschisă, însă nici atât n-a stărui să facă.

Teama se intensifica, iar mintea îi scăpăta precum perdeaua în bătaia vântului. Și era, totuși, conștientă de teama ei, dar fără însă să înțeleagă de unde apăruse așa, de nicăieri. Se uita prin cameră de jur împrejur, observă toate umbrele, colțurile erau complet cuprinse în mătăsuri negre, dar era mai bine decât afară, și niciodată n-a reușit să înțeleagă de ce... Se simțea, pur și simplu, în mai mare siguranță în întunericul mat al apartamentului, decât în cel dogorât de lumini de pe stradă.

Răsuflând adânc, se băgă într-un sfârșit în pat. Se înfofoli în așternuturi reci și, totuși, plăcute. Și, culcată cu fața spre perete, Sakura a așteptat vreme de câteva ceasuri, însă nu adormise. Avea mereu impresia că cineva o urmărește din celălalt capăt sau de după fereastră. Rozalia se gândi că n-avea cine să fie la o oră atât de târzie, și cine avea să o aștepte atâtea mari de ore, până s-ar fi trezit? Cu toatea astea, senzația de apropiere se alipea de fată, înfingându-se tot mai adânc în temerile ei de noapte.

Sakura se ridică într-un sfârșit, însă nimeni nu se alfa în cameră, iar totul era așa cum a fost lăsat. Simțind, la un moment dat, sufocându-se, a ieșit timidă pe strada cuprinsă în freamătul nopții. Nimeni nu se afla în preajmă, iar lumina obositoare se prăbușea asupra fetei ce umbla singură pe străzi.

Sakura se mâhni, deoarece sosise deja cea de-a treia noapte în care nu dormise, și nici că somnul ar fi voit să vină. Se plimba însă doritoare să se revigoreze. Privea de jur împrejur, alungând senzația de urmărire. De altfe, știa că n-avea cine să fie, iar toate aceste închipuiri nu erau decât amintiri prefăcute în speranțe. Asta pentru că, deși îi era teamă de acea prezență ce stăruia după dânsa, Sakura ar fi dorit să se afle încă acolo. Acea senzație îi readucea speranța...

Mergea, fără să mai privească înapoi, și ajunse în drept cu academia. Aici viața Sakurei prinse culoare în proporții mari, iar fericirea izbucnea în retrăirea lor. Și, totuși, cineva lipsea... Lipsise de ceva timp, apoi apăruse, și pe urmă iar dispăru... Apoi, prima despărțire o mistuise pe fată într-un mănunchi de lacrimi, așa cum a fost să fie în acea noapte. El plecase...

Și nu s-a mai întors?

Ba da.

Și unde-i acum?...

Cine știe... Dar de ce să-i pese Sakurei? Și, totuși, răspunsul era pe atât de evident, încât nici nu mai trebuia să fie rostit. De fapt, devenise un tabu în viziunea rozaliei: sentimentele sale n-au să dispară vreodată.

Și, totuși, fata se afla la cumpăna conștiinței sale, deoarece Sasuke nu dăduse niciun semn din ultima sa misiune, iar toți îl crezuseră mort. În acele zile, Sakura plânseră necontenit, și la fel făcuse și Naruto... Fata ar fi plâns și acum, însă lacrimile se uscară și n-aveau să reapară prea curând.

Sakura se opri imediat după ce trecu academia și se uită pentru ultima dată în spate. Felinarele bântuiau fastuos asupra asfaltului rece, iar aerul se răscoli la răstimpuri, deranjând părul scurt al rozaliei. Privi mai cu adâncime, însă nu observase decât umbrele vaporoase, parcă a unor siluete subțiri și neclintite, a stâlpilor de iluminat. Atât. Se întoarse și continuă să pășească încet. Se descălțase, luându-și pantofii cu toc în mână, și păși fără emoție. Răcoarea o liniști, iar pulsul inimii ușor scădea. Totul în jur era în armonie cu fata, iar fata era în armonie cu sufletul ei. Ușor, lacrimi au început să curgă. La început a fost un strop, apoi doi, pe urmă trei... într-un sfârșit numărătoarea se pierdu. Sakura plângea?

Nu, ar fi vrut... Însă, totul era în armonie cu sufletul ei, iar cerul îi răscumpărase lacrimile.

Și, totuși, ea ar fi dorit să curgă din ochii ei. Astfel, se simțea într-un fel neputincioasă, crezând că se dezumanizează. Însă, ea era departe de dezumanizare, doarece sufletul și conștiința îi umblară până-n mădulare, iar dorul fetei și dragostea sporea cu fiecare zi. Și, totuși, nu-l putea vedea...

Ploaia ținuse doar câteva minute, apoi cerul se însenină în tenebra sa insidioasă. Sakura continua să meargă desculță pe o stradă mai puțin luminată, gândind să facă un ocol și să se întoarcă spre apartament. Merse cât merse și dădu nas în nas cu cineva. Nu-i putuse distinge chipul, căci acesta era vârât sub masca umbroasă a rutei fără felinare.

Sakură făcu câțiva pași în spate, însă se izbi de o altă persoană. Pentru câteva momente se speriase, apoi își reveni. N-avea de ce să-i fie frică, deși se afla în mijlocul unui bucluc. Cum așa?

Așa a vrut sufletul...

Sakura era încolțită de doi bărbați ce abia ieșiseră dintr-un bar din apropiere, iar atunci se nimeriseră să dea peste fată. Aceștia o priviră mulțumiți și se năpustiseră asupra ei. Cel din spate o prinseră de mâini, iar cel din față se apropie. Rozalia închise ochii, simțindu-și picioarele ridicate. Era suspendată în aer, iar picioarele erau obligate să se susțină de bazinul bărbatului din față. Cu toate acestea, ea nu clinti. N-avea cum... Era conștientă că n-are ce să le facă celor doi, deoarece își sigilase întreaga chackra.

Flash Back:

-Sakura, știi...

-Da! spune aceasta fără a se clinti, apoi continuă: Știu, Tsunade-sama...

-Cantitatea de chackra trebuie sustrasă. E pentru binele tuturor...

End Flash Back.

Sakura înțelesese atunci că nu are șansă în fața acelor bărbați, așa că a așteptat. Însă, ceva neprevăzut se clinti în viziunea ploapelor umbrite și, ca printr-o cugetare, deschisese ochii regăsindu-se pe stradă singură. A clipit nedumerită de câteva ori, apoi se uită mai cu seamă. Nu era singură, cei doi bărbați fuseseră răpuși.

Aceasta mai privi odată, însă cu pași grăbiți ca să iasă de pe mica străduță, luând-o din nou pe cea principală. Aceasta a grăbit pasul speriată, ajungând de seamă în fața apartamentului. Se opri însă în fața ușii, simțind din nou acea prezență. Se întoarse, iar ochii îi rămaseră neclintiți în fața unui tip sinistru. Nu putea spune cine era sau ce vârstă avea, deoarece acesta se ascundea sub o îmbrăcăminte neagră. De unde îl privea fata, acesta părea o umbră, din care însă se zăreau ochii. Sakura a stăruit să-i privească, însă nu apucă să le distingă culoarea pentru că acesta dispăru, iar rozalia nici nu constată acest fapt din prima.

Sakura începuse să se teamă mai cu seamă. Și, făcând câțiva pași spre stradă, mai privi odată în jur. Emoțiile stârniră lacrimile, iar fata nu mai conteni să nu se arunce în genunchi pentru a le vărsa.

În acea noapte, fata n-a mai intrat în apartament, ci a așteptat îngenunchiată să se crape de ziuă. Apoi, sfioasă, și-a făcut drum spre camera sa unde avea să-și petreacă restul zilei.