Moon #Wattys2015

004

Mersul ei era rapid, făcându-mă să mă holbez la picioarele ei slabe care o ajutau să se îndepărteze de mine cu lejeritate. Am picioarele mai lungi ca ale ei, și totuși abia pot ține pasul cu ea. Am ajuns în câteva minute la căsuța dintre copaci, fiind încă stupefiat de peisajul schimbător, de parcă am fi sărit peste ocean: acum câteva secunde eram în California, acum am reapărut în Londra cea rece. A deschis ușa, știind că o voi urma. Aerul stătut al camerei m-a lovit din plin, dornic să mă întorc pe faleză.

- Du-te înapoi!

Skye s-a îndreptat spre ușa băii, pe care a trântit-o în urma ei. Voiam să o întreb ce e în neregulă, dar răceala din acele cuvinte, m-a urnit spre camera pentru pitici. M-am trântit pe saltea extenuat, supărat pe propria persoană pentru lașitatea de care am dat dovadă. Trebuia să dau glas gândurilor în fața ei, fără rețineri.

- Harry, știi că ești un prost? De unde știi că în următoarele secunde nu va intra cineva și îți va curma viața? De unde știi că vei putea vedea răsăritul de mâine? De ce nu ai prețuit fiecare moment oferit? Dar am făcut-o!! Ai înnebunit de vorbești singur, Styles. Chiar trebuie să ieși. Două zile ți-au ajuns. O mică plimbare în libertate te-a întârătat mai mult.

Am dat din nou cu pumnul în perete, surprins că nu am făcut o gaură... încă. Timpul nemilos continuă să își facă de cap, în timp ce eu stau închis într-un capăt de lume cu oameni fără suflet. Inima a început să îmi bată mai tare însoțită de un gol uriaș în stomac. Mi-am pierdut aproape tot controlul asupra membrelor și respirației. Aerul îmi părăsea nările neregulat, rapid, din cauza adrenalinei care făcea să mă doară venele. Am scos un sunet lipsit de intensitate, îndreptându-mă cu stângăcie spre mânerul ușii. Ultima fărâmă de control asupra corpului, am aruncat-o spre deschiderea ușii pentru a cere ajutor. Amorțeala dureroasă (ironic, nu?) m-a copleșit și ultimul lucru pe care am mai reușit să îl văd erau o pereche de ochi albaștri îngrijorați. Acea privire nu îi aparținea lui Skye, ci unui chip necunoscut, de bărbat.

M-am gândit de prea multe ori să renunț la viața mea. Am plâns nenumărate nopți fără să mă audă nimeni, până ce m-am trezit într-o dimineață zâmbind, imun, pe jumătate, la intemperiile drumului meu. Ați spune că am o viață perfectă: faimă, bani, femei la picioarele mele, dar asta e doar gheața de la suprafața vieții mele. Dacă cineva o sparge, poate să vadă cât de infect e cercul vicios al faimei. Tentațiile vin din toate părțile, intimitatea dispare și oamenii te caută doar pentru că vor ceva de la tine. Nu putem să avem încredere în nimeni, exceptând familiile noastre, pe care le vedem rar. Puterea cuvintelor noastre, împreună cu responsabilitatea asupra atâtor vieți ne copleșește deseori. Există 3 tipuri de persoane în industria muzicală: cele care renunță înainte să înceapă, cele fără scăpare din ghearele întunericului și cele, ca noi, care rezistă și devin mai puternice cu trecerea timpului. Sunt anumite momente în care cedezi și pici într-o groapă ce pare fără fund, dar oamenii de lângă tine te ajută să te trezești din coșmaruri și să continui să pictezi zâmbete pe fețele oamenilor. Singurele lucruri pentru care merită să ignor modul în care sunt tratat: dragostea pentru muzică și ocazia de a salva vieți.

O durere surdă m-a eliberat din caleidoscopul minții. Mi-am deschis ochii cu greutate pentru a fi întâmpinat de un păr nisipiu ce îmi gâdilă fața. Mi-a luat câteva secunde să procesez ce se întâmplă, timp în care buzele lui le-au părăsit pe ale mele. Privirea lui îngrijorată s-a schimbat într-una ușurată când a observat că m-am trezit. Ochii lui erau la fel de albaștri ca ai lui Skye, dar arătând mai umani, plini de viață.

- Străinule, tocmai m-ai sărutat?

M-am ridicat rapid, împingându-l de pe mine. Palma mea și-a găsit drumul spre buze, îndepărtând aroma de alcool de pe ele. Un gând întunecat mi-a ridicat părul de pe ceafă. Asta îmi mai lipsea, să fiu violat.