contrôle

0.3

Plecarea lui Jacqueline

Jacqueline era cea mai bună prietenă pentru mine; din păcate, ea a murit acum aproximativ şapte ani, nu ştiu exact de ce. Cum am mai spus, de la moartea ei totul s-a schimbat. Viaţa mea nu mai e la fel, relaţia mea cu părinţii mei - şi cu oamenii în general - nu mai e aceiaşi. Totul părea mult mai uşor când aveam nouă ani, când Jacqueline încă era în viaţă. Ne jucam tot timpul cu păpuşile la ea acasă, iubeam să merg acolo. Sora ei mai mare a murit după aproximativ cinci luni de la moartea lui Jacqueline, cred că s-a sinucis. Mereu se juca cu noi, folosea păpuşile pentru cele mai amuzante jocuri şi citea anumite fragmente dintr-o carte veche. Nu ştiu de ce totul s-a schimbat aşa dintr-o dată, dar măcar o am pe Betty de la moartea lui Jacqueline. Betty-mi e mereu alături, sper că nu o voi pierde şi pe ea.

Îmi aduc aminte că ne jucasem într-o seară cu păpuşile în grădina din spatele casei ei, avea acolo un cort uriaş unde ne plăcea să dormim. Joaca noastră nu se terminase prea bine, ne certasem rău deoarece ea a spus că încep să mă comport ciudat de la o vreme. Spunea că încep să semăn cu sora ei mai mare şi că nu ar trebui să mai stăm cu ea. Mă deranjaseră foarte multe comentariile ei răutăcioase, aşa că am plecat de acolo şi în grădină o găsisem pe Betty. A doua zi cred că Jacqueline murise, şi acum îmi pare rău că nu am putut să-mi iau la revedere la de ea. A plecat de pe Pământ supărată pe mine, nervoasă. Dacă o voi mai vedea vreodată, îmi voi cere scuze.

Nu înţeleg totuşi, de ce Jacqueline era aşa importantă? Eu de ce nu sunt? Dacă eu aş păţi ceva, cui i-ar păsa? De ce ea a trebuit să-mi distrugă viaţa, s-o întoarcă peste cap? Viaţa nu e corectă, ea a făcut prea multă lume tristă, ea ar trebui să plătească pentru tot. Nimeni nu vede ce persoană rea este, câtă tristeţe aduce? Cât de egoistă poate fi Jacqueline? Care-i marea tragedie că nu mai e printre noi, până la urmă? E doar o fată, unii oameni ar trebui să se oprească din plâns... Poate că e mai bine că a plecat.

De ce ar fi plecarea ei vina mea, oricum? Părinţii ei mă invinuiesc prosteşte. Toată lumea o face. Trăim într-o lume plină de nesuferiţi, care nu ştiu să aprecieze ceva. De mine cui îi pasă? Dar nu, Eluise nu e importantă, e doar tipa care stătea mereu cu protagonista. Care, după cum spun ei, e vinovată. Sunt vinovată pentru ce? Pentru că i-am făcut viaţa mai bună de fiecare dată când mergeam la ea? Oricum nimeni n-o băga în seamă pe Jacqueline. Nu prea mult. Eu puteam să am pe oricine vreau ca prietenă, şi am ales-o pe ea; tot eu sunt cea vinovată? Să se bucure că măcar au avut-o nouă ani. Nouă ani! Plecarea ei nu ar trebui să fie atât de specială. S-a întâmplat acum şapte ani, lumea ar trebui să treacă peste, să trăiască în prezent. Ce se poate schimba dacă stai şi plângi după ea toată ziua? Absolut nimic, arăţi că eşti mai fraier.

Şi, tocmai de asta, Betty e preferata mea. Ea mă înţelege cel mai bine, probabil nici n-o place pe Jacqueline. Eu una am iubit-o cât a fost în viaţă, dar asta era în trecut. Am mers mai departe, mă bucur de viaţa mea în continuare. Chiar dacă nu prea am motiv de bucurie... măcar o am pe Betty. 

Îi voi scăpa pe părinţii mei curând de o grijă mare, dar mai trebuie să aştepte puţin. Ce e mai bun e lăsat la final, nu? Acum e rândul altcuiva. Altcineva trebuie să primească un cadou acum. Ca să nu mai plângă aşa mult după Jacqueline...