Acum a fost timpul regelui să rămână buimac, fiindcă după accentul bătrânului se vedea clar că e român verde şi îi puse din nou întrebarea, dar strigând cât putu de tare. Atunci moşneagul se lumină la faţă şi le spuse că el ştie drumul până la Sfânta Miercuri care e posibil să ştie de pădure. Zis şi făcut. Fără zarvă şi zăbavă multă se aşternură amândoi la drum. După ce străbătură văi neumblate şi codri fără de capăt, ajunseră la casa Sfintei Miercuri. Acolo bătrânelul îşi luă rămas bun de la prinţ şi se întoarse la castel.
