Amintiri

Capitolul 8

*Notă de informare: textul următor conține limbaj licențios*

Întâi decembrie; paișpe zile de la excursie. Sărbătoare națională, steaguri, imnuri și alte căcaturi.

Stăteam în camera mea tolănită pe pat, cu picioarele pe noptieră, priveam absentă pe geam spre pasajul Jiul și muream de nervi. "Dracu să-l ia pe Fănică cu tot cu nebuna de Miruna și speriata de Mihaela! După ce că nu am absolut nici o vină, mai și pic la mijloc ca o proastă!" am oftat eu zgomotos în timp ce îmi căutam telefonul. Mi-am băgat leneșă căștile negre în urechi și dădusem play la o melodie de la Paraziții. Da, acel gen de muzică îl ascultam pe atunci. Cineva mi-a zis mai demult că muzica hip-hop se ascultă când ești supărat, că te ajută să te eliberezi de stres. Eu ascultam în general așa ceva, dar în acel moment era cea mai bună alegere posibilă. Nu poți asculta Celine Dion, My heart will go on când vrei să strângi pe cineva de gât căci vei sfârși tăindu-ți venele în cadă. Dar să revenim și să vă explic de ce eram atât de nervoasă.

În cele două săptămâni predecesoare excursiei, Miruna a stat cuminte și nu a mai creat probleme. După acel dialog nefericit de pe holul facultății, se părea că mi-a dat pace și chiar mă evita. Pe dracu! Adevărul era că nu prea avea timp să-și bată joc de unuʼ sau de altuʼ căci era ocupată cu pregătirea atacului la adresa lui Fănică. În ce constă acesta? Pe mine personal mă îngrozise și nu-mi place să o recunosc.

Așteptase cu sufletul la gură întoarcerea Mihaelei în oraș ca să-și poată pune în aplicare planul malefic. Săraca fată, când a intrat în sala de curs a găsit o poză scoasă la imprimantă pe o coală A4 lipită pe banca ei. În poză erau Fănică și Miruna, sărutându-se. Mai exact, era acea ipostază nefericită din excursie. Mihaela cred că a simțit cum îi pică cerul în cap, a smuls foaia și s-a dus glonț la Miruna, care-și aștepta liniștită victima pe holul principal al facultății, unde stătea mai mereu între cursuri. Tocmai atunci intram și eu în școală și m-am oprit în loc surprinsă și chiar mi-am scos o cască la vederea expresiei șocate de pe fața Mihaelei. Aceasta a prins-o pe Miruna de brațuʼ-i dolofan și a întors-o înspre ea:

− Ce-i asta? întrebă isteric Mihaela.

− Hmm, o poză... îi răspunse Miruna plictisită.

− Asta văd și eu! Dar ce reprezintă? Îmi poți spune și mie de ce aici îmi săruți iubitul? țipă Mihaela arătând cu degetul spre coala de hârtie.

− Oh, era o provocare...

− O provocare?! Tu-ți bați joc de mine?

− Chiar deloc...

− Oo, ba eu cred că da, o corectă Mihaela.

− Auzi, păpușă... A fost un joc, o prostie chiar, pe care, dacă stau să mă gândesc mai bine, o regret (mda, vezi să nu, ce vrăjeală pe ea!). Însă, nu eu sunt cea de care trebuie să-ți fie frică, îi rânji Miruna sinistru în față.

− Adică? Ce vrei să spui? o întrebă stupefiată Mihaela.

Miruna scosese o foaie împăturită, o desfăcu și i-o arătă în așa fel încât să o pot vedea și eu. Mihaela se albise la față iar mie îmi căzu cerul în cap. Pământul se hotărâse să-mi fugă de sub picioare, lăsându-mă să să cad în abis, murind de draci. Pe foaie era printată o altă poză, care mă înfățișa pe mine... și Fănică... în pat... dormind. El stătea cu fața ascunsă în pletele mele iar eu îmi țineam mâna peste brațul lui care îmi strângea cu putere talia. Fotografia fusese făcută în așa fel încât din acel unghi să nu se vadă bretelele maieurilor și să părem astfel goi, ca după o partidă lungă și obositoare.