Nu știu ce doare mai tare, tristețea sau tăietura de ieri, dar un lucru știu sigur și acel lucru este ca sunt singură... Mi- aș dori să nu o fi rănit pe Anna , nu merita deloc asta, dar nu mai pot repara nimic. Întunericul mă cuprinde și mă posedă încet, încet și nu pot face nimic, căci sunt singură
......
Mă întreb dacă aș muri ce s-ar schimba, dar nu cred ca prea multe. Banca la care obișnuiam să stau la școală ar fi goală sau ocupată de altcineva, familia mea nu prea ar suferi, iar celorlaltor rude nu cred ca le-ar pasa. Cu alte cuvinte este ca și cum aș fi moartă deja. Încerc să mă adaptez lumii acesteia, dar nu pot...totul este așa de greșit, mereu a fost așa. Tip și nimeni nu mă aude, doar eu îmi aud propriul strigăt de singurătate, cel mai dureros lucru pe care l-am trăit....
....
Aerul rece de seara îmi invadează nările, ochii îmi sunt ațintiți în jos spre locul unde urmează să cad...dar ceva mă reține, nu știu ce este...un sentiment de regret, dar nu mai pot trăi așa.
Brusc simt cum plutesc în aer pentru o fracțiune de secundă
"Oare zbor?"
"Nu zbor, ci merg doar acasă, în paradis"
După totul a devenit doar ceață și încet întuneric...
CITEȘTI
Say My Name
ParanormalDurere....suferință.... Cine sunt eu? ....... Mă uit în oglindă și nu mă mai recunosc...o da și mai este și Ea, începutul și sfârșitul meu....povara ființei mele. ........
