Ochii mi se măresc automat. "Stai.. cumde îmi ştii numele?"
"Ştiu multe lucruri. Tot ceea ce tu visezi se află chiar aici." Şi-a dus două degete la tâmplă şi a rânjit.
Însă deodată mi-am amintit că acesta este un vis- visul meu nu al său.
"Ascultă, băiat al viselor, eşti o parte a subconştientului meu. Şi în subconştientul meu se află multe, multe lucruri. Normal că aşa mi-ai aflat numele. Cât de naivă crezi că sunt?" Spun în timp ce mă întorc şi încep să merg în direcția opusă lui.
"Aşteaptă." M-a urmărit, ajungându-mă din urmă şi aşezându-şi o mână pe umărul meu, astfel oprindu-mă. De nicăieri apăru şi mirosul de vanilie şi lemn dulce.
"Ar trebui să mă introduc şi eu. Aşa e normal, nu?"
Îmi dau ochii peste cap şi aştept să continue.
"Ei bine, ar trebui să începem din nou. Numele meu este Christian." Spune şi îmi ia mâna într-a sa şi îşi presează buzele de ea. "Onorat să te cunosc, Faith."
"Faith.. Faith." Am auzit vocea mamei mele precum un ecou în timp ce fața lui Christian se făcea nevăzută.
"Nu este real." Spun când mă trezesc.
"Ce?" Spune mama şi se încruntă. "Lăsând asta la o parte, te-am trezit pentru a-ți spune că eu voi fi plecată pentru câteva zile din oraş şi vei rămâne singură."
Am dat din cap şi privirea mi-a căzut pe mână. Privesc confuză şi îmi deschid gura.
"Ce e asta?" O întreb pe mama şi indic spre sclipiciul auriu în formă de buze de pe spatele pălmii.
"Probabil e de la glossul tău." Spune repede.
"Dar nu am fost dată cu gloss." Şoptesc şi îmi țintuiesc cu privirea mica porțiune de piele unde se afla sclipiciul.
Oare era sărutul lui? Dar, era imposibil. El este ireal. Probabil chiar am fost dată cu gloss în această după-amiază şi nu-mi amintesc.
Am atins cu degetul acea substanță. Acum eram sigură că acela nu este gloss de buze. Acea chestie era precum o pudră.
Nu puteam spune nimănui de faptul că această chestie aurie vine din visul meu. Aş părea o nebună.
***
Când ceasul a bătut ora opt deja eram în camera mea. Îi spusesem mamei să nu-şi facă griji pentru mine şi am informat-o şi în legătură cu faptul că nu voi lua pastilele în această seară. Chiar dacă nu a fost prea încântată de idee, i-am explicat cum am reuşit să adorm după ore fără să fi luat vreo pastilă.
Mi-am închis ochii şi mi-am golit mintea. Stăteam la câteva momente depărtare de câmpul meu cu flori. Eram sigură că am adormit şi-am simțit cum îmi revine puterea de a controla visul.
"Te-ai întors, eh?" O voce ce venise din spatele meu m-a făcut să tresar.
"Mi-aş dori să încetezi să îți faci apariția în acest mod." Zic şi inima-mi bate cu putere.
"Aş putea spune acest lucru în privința ta." Spune.
Îl ignor şi mă aşez la malul unui mic lac. Dau cu mâna prin el şi mici unde îşi fac apariția pe suprafața lucioasă.
CITEȘTI
Haunted Vision
Romance"Sunt, prin cine ştie ce întâmplare miraculoasă, încă în viață. Aceasta este povestea primei mele iubiri, povestea vieții mele trecute şi povestea renaşterii mele." Ce se întâmplă atunci când bărbatul din vis devine realitate? Faith Martin, o fată d...