Haunted Vision

Capitolul 5

Când m-am trezit nu mă puteam abține din a zâmbi. În sfârşit eram sigură că coşmarurile mele se vor termina. Viața mea urma să revină la normal.

Mi-am amintit că în această dimineață trebuie să merg mai devreme la liceu pentru a discuta cu administrația despre înscrierea mea la facultate.

Ajunsă în fața secretariatului, am privit locurile din camera de aşteptare care erau goale. M-am aşezat pe unul şi am aşteptat ca doamna administrator să mă cheme la ea.

Când m-am aşezat, din spatele meu a apărut un alt student. De la spate părea să aibă un corp lucrat mai bine ca cel al băieților din echipa de football a şcolii. Drăguț.

"Cum ți se pronunță numele de familie?" Aud vocea secretarei.

"Se pronunță precum Colvin doar că în locul lui o este litera a. Calvin." Spune băiatul şi pot distinge un accent discret, doar că nu-mi pot da seama din ce regiune ar fi.

"Mulțumesc. Doamna administrator te va putea vedea în curând. Între timp poți lua un loc pe scaunele acelea." Zice secretara şi îi indică locurile libere de lângă mine.

Îmi feresc privirea ca să nu par că aş fi ascultat toată conversația lor. Mi-am scos telefonul din geantă şi m-am prefăcut atentă la el, în timp ce băiatul Calvin s-a aşezat pe un scaun la distanță de mine.

I-am aruncat o privire cu coada ochiului. Îmi puteam da seama că nu era din aceste locuri. Aş fi putut recunoaşte pe cineva care arată atât de bine. Am observat că avea pielea albă, ochi de o culoare albastru ghețos şi părul negru. La o a doua privire am observat că avea gropițe. Gropițe! Arăta precum un model luat de pe podium.

Fără îndoială era nou pe aici.

"Faith Martin!" Spune secretara şi-mi ridic capul spre ea şi mi-am scăpat geanta jos. "Doamna administrator te poate vedea, dragă. Poți intra în birou acum."

Mă ridic şi-ncerc să îmi iau geanta de jos. Îmi întorc capul spre băiatul nou şi observ că şi el mă privea. Roşesc şi-mi întorc capul rapid.

Când reuşesc să-mi adun toate lucrurile ce-mi căzuseră din geantă, pornesc spre biroul doamnei administrator. După primul pas, mă împiedic în propiile picioare. Eram recunoscătoare că nu am căzut, dar încă puteam simți privirea acelui băiat asupra mea. Aş putea fii mai patetică de atât? Mi-am întors capul spre el să văd dacă încă mă mai privea. O făcea.

"Eşti bine?" Întreabă.
"Foarte." Răspund şi-mi continui drumul spre micul birou, roşind iar.

Când intru, privirea mea cade asupra doamnei administrator ce tocmai încheia o convorbire telefonică.

"Faith! Ce te aduce pe la mine?" Mă întreabă oferindu-mi un mic zâmbet.

"Dumneavoastră m-ați chemat tocmai de săptămâna trecută să vin să discutăm despre înscrierea mea la facultate."

"Oh da." Zice şi-mi întinde câteva fişe cu diferite oferte de facultăți.

"Uite. Completează toate aceste fişe, sunt pentru înscriere la diverse universități. După ce le completezi, le poți lăsa la doamna secretar şi le voi lua eu mai târziu. Scuză-mă că te grăbesc aşa dar am o întâlnire cu părinții unui elev problemă."

Dau din cap şi iau fişele de înscriere. "E ok. Vă mulțumesc mult, o zi plăcută."

"Aşteaptă. Mai am nevoie de tine pentru un lucru." Spune şi sună la telefonul fix. "Gladys l-ai putea chema pe elevul nou la mine în birou?" Întreabă şi după câteva momente zâmbeşte. "Bine, mulțumesc."

De după uşă a apărut imediat băiatul brunet. Doamna administrator a zâmbit şi a făcut câțiva paşi în direcția sa.

"Faith, te rog să-i arăți şi lui împrejurimile. E nou şi cred că i-ar prinde bine ca cineva să-i arate liceul puțin. Poate aşa se acomodează mai repede." Zice şi-mi face cu ochiul. "Acum puteți pleca." Zice şi ne urmează până la ieşirea din birou.

Îmi oferă un rânjet de parcă mi-ar fi putut spune că mi-a făcut un favor. Îmi scutur capul şi păşesc fără a mai spune nimic, către hol.

"Ei bine.. cred că vom sări peste primul curs." Spun şi îi fac semn să mă urmeze.

Acest băiat va fi noua bârfă a liceului. Îl priveam cu colțul ochiului şi-mi era frică să-i spun ceva. Nu mă simțeam în largul meu şi cred că aceasta era pentru prima dată când eram intimidată de un băiat.

Am decis să începem turul şcolii cu cantina care se afla în apropierea biroului.

"Aici este cantina." Spun când ajungem în dreptul uşilor ce erau deschise. De parcă nu ar fi putut vedea şi singur! Sigur mă crede vreo toantă.

El doar a încuviințat din cap şi nu şi-a mutat privirea de la mine.

"Aici este sala de sport."

Se holba la mine în timp ce parcurgeam coridorul lung şi simțeam cum paşii îmi devin din ce în ce mai mici.

Am trecut de cabinetul medical, bibliotecă şi câteva birouri pe care oricum nu le vizitasem niciodată.

"Presupun că ar trebui să-ți arăt unde vei avea restul orelor." Spun şi-mi ridic geanta pe umăr.

"Încă nu m-ai întrebat cum mă numesc." Spune.

Vocea lui îmi părea atât de cunoscută. Ştiam că o mai auzisem undeva, dar nu-mi puteam aminti unde.

"Oh, scuză-mă." Spun şi roşesc puternic. Acum nu-l mai puteam întreba deoarece aş fi părut penibilă. Aşteptam ca el să se prezinte, dar nu a făcut-o.

Am continuat doar să ne privim unul pe altul în timp ce mergeam pe hol. Înainte să facem dreapta el s-a oprit.

"Observ că eşti destul de timidă."
"Nu sunt aşa mereu." Recunosc şi îl privesc.

Fără a mai spune ceva, m-a țintuit de peretele alb al holului. Inima a început să-mi bată rapid.

"Şi.. nu ai de gând să mă întrebi cum mă numesc?" Spune şi îşi apropie capul de gâtul meu.

"Dacă.. dacă încerci ceva să ştii că am să țip." Îl avertizez şi el chicoteşte.

"Poliția campusului va veni imediat!"

"Vreau doar să-mi afli numele. Este asta cumva o crimă?"

M-am dat un pas înlateral dar m-a urmat.

"Se pare că îți voi spune eu numele meu din moment ce tu eşti atât de timidă." Zice şi îmi ridică bărbia cu palma sa.

Inima îmi bătea la o viteză uriaşă, iar gândurile îmi țipau Loveşte-l! Fugi cât mai poți! însă nu-mi puteam da seama din ce cauză corpul refuza să-mi acționeze la comenzi.

Şi-a apropiat fața de a mea, rânjind arogant.

"Numele meu e Christian şi sunt real."

Am clipit des, recunoscând automat acea voce.

"Am câştigat."

Mi-am deschis gura vrând să țip după ajutor, însă nu am scos nici un sunet.

Am simțit cum picioarele mă lasă, iar imaginea lui Christian se încețoşa din ce în ce mai mult.

Picioarele mi-au cedat, luând şi conştiința mea odată cu ele.