- Trebuie sã discut ceva cu tine.
- Ce e ? Ce s-a întâmplat ?
- Îmi pare rãu dar nu pot sã mai continui relația, am o furtunã interioarã și trebuie sã stau singur o perioadã singur pentru a mi-o rezolva..
Serios..."o furtunã interioarã" ?! O scuzã mai penibilã puteai sã gãsești ?!
- Sigur, înțeleg...
- Chiar nu te superi pe mine ? Sper sã rãmânem prieteni totuși.
Pfff, prieteni, sigur...
- Nu, sincer, puteam sã fiu nesimțitã și sã mã comport ca un "jeg" cu tine, dar din câte observi nu am fãcut-o.
Asta a fost despãrțirea deceniului, la începutul verii când am terminat clasa a 9-a. Am trecut peste imediat, oricum aveam un bãiat de care îmi plãcea de când l-am cunoscut pe la 13-14 ani, iar prin surprinderea mea, ne-am întâlnit în acea varã într-un bar de rock-eri. Stãtea cu același grup cu care stãteam eu zilnic..
- Hey Cait !!
Era o tradiție sã ne îmbrãțișãm cu fiecare în parte când ne veneam și plecam. În grupul acesta m-a integrat Zoey, îi cunoștea de ceva timp.
Cu toate astea, am auzit numele lui, "Matt", era destul de derutatã, "cum de e el aici ???". Imediat ce l-am remarcat i-am lãsat pe toți ceilalți și am mers sa îl îmbrãțișez doar pe el.
Dupã acea zi nu l-am mai vãzut cred cã pentru o lunã, pânã la "Zilele Prieteniei"
- Hey, ai vãzut-o pe Cait ? Zicea cã o sã mergem în apã mai târziu și a trecut deja timpul.
- Da era pe aici, se întâlnise cu niște foști colegi. Sigur o gãsești.
- Merci, Zoey !
E plãcut sã mergi la concerte în aer liber, mai ales dacã se țin pe plajã. Eu una, întotdeauna am visat sã ascult muzica atât de tare, pe plajã, alãturi de prietenii mei, sã pot simți libertatea atunci când vântul îți rãzbate fața odatã cu picãturile sãrate ale valurilor. Hmph, tot ce pot avea în fața ochilor atunci cand îi închid este aceasta imagine, nelipsita de cerul acum în apus și plin de culori pastelate ce tind sã se retragã în întunericul nopții.
- Cait, aici erai, te-am tot cãutat. Haide sã mergem în apã.
- Oh, hey, scuze...stai sã îmi dau hainele jos și sã îi chem și pe restul.
Dupã ce am intrat în apã, toți au început sã se întreacã sau fãceau tot felul de chestii efectiv stupide, ceva specific lor oarecum. La un momentdat au început sã se ducã din ce în ce mai în larg și cum pe mine mã ținea Matt, pentru cã spre rușinea mea, înnotul nu este punctul meu forte, am început sã mã panichez. Matt m-a strâns și mai tare în brațe, lipindu-mã astfel de el și a început sã mã sãrute pentru a înceta cel mai probabil sã mã rãstesc la el. Sincer, prima datã nu mi-a venit sã cred, mai ales pentru cã îmi plãcea de el, dar m-a sãrutat a 2-a oarã. Cred cã am stat în apã cel puțin 20 de minute sãrutându-me și gustând din trupurile noastre.
Culorile cerului parcã fugeau de întuneric, lãsând soarele sã plece. Nu îmi aminetesc prea bine dacã au fost sau nu stele, dar cu siguranțã era un cer compãtimitor ce inspira speranța.
