Am ajuns în camera mea, mi-am ales o pijama de toată milă, să fiu doar îmbrăcată, ce contează, am intrat în baie și am dat drumul la apă caldă lăsându-mi hainele să cadă ușor de pe mine.
După 15 bune ies și mă arunc în pat cu speranța de a mă uita la un film horror sau orice, doar să nu mă plictisesc dar ceva mi-a deranjat gândurile, o bubuitură în geam S-a auzit, cobor ușor și era el pe geamul de vizavi, nu-mi vine să cred, camera lui e vizavi cu a mea, i-am făcut cu mână și i-am explicat prin gesturi că mi-e somn și ne vedem mâine la prima oră.
Dimineață mii de raze de soare îmi pătrund în cameră, oh, deci camerei mea e pur și simplu neagră cam tot din cameră e negru aparte covorul roșu pufos, preferatul meu, uneori seară mă arunc pe el zburând în visele mele cu prințese, ce tot îndrug aici ?
Cobor jos și-mi fac micul dejun, cereale cu lapte ce să mai, îmi spăl farfuria și urc înapoi scările în camera mea.
Îmi iau niște țoale, da țoale, așa le spune mama, nu am garderoba prea colorată dar cui îi pasă până la urmă cum mă îmbrac ? Sunt doar eu însumi și încerc să mă arăt pe adevărata eu, intru la duș dar de data asta decid să împrăștiau și câteva petale de trandafiri, să fiu mai romantic dacă sunt doar eu și Bob acasă.
Ies din baie și încep să-mi usc părul fredonând melodia trupei Evanescence-Brin me to life dar telefonul începe să vibreze pe noptieră, am primit un mesaj, ciudat, mă uit pe geam și se pare că nu e nici o mișcare vizavi, poate încă doarme.
"Ne vedem în 10 minute în mijlocul pădurii la locul nostru''."
Ciudat, nu cunosc numărul, nu mai stau pe gânduri și pornesc spre drum, înafară de mine și el nu cred că mai există cineva care cunoaște locul acela, poate mesajul e de la el.