Cum am supravietuit fara el [PAUZA]

10. Un nou proiect? (2)

-Bună dimineaţa, soare ! Bună dimineaţa, flori ! Bună dimineaţa, Anne ! Bună dimineaţa, Michael !

Aşa ne-a întâmpinat Sophie în ziua următoare întâlnirii. Stăteam alături de Michael în foişor şi beam cafeaua de dimineaţă. Discutasem până atunci pe teme banale, precum politică, iar Sophie ne-a adus un zâmbet mare pe buze prin prezenţa sa.

-Heei ! Bună dimineaţa, dragă mea, salută Michael şi îşi sărută soţia pe buze.

-'neaţa, Sophie. Ce-i cu tine, de eşti aşa fericită? Ai primit vreo veste bună?

-Um...Nu. Doar mă simt bine. Am soţul asta minunat -zise aşezându-se în braţele lui Michael pe unul din fotolii- şi pe cea mai bună prietenă alături de mine. Ce-aş putea să-mi doresc mai mult?

-Mmuah !, se auzi din nou zgomotul produs de buzele celor doi.

Erau un cuplu minunat şi se potriveau foarte bine. Se înţelegeau mereu şi nu îi auzisem certându-se vreodată de când stăteam în casa lor.

Un bipait scurt mi-a îndreptat atenţia spre telefonul aşezat pe măsuţa de cafea. L-am luat şi am privit notificarea unui nou mesaj primit. Am deschis SMS-ul şi am citit urarea de dimineaţă venită din partea lui Albert. I-am răspuns în acelaşi mod şi mi-am lăsat telefonul înapoi la locul său.

Nu după mult timp primesc încă un mesaj, pe care-l citesc, de asemenea.

"Hei... Te-ai mai gândit la propunerea mea? Nu vreau să te presez sau te grăbesc, însă... Trebuie să mă grăbesc eu cu răspunsul pentru restul membrilor comisiei pentru că vom începe pregătirile pentru filmări în curând."

"Nu ştiu, nu am avut încă timp destul la dispoziţie să mă gândesc la asta. E mult dacă îţi mai cer încă... o zi, două, să mai pun în balanţă deciziile şi apoi să mă hotărăsc?"

Sophie a scos un sunet scurt şi ne-a îndreptat atenţia spre poarta unde poştaşul se poziţionase în faţă şi-şi scotocea prin bagajul său. S-a ridicat apoi de pe picioarele lui Michael şi s-a dus în paşi adăugaţi spre bărbatul ce se pregătea să pună plicurile în căsuţa poştală.

A schimbat câteva vorbe şi şi-a luat ea însăşi corespondenţa din mâinile poştaşului, apoi s-a întors la foişor citind datele scrise pe scrisori.

-Ce ai primit?, a întrebat Michael privind-o pe Sophie cum se apropie.

-Nimic important. Au trimis facturile... Să vedem... Pentru utilităţi, la prima vedere.

Oh...da. Era acea perioada a lunii când se adunau sumele de plată şi se împărţeau banii pentru a achita facturile. Deja mă simţeam intrând în pământ de ruşine pentru că stăteam că o povară pe capul lor şi incercam să nu mă uit direct spre ei, dar să le ascult conversaţia.

-Revin imediat, am spus şi m-am ridicat de pe fotoliu.

Am urcat la etaj, în camera mea şi am deschis dulapul. Acolo lăsasem plicul cu banii primiţi de la Albert şi am început să număr bancnotele. Am rămas uimită când am văzut suma mare de bani la care ajunsesem. Zece mii de dolari... Zece mii. Asta înseamnă mult ! N-am făcut nimic pentru banii aia, doar mă plimbam de colo până colo într-o hală. De ce atât de mult? De ce mi-au fost daţi aşa mulţi bani?

Uşa de la intrare s-a auzit fiind închisă în timp ce eu ramasasem în continuare blocată cu banii în mâna şi învăluită în întrebări fără răspuns.

-Sophie, poţi urca puţin, să vorbim câteva minute?, am întrebat-o stând în dreptul uşii camerei.

-Sigur, vin imediat.