Iubirea e iubire

O plac?

Merg spre casa cu gandul tot la ea, la ochii ei, la buzel ei, la mirosul ei. Ce dracu se intampla cu mine? Nu am simtit nicioadata aceste sentimente pentru nimeni. Va trebui sa ma indepartez de ea, sa o ignor complet ca sa imi revin. Da, asta voi face. Ajung acasa, ma duc in bucatarie si ma uit in frigider ca sa mananc ceva. Ma asez la masa si stau foarte ingandurata. Maica'mea ma observa si se apropie de mine.

-Amy, ai patit ceva?

Tresar brusc ca si cum as reveni pe pamant.

-Nu, sunt bine. 

-Stii ca nu ma poti minti. Ce s-a intamlat? Ia un scaun si se aseaza langa mine.

-Nimic, am avut doar o zii grea. Ma ridic de la masa si merg in camera mea, repede ca sa nu imi mai puna si alte intrebari. Nu pot sa ii spun nimic, defapt nici nu am ce sa ii spun, ii doar o faza ce va trece. Ma intind in pat si ascult muzica, apoi observ desenul ce mi l-a dat Ema. Il privesc cateva secunde, apoi ma intorc pe partea cealalta ca sa nu il mai vad, imi inchid ochii si adorm. Dimineata ca de obicei ma trezesc si merg spre scoala. Voi face ce mi-am propus, nu voi vorbi astazi deloc cu Ema, e mai bine asa. Ajung in clasa, o vad ca sta in banca, ma observa si incepe sa zambeascazambeste. Doamne, ii ador zambetul ei. Nu, nu trebuie sa ma mai gandesc la ea. Mai bine sa stau in prima banca decat sa stau cu ea, cu toate ca s-a uiat ciudat la mine si confuza cand m-am asezat, am prefareat sa nu ii spun nimic. Prima ora a trecut si vine Ema la mine la banca.

-Hei, ce faci? Se aseaza langa mine.

-Hei, bine. Apoi ma ridic si plec afara. Urasc sa nu vorbesc cu ea, dar asta e cel mai bine.

Timp de o saptamana am ignorata si nu vorbit cu ea. Vineri am stat linistita pe holul scolii si vine ea grabita spre mine, parea destul de nervoasa.

-Ok, spune-mi ce ai? Ma ignori complet si nici nu vorbesti cu mine.

-Nu am nimic, da-te, vreau sa plec. Ma pregatesc sa plec dar ma prinde repede de incheietura.

-Nu pleci nicaieri.

-Lasa-ma. Strig eu nervoasa, tragandu-mi mana incercand sa mi-o eliberez, dar ma tine destul de strans.

-Nu te las pana nu imi explici. Ce ai? Ce ti-am facut de nu mai vrei sa vorbesti cu mine?

-Sunt ok, ti-am spus. Ma uit la ea, niciodata nu am vazut-o atat de nervoasa. De ce esti nervoasa?

-Pentru ca imi pasa de tine, ma intereseaza de tine.

Cand aud asta ochii mi se umple ochii de lacrimi. Nu pot sa cedez acuma.

-Pai poate nu ar trebui. Spun eu ca si cum nu mi-ar pasa si ii smucesc mana, care ma tine stransa de a mea si incep sa fug. Lacrimile imi curg pe obraz si incerc sa gasesc un loc in care sa stau singura. Gasesc o sala goala, intunecata si ma asez intr-un colt jos. Credeam ca daca nu o sa vorbesc cu ea o sa imi treaca, dar nu mai rezist asa, ma doare sa o ignor, ma doare ca nu pot sa ii spun ce simt. Stau ghemuita si incep sa plang. Aud niste sunete si imi ridic capul, o vad in usa pe Ema. Ma priveste ingrijorata.

-Amy? spune cu un glas tremurat.

Stau nemiscata si o privesc, prefer sa nu spun nimic. Fuge repede spre mine si ma ia in brate si incepe sa planga.

-Imi pare rau daca te-am suparat. Nu am vrut. 

-Hei, hei! Nu, nu sunt suparata pe tine. Nu mai plange te rog.

-Dar atunci ce ai?

Acum ar fii momentul sa ii spun, dar nu pot, efectiv nu pot. O privesc, ochii ei albastri sunt plini de lacrimi. Chiar ii ingrijorata pentru mine, dar nu stiu ce sa fac.