Life On Ballet Shoes (In pauza)

Capitolul 1

Emma Charlotte Watson era cea de-a treia fetita a unei familii de conditie modesta.Tatal sau era un biet secretar,care cu greu isi intretinea familia din micul sau salariu.Cat despre mama ei,de cand avusese un accident cu doi ani in urma,fusese imobilizata intr-un scaun cu rotile,asa ca pentru a mari veniturile insuficiente ale familiei,incepuse sa lucreze ca si croitoreasa.
Micuta traia intr-o garsoniera de la marginea Londrei,unde iarna frigul patrundea prin toate crapaturile peretilor,iar vara aerul devenea atat de inabusitor,incat cu greu puteai sta inauntru.
La varsta sa,fetita suferise mai mult decat altii intr-o viata intreaga,deaceea,pe chipul sau de copil se intiparise o expresie trista si serioasa,care ar fi fost nepotrivita si pentru un adult,iar Emma avea doar cinci ani.
Totusi sub chipul acela trist se gasea o vointa de fier si o incapatanare,rar intalnite.Daca isi propunea sa realizeze un lucru,nu se lasa pana nu reusea.Astfel pe cand se ducea,in fiecare zi cu sora sa mai mare,Victoria,pentru a livra sau pentru a lua comenzile pentru mama sa,fetita vazu,prin geamul unei cladiri imense,cu niste coloane de marmura alba la intrare,niste fetite de varsta ei,care se roteau in piruete gratioase,parand ca vor sa-si ia zborul.Pe fundal rasuna o muzica lina,care o fermeca pe micuta si o facu sa o intrebe pe sora sa:
-Ce e muzica asta,Victoria?Si de ce danseaza acele fetite?
-Sunt balerine,Emma.Asta este un loc unde copiii celor bogati invata sa danseze.Acum,haide,grabeste-te!Altfel o sa intarziem si nu vom mai primi banii pe rufarie.ii replica Victoria nervoasa,tragandu-si surioara dupa ea.
Din acel moment,Emma,ramasa cu gandul la acele micute balerine.Ar fi vrut atat de mult sa fie ca si ele,dar stia ca parintii sai nu ar fi putut niciodata sa isi permita un asemenea lux.
Totusi continua sa mearga singura in acel loc si sa priveasca prin geamul care dadea spre strada la toate acele minunatii dinauntru.
O fascina mai ales faptul ca atunci cand copilele se invarteau in rochitele lor roz,parea ca niste fluturi si-au luat zborul si ratacesc prin camera.
Deoarece privea in fiecare zi,schemele pe care le repetau fetele din sala de balet,Emma,invata si ea o mare parte dintre miscarile de dans pe care,mai apoi,incepea sa le danseze prin mica incapere in care locuia,spre uimirea parintilor,care nu-si puteau explica,cum era posibil ca micuta sa sara si sa se roteasca in piruete mici si dese,pe piciorusele ei slabe si invinetite de frig.Si totusi in momentul in care incepea sa danseze,Emma,uita de toate greutatile si parca plutea,visand ca este pe o scena,iar oamenii o aplauda,iar ea este fericita si trimite sarutari mici tuturor celor din sala.
Vazand aceasta pasiune pentru balet a fiicei sale,domnul Watson,reusi,cu multe sacrificii,sa-i cumpere micutei o pereche de pantofi de balet.
Astfel de Craciunul acelui an,Emma primi prima sa pereche de pantofi pentru balet.Este drept ca erau cam vechi si cam mari pentru ea,dar nimic in lume n-ar fi reusit sa stinga bucuria fetitei la vederea acestora.
Chiar de a doua zi,Emma isi lua pantofii si se duse la sala de balet.

Era o zi rece si fulguia incet pe strazile pustii ale orasului.Putinii trecatori care se aflau la acea ora pe strada,priveau uimiti la micul ghemotoc imbracat intr-o hainuta ponosita si incaltata cu pantofi de balet ,care privea atenta pe geamul scolii de balet,iar apoi executa,fara gres,aproape fiecare miscare.
Nimeni nu observa ca,vis-a-vis de locul unde dansa Emma,statea un domn care o privea atent pe mica dansatoare.
La un moment dat,acesta se apropie de fetita si o intreba:
-Ce faci tu aici?
-Nu vedeti?raspunse aceasta fara nici un pic de impertinenta in vocea de copil,uimita parca de intrebarea care ii fusese adresata.Dansez.
-Ba vad foarte bine,dar de ce nu te inscri la niste cursuri daca tot ai atata talent.
La auzul acestor cuvinte fetita pleca privirea si o lacrima se prelinse din ochii de culoarea scortisoarei.
-Stiti,parinti mei nu au bani pentru asa ceva.Eu am invatat toate miscarile privind la fetitele dinauntru.
Domnul ramase pe ganduri,privind la copilul dinaintea sa.
-Unde locuiesti?o intreba pe neasteptate.
-Wood Street,nr.24,domnule.raspunse aceasta sfios.
-Am inteles.Acum ar fi bine sa te duci acasa.Incepe sa se intunece,zise acesta si ii intinse niste monezi.
-Poftim,sa-ti iei niste bomboane.
-Multumesc!spuse fetita si o lua la fuga spre casa,pierzandu-se in negura care se lasa peste oras.

Hey,aceasta este noua mea carte,sper sa va placa si sa o sustineti ca si pe celelalte doua.
Luv u :**