Life On Ballet Shoes (In pauza)

Capitolul 3

O ora mai tarziu,Emma cobora scarile insotita de  camerista.Fetisoara ii stralucea de curatenie,iar parul castaniu era strans intr-un mic coc legat cu o fundita roz pal,la fel ca si rochita cu volanase,care ii dadea aspectul unei papusi de portelan.Ciorapeii de matase alba ii veneau perfect pe piciorusele care suferisera atat de mult din cauza frigului,iar pantofiorii de lac bej ii veneau ca turnati.
Copila pasea sfios in urma servitoarei spre sala de mese.Inca nu-i venea sa creada de norocul care daduse peste ea si inca mai credea ca totul este doar un vis frumos din care se va trezi in orice clipa.
In cele din urma ajunsera in fata unor usi de sticla,care se deschisera si patrunsera intr-o camera in care se afla o masa lunga,frumos aranjata.Emma fu condusa catre unul din capetele mesei si fu asezata pe un scaun superb ornamentat.Dupa aptoximativ cinci minute in camera intra profesorul,insotit de o doamna eleganta,care ii zambi duios fetitei.
-Emma aceasta este sotia mea.ii zise domnul Richardson.
-Buna ziua,doamna!raspunse sfios micuta.
Un zambet se raspandi pe chipul sotiei profesorului,dupa care spuse:
-Nu este nevoie sa imi zici doamna,copila mea.Eu voi fi de acum incolo ca o bunica pentru tine.Le fel va fi si sotul meu.Vom fi noii tai bunici.
-Serios?se mira fetita.Intotdeauna mi-am dorit sa am niste bunici.Ai mei au murit inainte sa ma nasc eu.adauga ea dupa un scurt moment de ezitare.
-Oh,imi pare atat de rau draga mea!zise doamna Cecilia si o stranse pe Emma in brate.
Profesorul zambi si se aseza la masa,urmat de sotia lui.
-Unde este Edward?intreba bunica in timp ce asteptau sa se aduca mancarea.
Chiar atunci pasi in camer si baietelul,care se aseza fara un cuvant la masa,de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
-De ce ai intarziat?intreba bunicul sever.
-Te rog sa ma ierti!Am avut putina treaba.Nu se va mai intampla.raspunse acesta senin.
Masa decurse in mod obisnuit.Edward parea ca se obisnuise cu mica intrusa,care statea vis-a-vis de el.

Dupa ce terminara de mancat,sotii Richardson o chemara pe Emma ca sa discute despre ce urma sa se intample cu ea.
-Draga mea,incepu sotia.Eu si sotul meu stim cat de mult iubesti baletul.Deaceea am si hotarat sa te luam sub protectia noastra.Am avut si noi odata o fetita care iubea,ca si tine,baletul mai mult decat orice pe lume.Era mama lui Edward.
-Unde este ea acum?intreba copila cu un ton inocent.
-A murit impreuna cu sotul sau intr-un accident de masina acum doi ani si de atunci fiul ei sta cu noi.zise doamna Cecilia si o lacrima i se prelinse pe obrazul alb.
Vazand-o ca plange,Emm se duse si o imbratisa cu manutele sale mici,vrand parca,in acest fel,sa ii ia o parte din durerea pricinuita de aceste amintiri.
-Iti multumesc,copil dulce.spuse doamna emotionata de gestul micutei fete.
-Acum...sa revenim la treburile mai importante.le aminti profesorul.Asa...mai intai am hotarat ca trebuie sa iti cautam o bona potrivita,care sa te invete cum sa te comporti in societate.In acest timp vei incepe cursurile de balet la Royal Ballet Academy si in acest fel iti vei putea urmari visul...Nu stiu daca intelegi exact ce-ti spun.Poate esti prea mic,dar vei intelege pe parcurs.Maine va veni bona pe care am angajat-o.Acum poti sa te duci in camera ta.
Bunica o saruta pe frunte si Emma parasi camera,urmata de camerista,care o conduse in odaia sa.Cand ii pasi pragul,fetita ramase muta de uimire.Era cea mai frumoasa camera pe care o vazuse vreodata.
Peretii erau imbracati cu un tapet pe care era pictata o padure,care parea adevarata,iar tavanul era de culoarea cerului.Pe jos se afla un covor alb si pufos,iar de-a lungul unui perete se gasea un dulap cu haine si o biblioteca de stejar cu diverse carti pentru copii si o multime de papusi de portelan,imbracate elegant.Pe peretele opus era un pat,tot de stejar,acoperit cu asternuturi albe,iar de o parte si de alta se gaseau doua noptiere cu cate o lampa pe fiecare.O masuta de toaleta si un cufar cu tot felul de jucarii se puteau observa pe al treilea perete,iar pe cel vis-a-vis de usa erau niste gramuri mari,cu pervaz lat,acoperit cu perne pufoase,pe care se putea statea si admira gradina.O usa laterala dadea spre balcon.
Camerista o lasa acolo pe Emma si parasi camera.Copilul ramse in centrul incaperii,neindraznind sa se miste.Dupa un timp prinse curaj,se duse spre ferestre si privi afara la peisajul superb.
In timp ce statea asa isi aminti de micul ei bagaj si se uita disperata dupa geamantanul jerpelit.Il descoperi pe scaunul de langa masuta.Se duse la el si il deschise,dar in secunda urmatoare scoase un tipat ascutit.In mana tinea un cap de ursulet de plus,iar in cealalta mana corpul aceatuia.
Lacrimile incepura sa curga siroaie pe obrajii Emmei.Ursuletul era singura amintire de la bunicii sai.I-l daduse mama ei cand implinise patru ani si tinea foarte mult la el pentru ca fusese al mamei sale,care il primise la randul ei de la mama sa,adica bunica lui Emma.
In timp ce plangea,fetita realiza ceva.Realiza cine era vinovatul.Doar Edward putea sa faca asa ceva.El era singurul care nu o putea suporta si care o trata ce pe un nimic.De asta intarziase la masa.Furia puse stapanire pe fetita.Bine...daca el nu vrea sa fie prieteni,nu vor fi.O sa-l ignore.
Gandind asa,Emma scoase de pe fundul geamantanului pantofii de balet si ii ascunse repede in spatele unot carti.Bine ca baiatul nu se gandise sa distruga decat utsuletul.
La cina Emma nici nu se uita la baiatul din fata ei,care ii arunca din cand in cand cate o privire ca sa vada daca aceasta gasise razbunarea sa,dar nu vazu decat o privire serioasa.
In acea noapte Emma descoperi un alt lucru miraculos la camera ei.Pe tavn erau pictate o puzderie de stelute,astfel incat atunci cand sinse lumina,avu impresia ca odaia nu are acoperisi si ca se afla chiar sub un cer adevarat.Copila adormi cu ochii pe "cerul" de deasupra sa.

A doua zi veni bona.Aceasta era o femeie dura,care de cum o vazu pe micuta o intreba:
-Cum te cheama?
-Emma.raspunse aceasta putin speriata.
-Mai ai si alt nume,Emma?
-Da...Charlotte,doamna.
-Asa mai merge.Iti voi spune Charlotte.Suna mai frumos decat Emma...Emma e un nume prea simplu.Si nu este nevoie sa imi zici doamna.Spune-mi Katherine.
Dupa ce o analiza cateva minute si o mai intreba cate ceva,aceasta declara:
-Micuta asta va ajunge o mare doamna.Este desteapta,frumusica si are o delicatete pe care rar le-am vazut.Sunt convinsa ca nr vom intelege de minune.

Asa incepu viata tinerei Emma in casa profesorului Richardson.Cu timpul se obisnui sa i se spuna Charlotte,desi la inceput trebuia strigata de catrva ori,ca sa-si aduca aminte ca trebuia sa raspunde la acest nume,dar pana la urma se obisnui.La fel de repede invata si regulile de baza ale etichetei si astfel,intr-o luna micuta era de nercunoscut.Nu mai era slaba ci arata ca un copil normal,iar obrajii ii erau rumeni de sanatate,nu palizi cum erau inainte.
Cu Edward nu vorbea mai deloc,doar atunci cand era obligata.Bunicii nu aflasera despre ursulet,iar ea hotarse sa nu le spuna nimic,asa ca acestia nici nu banuiau motivul relatiei atat de reci dintre cei doi copii.

Anii trecura.Era vara,iar soarele stralucea,raspandindu-si razele pe cladirile maiestoase ala Londrei.In casa profesorului era mare forfota.Servitorii erau intr-un dute-vino continuu,semn ca se pregatea un eveniment special.Si intradevar o sarbatoare speciala se apropia.Peste doua zile,Emma implinea paisprezece ani,iar bunicul hotarase sa dea o petrecere cu ocazia zilei ei de nastere.
In acesti noua ani,fetita se transformase intr-o tanara de toata frumusetea,care fermeca prin inteligenta si frumusetea ei pe toata lumea.Cu toate acestea,ea nu era mandra si in ciuda staruintelor bonei de a studia in strainatate,ramasese in Londra pentru a studia baletul,astfel incat,dupa ani de munca si chin,ajunsese o balerina desavarsita.Chiar si profesorii ramasesera uimiti de incapatanarea cu care repeta la nesfarsit o miscare,pana ii iesea perfect,chiar daca asta insemna ore intregi de antrenament.

In acea dimineata Emma se trezi ca de obicei,isi facu un dus,se imbraca intr-o rochie rosie,isi prinse parul cu o funda neagra de catifea si cobora scarile spre sufragerie unde trebuia sa ia micul-dejun.Ca in fiecare dimineata intra alergand in sufragerie si fu cat pe ce sa dea peste persoana care tocmai vroia sa iasa din camera.
Emma vru sa-si ceara scuze,dar cand vazu cine era inchise imediat gura si se duse sa se aseze pe canapea.
Edward o privi pret de cateva clipe,dupa care se aseza pe unul dintre fotolii.O liniste stanjenitoare plutea in camera.Intr-un tarziu Emma zise sec:
-Cand ai venit?
-Azi dimineata.veni raspunsul la fel de sec.
Cine i-ar fi vazut in acel moment ar fi zis ca sunt doi straini care abea au facut cunostinta,nu doi copii care au trait in aceeasi casa de noua ani.Ce-i drept baiatul fusese plecat la studii in ultimii patru ani si nu venise acasa decat de doua ori,iar atunci Emma era plecata in vacanta,dar asta nu scuza faptul ca tinerii se comportau de parca nu se mai vazusera niciodata.
-De ce ai venit?intreba in cele din urma tanara.
-Bunicul m-a chemat ca sa fiu prezent la ziua ta.
-Si tu de ce ai venit?Doar sti ca nu am fost niciodata prieteni.raspunse fata.
-M-am simtit intr-un fel dator.Ne cunoastem de noua ani pana la urma.zise baiatul.
-Vrei sa zici ca ne uram de noua ani.il corecta ea.
-In legatura cu asta...nu crezi ca ar fi cazul sa sfarsim chestia asta?Eram niste copii cand a inceput totul.Nu stiam ce facem.
-Eu cred ca stiai foarte bine ce faci si,apropo,nu eu am inceput.Tu ai facut-o!Asa ca nu te mai comporta de parca e vina mea.se rasti ea,dupa care se ridica si parasi camera.