Am ajuns la școală,parcă toti colegii sunt cu ochii pe mine,dar asta s-a terminat când a intrat diriginta in clasă,în acel moment mă cheamă în fata clasei şi îmi cere să le spun eu copiilor despre mutarea mea în Europa.
-Colegi,defapt fosti colegi........
Prietena mea cea mai bună se uita aşa de ciudat la mine,încât începeam să cred că mă urăște .De când am trăit acel eveniment tragic nu mai am incredere în nimeni.
-Vroiam să vă zic că......o să plec.De săptămâna viitoare noua mea casă va fi in Europa,iar scoala mea tot acolo.....
Dintr-o dată am început să plâng ,dar am continuat să vorbesc ,trebuia să fiu tare mai ales în momente ca acestea
-Dragii prieteni nu o să vă uit niciodată şi o să vă tin mereu in inima mea.
Atunci prietena mea,Tamara,se ridică în picioare şi zice:
-Ce?Tu glumesti ?Cum să te muti?
-Da,Tamara !zic eu cu lacrimi în ochi
Atunci se pune din nou pe scaun şi incepe sa plângă.
Atunci eu continui:
-Doamna dirigintă vă multumesc pentru tot,sper să vă revăd pe toti cât mai curând.
În pauză toti colegi săreau pe mine cu întrebări de genu:
-Carla,Carla,cândva o să ne vizitezi?
-Când o să vii inapoi?
-O sa te mai revedem vreodată?
Atunci mi-am dat seama ca colegii mei chiar tin la mine.
Atunci Tamara îsi face loc printre toti şi mă ia în brate şi incepe sa plângă:
-Carla o sa vorbim mereu,mereu o sa rămâi sora mea din altă mamă,nu-mi vine să cred că chiar te muti,că nu o sa ne mai vedem,o să-mi fie foarte dor de tine.
Atunci aud vocea tatălui meu care suspină în ceafa mea:
-Carla, trebuie să plecăm!
I-am salutat pe toti din scoală,şi mă indreptam catre usă când cineva mă striga:
-Carla,Carla stai ai uitat ceva!
Era Tamara
-Ti-ai uitat brățara!
Tamara îmi dadea brățara pe care o am de la 3 ani ,aveam la fel ,bratara este simbolul prieteniei noastre ,pentru ultima data o strang in brate cât de tare pot şi plec.
În masina bagajele erau gata şi am plecat spre aeroport!
