Jurnal

" Psiholog " #1

15 oct. 2015

" ' ' Ce trebuie sa faca un psiholog? Se ocupa in principal cu studiul comportamentului uman. Asta daca vrem sa vorbim formal. In termeni mai putin "tehnici" putem spune ca un psiholog este atent la persoanele din jurul sau. Orice om care trece pe strada, orice coleg de scoala sau serviciu, la cei pe care ii uraste, la cei pe care ii adora.

Multi spun ca profesia de psiholog este cea mai usoara. Daca acestia ar incerca intai sa se informeze, macar cu un simplu search pe google, ar descoperii ca un bun psiholog are o pregatire riguroasa si ani de experienta in spate. Nu orice om isi poate deschide cand ii pica lui fisa un cabinet si sa devina cel mai bun "consultant".

Unii sunt de parere ca sa fi medic este o profesie nobila. Nu contest, sa salvezi viata cuiva e cea mai brava fapta. Dar cred in aceeasi masura ca sa fi psiholog este o profesie nobila. Pe cat de usor ar parea sa dai sfaturi, pe atat de greu e. In lume, exista o paleta larga de personalitati pe care psihologul trebuie sa le imblanzeasca si sa le convinga sa ii accepte, mai mult, sa ii inteleaga sfaturile.

Eu momentan pot doar sa visez la a da sfaturi perfecte cuiva. Sunt doar un incepator. Insa, tind sa cred ca voi ajunge un profesionist care sa salveze viata oamenilor pe plan psihologic, nu fizic.' '

Am oftat zgomotos si m-am abtinut sa mototolesc hartia pregatita pentru recenzie, nevrand sa dau lipsa de profesionalism. In schimb, am impins cu tact bucata alba spre el si i-am zambit ironic, ducand marginea cestii la buze si sorbind usor o gura din bautura puternic aromatizata.

Incerc si chiar imi dau silinta, dar nu pot. Inca de la inceputul saptamanii trecute nu mai pot gasii nici macar un tanar absolvent caruia sa ii scriu o recenzie buna si de care sa fiu mandra ca l-am intalnit. Toti sunt identici. Tipar dupa tipar, de mai bine de doua saptamani. In ritmul asta v-a trebuii sa imi caut un hobby, ca sa valorific atata timp liber.

Imi intoarce gestul de mai devrme, aruncandu-mi un zambet plin de ironie, se ridica nervos de la masa si paraseste cafeneaua trantind usa si atragand toate privirile spre mine. Ei bine, e al treilea care face asta. Nu doar eu imi pierd rabdarea in incercarea de a gasi recruti noi pentru sediu, ci si potentialii candidati. De cand am inceput sa fiu atenta la orice detaliu din speech-ul lor, toti ma considera si mai vipera ca inainte, aruncand in stanga si in dreapta tot felul de 'barfe'.

Intr-un fel asta este si o strategie de marketing a sediului. Cu cat sunt mai vipera, cu atat mai multi se lupta sa obtina o recomandare buna de la mine. Dar nici macar unul nu intelege sa fie si putin original. Toti se leaga intai de definitie, apoi compara profesia de psiholog cu alta, ca in final sa imi tranteasca o opinie in care nu mai spun nimic nou, doar reformuleaza totul de la capat intr-o idee mai scurta. Insa, aegroto dum anima est, spes est*.

Imi termin cafeaua si ii fac semn chelnaritei sa imi aduca nota. Se apropie si o aseaza frumos pe masa zambind. Ma cunoaste deja si stie ca atat comand in fiecare dimineata.Un viennese caffe fara zahar. Presez coperta notei peste bacnota, imi apuc geanta si ies elegant din cafenea indreptandu-ma spre destinatie.

Zgomotul orasului isi face simtita prezenta cand ies pe una dintre strazile principale si surad silentios, amestecandu-ma in multime. Oare daca l-as fi intrebat ce simte cand intra intr-o masa de oameni, necunoscuti, ce ar fi raspuns? Cel mai probabil mi-ar fi dat definitia comportamentului uman.

Nu spun ca teoria nu este importanta. Teoria este baza. Dar eu nu am nevoie de cei care abia isi termina baza si se lauda cu rezistenta ei. Am nevoie de cei care si-au terminat macar unul dintre etaje si sunt consienti ca va fi un drum greu pana la ultima tigla.

Am, sau mai bine zis centrul are, nevoie de noi mentalisti care sa ajute cu adevarat oamenii, nu sa le reproduca sfaturi citite in carti, cand ei habar nu au cum ar fi sa le experimenteze ei. In primul rand trebuie sa fi capabil sa empatizezi cu clientii, sa te poti pune cu adevarat in locul lor.

Trag de usa imensa facuta in intregime din sticla si pasesc zgomotos de-alungul holului, ignorandu-i pe cei ce ma asteapta. Nu o fac pentru a fi aroganta, desi sunt sigura ca ei asta au inteles.
Intampin fiecare serie de absolventi purtand aceasta masca conceputa din aroganta si indiferenta pentru a-i obisnuii de pe acum cum vor fi tratati de lume.

Psihiatrii, mentalistii si chiar si psihologii sunt vazuti cu o anumita retinere de catre oameni. Ca niste "doctori" , daca ne-am reamintii de baiatul din dimineata asta, ce trateaza si analizeaza oamenii cu probleme. Oamenii nebuni, mai pe scurt; si ajung si ei sa fie nebuni, doar ca din nefericire la ei nu mai e tratabil. Creierul lor ramane setat pe analiza. Orice om care trece pe langa ei "ascunde mistere noi", noi coduri de descifrat.

In viziunea mea, noi chiar suntem niste nebuni. Dar nu sunt de acord cu faptul ca innebunim pe parcurs. Suntem inca din start smintiti prin faptul ca ne consideram niste exceptionali ce pot vindeca gandirea umana ''gresita'' .

*agroto dum anima est, spes est = cat timp bolnavul sufla, mai este speranta