Our Song

Capitolul 2

Intens.

Acesta a fost primul cuvant care mi-a trecut prin minte dupa cateva secunde cat privirile noastre au ramas atintite una asupra alteia. Imediat am simtit cum rosesc, lasand privirea in jos, blush-ul fiind pur si simplu nefolositor in acest moment.

-Hmm... reusesc sa spun in cele din urma, gandindu-ma cat de stanjenitoare este toata situatia.

-Din punctul meu de vedere iti sta perfect.

Am simtit cum inima pur si simplu mi-a stat in loc pentru un moment, si nu din cauza complimentului (bine..poate si din cauza asta) ci din cauza vocii lui. Era cea mai melodioasa voce auzita vreodata. Era dulce, atat cat sa te faca sa ti se para adorabila, si totusi dura, aratand, de fapt, cat de stapan pe sine este el. Am ridicat privea, astfel incat sa pot privi mai bine chipul strainului. Avea par castaniu, putin cret, iar cateva bucle ii cadeau usor pe frunte, punandu-i mai mult in evidenta ochii. Avea acel tip de ochi, care dau doar indicii, nu spun toata povestea, si deodata, mi-a venit in gand ca vreau sa o stiu pe toata, de-a intregul. Apoi privirea mi s-a intersectat cu a lui, si tot ce mi-a trecut prin minte este, cum ar fi, ca dimineata sa ma trezesc cu acesti ochi langa mine, pentru un moment chiar mi-am dorit asta. Lasandu-mi privirea in jos, fara tragere de inima, am reusit sa murmur, intr-un sfarsit:

-Multumesc. Cred...cred ca am sa plec.

-Stai putin..cum te nume...era prea tarziu. Eu deja intram pe poarta liceului. Chiar nu stiu de ce m-am comportat asa...in mod normal i-as fi multumit, i-as fi zambit si as fi plecat pur si simplu. Doar ca acum era diferit...acum eram emotionata si..si pur si simplu nu stiam ce e cu mine. Este prima data cand patesc asa ceva...nici ultima oara cand am ales sa ma las atrasa de cineva nu a fost ca acum...ce se intampla cu mine?

Aleg sa ascund aceste intrebari si intamplarea de adineauri intr-un colt al mintii, hotarand ca cel mai bine in acest moment este sa ma axez asupra discursului.

Cand am ajuns in sala de festivitati, o caut din priviri pe Ellie. In cele din urma o gasesc purtand o discutie cu doamna Peterson si imi pot da seama foarte usor cat de false sunt zambetele si chicotitul usor pe care-l scapa, probabil la o gluma proasta a doamnei Peterson.Imi acord un minut ca sa admir naturaletea si simplitatea lui Ellie...este o fata frumoasa, n-am ce zice. Parul negru si ochii verzi clar sunt punctele ei forte; totusi nu poti sa nu remarci zambetul adorabil si trupul ei ca de lebada...stau si ma gandesc cat noroc am avut ca am intalnit-o, de cate ori a fost acolo pentru mine cand mi-a fost greu si toate clipele frumoase petrcute impreuna. Clar as face orice pentru ea, si stiu ca sentimentul e reciproc. Atunci imi dau seama ca sigur incearca sa castige timp pentru mine, si imi scriu in minte un biletel sa-mi amintesc sa o scot odata la pranz pentru a-i multumi. Deodata ma sageteaza cu o privire care ma face sa ma dau cu un pas inapoi, se scuza fata de doamna Peterson si vine spre mine, rugandu-ma in gand sa scap cu viata.

-Doamne, numai tu ai putea sa intarzii intr-un astfel de moment! Nu-mi dau seama cum poti fii asa iresponsabila..stii prin cate a trebuit sa trec ca sa-ti castig putin timp?

-Stiu..imi pare rau..doar ca..

-Nici un "dar"..asta sa fie ultima data cand se intampla asta!

-Da! Promit, spun,afisand fata mea de catelus, care stiu ca mereu o atinge si nu poate sa ramana suparata.

-Da...sigur..nici tu nu te crezi. Acum hai...fugi pana nu se hotarasc sa puna pe altcineva in locul tau, si imi adreseaza o privire plina de subanteles. Stiu ca se refera la Deborah Morgan care ar fii mai mult decat bucuroasa sa-mi "fure" discursul.

Deborah Morgan era cosmarul vietii mele de liceu. Inca de cand m-am transferat isi dedica viata sa-mi faca mie zilele amare. De fapt, totul a pornit de la un concurs de recitat poezii, in care eu am castigat, iar ea a iesit pe locul doi. Totusi, cireasa de pe tort a fost ca unul dintre jurati a spus ca ar trebui sa urmez anumite studii, avand in vedere ca am recitat cel mai frumos si la o distanta kilometrica fata de ceilalti concurenti. Astfel, Deborah a jurat ca-mi va demonstra ca eu nu sunt cu nimic mai buna ca ea, si ca de fapt ea trebuia sa castige si de atunci, pana in prezent, ne aflam intr-un fel de competitie, cine castiga cele mai multe premii si concursuri. Sincer, eu nu castig pentru a-i demonstra ei ceva...eu castig pentru mine, pentru sufletul meu, pentru a ma simti impacata cu realizarile mele in viata.

Exact cand eram pregatita sa plec, il vad pe Tudor indreptandu-se in directia noastra.

Adevarul este ca arata foarte bine. Este inalt, cu parul castaniu-roscat si putin lungut, fiind nevoie sa-si treaca mana prin par de nenumarate ori pentru a-l aseza. Datorita sportului, avea un trup bine dezvoltat, dupa care multe fete salivau, dar adevarata lui calitate este ca o iubeste cu adevarat pe prietena mea.

-Buna iubita! Spune el, venind langa noi si sarutand-o pe Ellie. Hei, Hope..esti pregatita pentru momentul cel mare?

-Hei...vrei sa spui pregatita sa ma fac de ras?

-Da, si asta, spune Tudor iar toti trei incepem sa radem de soarta mea care acum pare blestemata.

-In orice caz..trebuie sa plec..urati-mi bafta, spun in timp ce ma indepartez de cei doi.

Plec, inaintand spre scena, pregatindu-ma pentru cea mai penibila situatie pe care aveam sa o traiesc vreodata.

Ajungand langa scena imi dau seama ca doamna Peterson se uita disperata prin sala; aparand o expresie de usurare pe fata ei atunci cand ma vede.

-Domnisoara Moore, in sfarsit v-ati sinchisit sa apareti. Nu prea o simpatizam, era genul de profesoara care avea preferatii ei si clar, eu nu eram printre acestia...Probabil pentru ca in primul an de liceu m-a auzit cand am zis ca cineva ar trebui sa o anunte ca s-a inventat ceara, avand in vedere mustata ei care mai are putin si poate concura cu cea a unchiului John. Desigur, acest mic comentariu nu a fost trecut cu vederea, aducandu-mi pe cap o saptamana de detentie si ura doamnei Peterson.

-Ahm..da..imi pare rau doama Peterson...nu a sunat alarma in dimineata aceasta si...

-Da, in fine, nu mai conteaza. Urca acum pe scena si sa terminam odata cu asta.

Imi simt inima in gat, si inchid ochii, sperand ca ma linistesc..adica, pana la urma, toata scoala o sa fie cu ochii pe mine in timp ce eu vorbesc ceva bazaconii...poate fi mai oribil de atat?

Urc incet pe scena, din sala auzind aplauze, care sigur au inceput datorita lui Ellie..prietena mea e acolo, langa mine, si face orice sa ma sprijine. Reusesc sa ma calmez si ma asez la pupitrul ce era asezat in mijlocul scenei. Respir adanc, arunc o ultima privire in sala, si apoi incep:

„In America, 1,3 milioane de adolescenti renunta la studii anual, din vaste motive printre care regasim..."