Dincolo de aparente

Reincarnarea sperantei

Era o seara tipica de primavara , habar nu aveam ca v-a sa vie primavara si in sufletul meu sec , asemeni unui pumn de nisip aras. Ma aflam undeva intr-un parc din spatele bulevardului Mihai Viteazu fumand un click cu doi , trei sau chiar patru , aparent , prieteni.

 Intuitia si putin alcool m-au silit sa-ti scriu . Initial nu aveam nici o intentie , speranta mea era de mult pierduta , voiam doar o discutie normala cu un om aparent normal . Urma sa fie o discutie banala tipica pe o retea de socializare , nu? Nu. Mi-ai raspuns relativ repede . Avea sa fie cea mai interesanta discutie avuta in ultimul sfert de veac , empatizam , ma simteam viu .

Aveam multe in comun , discutia parea inepuizabila , incepusem sa astept cu nerabdare ca "www-ul" sa ne dezlege iarasi si iarasi  limbile care aveau atatea de spus .

Speranta parea ca a iesit din cavoul cu dezamagiri.

In ziua urmatoare , mai pe inserat , mi-a scris  . Atunci am simtit un gol in stomac  si un sentiment ciudat amestecat cu o vaga speranta . Discutia care a urmat a fost destul de degajata , si am trecut usor de la seriale si filme favorite la intrebari ceva mai personale care aveau sa destainuie o parte din persoana aflata la celalalt "capat".

Caracterul tau m-a surprins in mod deosebit , cel putin aparent ,  nu erai o fata tipica zilelor noastre ,  avei acel ceva care te deosebea  de multime , nu ofereai nici cel mai mic semn de cruzime . Si aveam atatea lucruri in comun , credeam ca o sa am mereu ceva care trebuie sa-ti spun .

Am devorat cu sete fiecare mesaj trimis de tine cautand mereu un raspuns pe masura , ciudat era faptul ca totul venea de la sine , nu aveam nevoie de timp de gandire si-ti rapsundeam mereu pe nerasuflate.

Timpul a trecut , incepusem sa ne cunoastem din ce mai bine iar brusc zambetul meu amortit de trecerea timpului a inceput din nou sa se contureze pe fata-mi plina de cicatricile trectului , iar  optimismul meu  ingropat adanc in dezamagiri se zvarcolea energic , incercand sa iasa la suprafata.

 La inceput te-am privit ca pe o viitoare prietena de nadejde , nu aveam curajul sa-mi doresc mai mult. Insa , intr-un timp relativ scurt inevitabilul s-a produs . Incepusem sa ma atasez de tine , devenisem dependent de discutiile noastre , gandurile tale devenisera morfina idinspensabila pentru fiinta mea.

Nu dupa mult timp aveam sa ne  intalnim , a fost ceva unic din anumite puncte de vedere , eram doar noi doi intr-un local din Piata Mica , conversatia noastra avea sa prinda contur.

Dupa un autobuz care nu avea sa ne duca unde trebuie si putin mers pe jos străbătând la pas Sub Arini-ul, am ajuns intr-un final la cinema.Filmul a fost banal in comparatie cu prezenta ta . Ma gandeam in permanenta "ce ar trebui sa fac acum?!" .  

Filmul s-a terminat. Ne-am  indreptat timizi in spre PlayOff , fara sa realizez ce gafa facusem. Era inevitabil sa nu-mi pierd portofelul la cinema ca mai apoi tu sa platesti consumatia din pub. Intre timp ,in aflandune in PlayOff, incercam din rasputeri sa-mi fac curaj sa te privesc in ochiii tai de un caprui inestimabil. De unde a rezultat mai tarziu si poezia : 

                                "Cum sa te privesc in ochii ?!

                                 Cand in mine se ascund

                                Sentimente , rani si vicii

                                Care te atrag la fund"

               

Dupa ce am  realizat ca am pierdut portofelul , m-am impacientat , mi-ai dat 20 de lei sa platesc nota,si  am plecat la pas grabit in speranta ca-mi voi gasi "comoara pierduta" . Cand am ajuns din nou in fata la cinema, mai calcat usor pe picor, cerandu-ti insinstent scuze, desi asta a fost printre cele mai memorabile momente din seara aceea. Fara succes,aveam sa-mi recapat portofelul abia a doua zi intorcandu-ma la cinema.

Seara nu avea sa se incheie , dupa gafa mea de la cinema , ai acceptat fara ezitare sa vi in apartamentul meu ,in situatia in care eu ramasesem fara portofel iar tu trebuia sa mai astepti pana cand verrisorul tau avea sa vina ca sa te conduca acasa  (...) in Cisnadie. 

In apartamentul meu , inchiriat , unde locuiam cu alte 2  persoane , eram doar noi doi ,eu stresat fiind mi-am aprins o tigare pe balconul de unde se putea observa lejer o unitate militara si impunatorul "Centru de Afaceri" , te-am neglijat oarecum, ma gandeam permanent ca am esuat in seara aceea , desi , aparent ,tu nu erai de aceasi parere , desi refuzasei sa fumezi.  Mi-ai aratat scrisoarea in care iti cereai scuze fata de ce-a mai buna prietena a ta Diana ,in momentul acela , pluteam , efectiv uitasem de gafa facuta , eram langa tine pe o canapea din piele mult prea uzata , si citeam, zambeam , scrisoarea imi spunea enorm de multe lucruri si imi intarea sentimentul de  "dragoste la prima vedere". 

Dupa aproximativ 30 de minute ai plecat. Ne-am despartit prieteneste ,verisorul tau ajunsese. Mi-ai timis sms imediat ce ai ajuns acasa , totul era perfect. 

A doua zi , am continuat sa vorbim, fara nici un semn de oboseala pana cand v-a sa vie a doua intalnire...