#3

130 10 2
                                    

Am nevoie de un băiat care să mă facă să simt ceva de fiecare dată când îl văd, dar să mă liniștească în același timp. Am nevoie de un băiat care să accepte toate nebuniile mele și gândurile mele ciudate. Pe care să îl trezesc din somn la trei noaptea doar să îi spun că nu pot dormi. Am nevoie de un băiat care să îmi fie cel mai bun prieten, dar în același timp și iubitul meu, să pot fi eu înasumi cu el, să mă simt confortabil și să nu îmi fie rușine să dansez prin casă doar într-un ticou prea larg și să fredonez melodia mea preferată. Am nevoie de un băiat cu care să cresc, să creștem împreună, să descoperim lucruri noi, cu care să călătoresc, cu care să îmi dezvolt mintea și sufletul. Să trăiesc în fiecare zi o nouă aventură, să fie spontan, să nu știu niciodată ce va urma să facă, să mă ia în brațe în cel mai ciudat moment, să râdă de mine, dar după să mă sărute pe frunte. Să mă ia de mână și să mă tragă după el fără să îmi spună unde mergem, iar apoi să urcăm scările unui bloc înalt, să mergem pe acoperiș și să fumăm câteva țigări, vorbind despre toate lucrurile posibile, de la sentimente până la extratereștrii. Am nevoie de un băiat care să aibă o nebunie de neînțeles, un caracter explozibil, o minte ciudată și să fie imprevizibil. Am nevoie de un băiat cu care să mă urc în tren fară să îmi pese unde ajungem sau pe cine lăsăm în urmă, să conteze doar că ne avem unul pe altul, să nu conteze alte prezențe. Am nevoie de un băiat alături de care să experimentez, să iubesc și să trăiesc în adevăratul sens al cuvântului, nu am nevoie de o relație clasică, am nevoie de o relație plină de adrenalină, o relație care să mă facă o persoană mai bună, o relație în care să ne iubim în mod egal, să nu existe diferențe în nimic. Am nevoie de un băiat care să mă atingă în locuri în care mâinile nu pot.

CitateUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum