Septembrie

Străinătate

                                                                              I
                                                                             *
  Mă trezesc amețită și încă obosită. Deschid ochii foarte lent și totul e în ceață, așa că nu reușesc să văd mare lucru în jur. Clipesc, lăcrimez, mă frec la ochi și mă întind timp de un minut sau așa ceva. Las capul pe spate și prima oară îl văd pe fratele meu salivând pe perna din patul său. El e mai mare decât mine cu 4 ani și ne batem mai mereu, dar nu aș putea să mă răzbun pe el în timp ce doarme. Cu toate că mă enervează, eu știu că mă iubește așa cum și eu îl iubesc, așa cum și restul familiei ne iubește pe amândoi și noi pe ei. Asta fac membrii unei familii, nu? Se iubesc necondiționat, indiferent de orice ar face oricare din ei. Sau așa ar trebui? Sau poate că așa văd eu lucrurile. În realitate lucrurile stau altfel, știu. Poate ca sunt doar un copil, poate că am doar nouă ani, dar sunt o ființă rațională și înțeleg mai multe lucruri decât ar putea crede oricine.

  Mă dau jos din pat și ridic pătura fratelui meu de pe podea. E foarte grea așa că nu reușesc să îi învelesc decât picioarele. 

  Deschid ușa camerei și mă izbește în față mirosul de cafea venind dinspre bucătărie. Mama se trezește mereu la ora 7 și bea cafeaua cu vecina noastră, tanti Geta, o femeie tare draguță care îmi aduce mereu bomboane cu fructe sau ciocolată. Merg și eu în bucătărie să o îmbrățișez pe mama și să simt mirosul de cafea mai bine. Miroase incredibil, zău...păcat că nu am voie nici să gust. Într-o zi o să cresc atât de mare încat o să beau doar cafea în loc de apă. Tanti Geta soarbe din ceșcuță și scoate fum ca o locomotivă în capătul mesei. Mă trimite mereu să cer LM roșu de la magazinul de lânga blocul nostru și când mă întorc, îmi umple buzunarele cu ducliuri. E tare drăguță, păcat că o să moară prea devreme. Mama spune că stixurile cu fum ucid. Cum le-a numit ea? Ăăă...ț...țeg... Ah, da! Țigări se numesc.
Îi sar mamei în brațe și ea mă strânge tare, tare și mă pupă pe frunte. Mă lasă jos și mă ciufulește. Tanti Geta începe să râdă de mutra mea caraghioasă și imi spune că semăn leit cu bunicul meu când mă încrunt. Mă enervează când spune asta, dar în același timp îmi vine și să râd.
După puțin timp, apare și fratele meu în bucătărie și mă ciupește de obraz, apoi îmi dă un bobârnac peste nas și mă încrunt iar. Mama îi atrage atenția, dar el continuă să se hlizească.
Mănânc bine și îi cer voie mamei să ies afară. Mă îmbrac repede cu un tricou roșu și salopeta albastră și fug la joacă. Ziua decurge minunat. A plouat puțin și ca de obicej alerg și sar prin toate bãlțile cu prietenii mei. Mă iau durerile de burtă de la atâta râs, dar deodată mi se face frig și fug în casă să mă încălzesc. În timp ce mă chinui să mă descalț, o aud pe mama spunâdu-i vecinei ceva legat de altă țară. Inițial am impresia că vorbesc despre tanti Sofia, dar nu, nu e nimic legat de ea...e legat de mama.
-Chiar nu știu ce să fac. Mă înfioară gândul că trebuie să plec în Spania, dar altă cale nu găsesc. Dacă eu nu plec, copiii mei vor suferi mereu din cauza banilor și nu îmi voi putea permite să îi țin în continuare în școli.
Rămân pur și simplu amorțită lângă ușă. Nu știu dacă să fug afară sau să mă bag sub pat si să stau acolo toată ziua. Mă prefac că nu am auzit nimic și mă duc să mă schimb de haine, apoi iau o cărticică să colorez. Mama vine lângă mine și mă sărută pe creștet. Nu pot să mă uit la ea. Sunt supărată. Mă simt trădată și habar nu am dacă să o intreb ce a fost cu discuția din bucătărie.
-Amy? Îți mai amintești de mătușa ta, Lara? Mă întreabă ea zâmbind.
-Da, desigur. Vine cumva la noi? Nu a fost de muuult timp.
Mama începe să râdă văzându-mi entuziasmul din intrebare și dă negativ din cap.
-Nu, ea nu poate să vină, m-a sunat și mi-a zis că îi este tare dor de tine și de Josh. Ți-ar plăcea să mergi la ea cât timp a mai rămas din vacanță? Suntem în septembrie, ziua a doua. În două săptămâni începe școala. Ce zici?