Îmi simt corpul amorţit şi încerc să mă mişc. Reuşesc să ridic puţin capul şi văd cum viaţa îmi dă şuturi în stomac şi pumni în faţă. Mă bate până mă învineţeşte şi până când sângele îmi ţâşneşte pe nas şi pe gură. Mă zbat şi simt că mor, dar reuşesc să mă târăsc la marginea patului. Mă ridic pe coate și mă las pe umărul drept, dar cad pe spate. Mă aștept să îmi pocnească oasele la impactul cu parchetul, însă nu cad pe podea, ci cad în gol... Încerc să pipăi pereții sau mobila, dar tot ce ating este vidul. Încep să țip, dar cuvintele-mi cad ușoare ca penele în prăpastia fără fund. Niciun răspuns în schimb. Încep să plâng, dar lacrimile mi se usucă în cădere. Încerc să îmi ating chipul cu palmele, dar mâinile mă dor și simt înțepături în fiecare punct de pe corp. Mă zbat și rănile mă ustură, mă ard, mă chinuie...
Mă'nec în abis și las întunericul să mă îmbrățișeze. Mă scufund în necunoscut și mă sufoc în frică. De ce mi-e frică? Mi-e frică de o lume în care ei nu există nici măcar în amintiri. Știi? Uneori mă simt ca și cum viața se scurge din mine...ca și cum o parte din sufletul meu ar pleca în căutare. Dar ce caută oare? Salvare?
Cică fiecare zâmbet este o treaptă sub picioarele noastre. Din abisul imaginar urcăm ușor spre cer și ne așezăm pe nori... Hai să râdem de temerile noastre și să transformăm imposibilul în posibil. Să preschimbăm visele în realitate și să prindem răutațile în palme, să le zdrobim in pumni și să le aruncăm în vid.
CITEȘTI
Septembrie
ChickLitGanduri curg haotic pe taste si pe foi. Ne amintim cu adevarat momentele asa cum au fost? Cat e adevar si cat e iluzie? Cat e realitate si cat e vis? O carte cu bucati de suflet, bucati din momente amestecate unele cu altele. Daca le pun cap l...
