COMPLEX (+18)

Capitolul I

   Zgomotul rotilor de carucior pe gresia invechita ma sacaie amintindu-mi ca va trebui sa achit o suma substantiala la casa, tinand cont ca nu am facut prea multe cumparaturi. Mi-am invatat de prea multe ori lectia de a nu ma lacomi cand vad oferte si reduceri peste tot. Spalare de creier, iti zic! Spalare de creier! Oh. 2 + 1 gratis la napolitanele preferate ale lui Sam si sunt cu lamaie, preferatele lui. Treaca de la mine si de data asta. Ma repet! Spalare de creier! Iti ataca sensibilitatea si poftele. Cine e manager in rahatul asta de supermarket? I-as zice vreo doua. Poate chiar trei! Odorizant de toaleta. 2,5 RON cel verde care nu face nici un pic de spuma, 4,7 RON cel albastru care face spuma dar nu miroase deloc. Ia uite! "Bilute colorate pentru vasul de toaleta cu miros electrizant" 1 RON / buc. Ei, numai spune! Am alocat maxim 4 RON pentru odorizant de toaleta sperand ca il pot lua pe cel mai bun, dar uite cum tot si toate ma fac sa incep o revolutie! Arunc rapid in cos o biluta minunata si verzitura aia fara efect si ma indrept spre raionul cu detergent. Minunat! Stiam eu de ce imi las ultimul pe lista detergentul. Astia profita de tine! Stiu ca nu poti trai fara praful asta nenorocitul si il baga la un pret de iti sta mintea-n loc. Sunt tampiti! Imi arunc ochiul inca o data pe hartia micuta si plina cu scris din buzunar si sper ca am cumparat tot, pentru ca deja mi-am intins pe banda toate produsele si nu prea mai e cale de intoarcere in labirintul cu tentatii numit Supermarketul Cartierului Meu. Ce nume idiot! In fond, putea sa ii puna numele si Supermarketul Domnului caci tot as fi injurat de toti Sfinti cand ieseam din el .

- 97 de lei si 85 de bani. imi sopteste plictisita si obosita domnita de la casa.

   E transpirata toata si tona de fond de ten pe care l-a aplicat cand a inceput tura i s-a scurs pe gulerul alb al uniformei. Clipeste de cateva ori la mine, asteptand parca sa-i spun ca nu am bani sa achit. Nu ar fi prima data! Ii intind o hartie albastra de 100 RON fara sa imi iau privirea de la ea. O simt cum se fastaceste si isi ridica ochii spre mine de cateva ori, extrem de rapid, curioasa daca o mai urmaresc. Normal ca o fac! Inteleg oboseala si stresul fiecarui loc de munca, dar asta e meseria ta, fie ca iti place, fie ca nu. Asta iti aduce un ban in casa si o felie de paine pe masa. Nu te uita la mine ca si cum tu esti superioara ca ai o uniforma oribila pe tine si ca m-ai prins de milioane ori ca ti-am intors un produs la casa pentru ca nu am avut suficienti bani in portofel. Greseala mea, dar in contractul semnat de tine probabil aveai si clauza asta pentru care esti platita. Imi asez frumos si incet restul in portofel si produsele in pungute si o iau la trap spre casa, dandu-mi seama ca nu prea mai am timp de nimic pana la urmatorul job.

   E cald afara. Simt ca nu am aer din cauza aglomeratiei si a prafului din aer. E trecut de ora 20 si inca e trafic intens in partea asta a orasului, in fond Bucurestiul este tot timpul tranzitat si treaz. Imi trosnesc picioarele in drumul spre casa si ma enervez ca nu pot merge mai repede. Aud toate accentele posibile de pe tot teritoriul tarii noastre in jurul meu si nu inteleg de ce nu m-am obisnuit inca cu asta. Cartierul Drumul Taberei este recunoscut pentru faptul ca toti din toate partile Romaniei isi trec domiciliul aici. Chiriile sunt bune pentru comfortul oferit, nu avem metrou dar avem zone comerciale cu nemiluita, pe bulevardul principal nu ai loc sa arunci un ac dar pe stradutele din spate avem locuri verzi si insuficiente locuri de parcare, batrani care isi plimba animalele de companie la orice ora din zi si din noapte si tineri care adorm inaintea lor pentru ca isi petrec toata ziua alergand dupa bani. Aleea Dealul Macinului nr. 4 mi-a fost casa de cand m-am nascut. Un apartament micut cu 2 camere, fara balcon, cu o debara in care imi intra doar galeata de mop si matura, la etajul 2 din 4, pozitionat pe partea cu soarele ceea ce ne-a obligat pe mine si pe Sam de multi ani sa lipim folie de aluminiu pe geam. Casa noastra. Locul unde dorm cel mai bine, ma relaxez cel mai bine, gatesc cel mai bine si ma simt cel mai inspirata. Mic si aglomerat pentru 2 frati dezordonati si galagiosi, dar in acelasi timp palatul nostru.

   Aud rasete din fata blocului si sper sa fie si Sam. In ultima perioada si-a petrecut prea mult timp invatand si pregatindu-se pentru admiterea la facultate. E normal si inteleg, dar imi fac griji pentru el si vreau totusi sa faca lucrul asta din placere, de aceea il bat la cap sa mai ia cate o pauza. E baiat destept si descurcaret, nu imi fac probleme ca nu va trece examenul, numai ca nu ii spun lui ca nici nu concep contrariul. Imi va zbiera ca il consider mai mult decat este si asta il va face sa se afunde si mai mult in cartile lui stufoase si complicate. Stiu ca nu vrea sa ma dezamageasca si de asta munceste atat, dar eu il voi iubi si il voi sustine in tot ceea ce alege in viata, pentru ca el este singura mea familie. Fratele meu mai mic. Alexandru Samir Savu. Ma amuza teribil contrastul dintre numele si infatisarea lui. Blond cu ochii albastru deschis, cu tenul spalacit, inalt si slab, nu prea merge pe aceeasi linie melodica cu numele Samir. Mama a fost o romantica incurabila, iar acest nume i l-a pus ca personajul principal dintr-o telenovela turceasca ce a urmarit-o cand a fost insarcinata cu el. Macar i-a pus si nume romanesc de sfant, desi nimeni nu il striga pe el. Nu ar mai fi la fel de amuzant.