Ayanna se uita în ochii tatălui ei pentru prima dată și simții deja că absolut totul ce s-a întâmplat în absența lui va fi de acum uitat. Nu mai aude nimic în jurul ei,deși ceilalți vorbeau. Nu mai vedea nimic în jurul ei înafară de bărbatul care îi este tată . Totul pare că se întâmplă în slow motion. Vede că persoana din fața ei vorbește,dar nu aude,atenția ei fiind captată de acesta. Îl soarbe din priviri,memorându-i fața,toate curbele feței,toate firele de păr,toate încrețiturile feței. Tot. Îi privește mâinile și mărimea lor,culoarea părului,care era de un șaten ciocolatiu. Ochii erau negrii,la fel ca ai ei. Se formase din gură în acest moment o curbă,zâmbea.. La un moment dat apare o mână în fața ei.
-Pământul către Aya! Mai ești pe fir?
Enervantul de George s-a băgat. Normal!
- S-a întâmplat ceva?
-Cineva te sună. De vreo o oră. Încontinu. Cred că ar trebui să răspunzi!
-Desigur!
Se uita din nou în ochii tatălui,fără a-i da drumul.
-Aya...
-Acum...
Ayanna povestește:
Cine putea fi?! Nu sunt o persoană prea căutată. Îmi iau telefonul din buzunarul din spate de la blugi. Nici nu trebuia să citesc cine era. Era destul să văd poza. Mă uit panicată spre George care se uita și el la fel la mine. Clay se uita la mine cu privirea de Nu răspunzi odată? Soneria mă zgârie pe urechi! .Mă uit la Jeremy...tata,pardon și era foarte confuz.
-Nu prea cred că e ceva urgent!
Și îi închid. Cred că tocmai mi-am semnat sentința la moarte:i-am închis mamei. George se uită la mine foarte îndurerat,îi este milă de mine.
-Ești sigură poate cineva își face griji! Mai bine sună acea persoană!
-Nu, George,nu e nimic!
-Bine...
Ceilalți se uită ciudat la noi. *Frații awkardness*
Ne uitam ca niște copii care tocmai ascundeau la spate o vază spartă.
-S-a întâmplat ceva? întreabă George.
- Păi s-a întâmplat ceva? Voi să ne spuneți! Arătați de parcă ascundeți ceva.
De ce se bagă Clay?
-Nu ascundem nimic! clarific eu imediat!
-Îmi pare rău dar nu risc,Ayanna! O sună mama ! Trebuie neapărat să răspundă ,dacă ținem la viața noastră... Și nu vrem să vă facem să vă simțiți prost...
-E doar o femeie...Clay,normal spune asta. De ce nu mă surprinde?
-Nu e doar o femeie:e mama.Mama e foarte...autoritară,iar dacă nu facem cum vrea ea,e mai posibil să mâncați colivă în viitorul apropiat...
-Nu exagera,George. Ne e chiar așa...
-Ai uitat când eram în parc,pe bancă,iar tu citeai și nu ai auzit ce ți-a spus și ți-a dat foc la carte,carte fiind în poala ta. Ți-au luat foc și hainele un pic.
-Mai bine vorbești cu ea!
-Da.
Dau să ies din cameră însă cineva spune ceva.
-Degeaba ieși,aud oricum și de afară! Știi tu,din cauză că sunt și ei ce ești și tu,și eu...
- Vrei să spui werewolves?
-Naaa, nu folosim The W word.
George devine din ce în ce mai ciudat. Îmi vine să îi dau cu ceva în cap doar să tacă.
-Hai că sun!Taci George!
Toți se uită la noi. Mă simt prost.
-Alo !
-Alo! Ayanna! Am crezut că cineva te-a răpit împreună cu fratele tău și va închis într-un portbagaj și...
-Suntem bine!
-Ți-am spus eu că nu e de bine să lucrezi la barul ăla!
-Nu s-a întâmplat nimic rău! Încetează! De ce ai sunat?
-Astă noapte te-am visat și pe tine și pe George unul lângă altul ,lângă o râpă,iar un preot a trecut pe langă voi! Aveți grijă ce faceți!
*face palm*
-Bine ,mama! Și tu să ai grijă de tine!
-Tu nu crezi în superstiții ,dar ascult-o pe mama ta!
-Ok...
-Aaa...și dacă îmi mai închizi telefonul în nas,Ayanna,.îți promit că ceva mai nebunesc decât incidentul cu cartea se va întâmpla.
Asta a spus-o cu vocea ei de amenințări.
-Ok?
Și revine la vocea ei calmă!
-Ok! Paaa!
-Pa!
-Ce ieftin ai scăpat!
-Știu!
-V-ați terminat cu criza voastră de panică?
Normal! De ce trebuie să se bage Clay?
-Da. Gata pe azi!
De ce trebuie să răspundă G.?mă strâmb la el.de genul Nu te mai băga! .
Mă apropii de tatăl meu. Îi iau în mâini mâinile lui.
-E ok că am vorbit cu mama,nu? Nu te-ai supărat,nu?
-Nu.
-Ok.
Am rămas în picioare ,iar afară s-a întunecat de-a binelea. Chiar nu șiam ce să fac sau să spun.
- Probabil vă este foame,nu? După un drum atât de lung.
-Nuu.. am mâncat într-o benzinărie.
-Ba nu,nu am mâncat,Ayanna.
Nu pot să cred că a făcut asta! Regret în acest moment că l-am luat cu mine! Chiar foarte mult.
-Bine ,atunci! Să mergem să mâncăm! Pe aici e bucătăria.
Nick ne arată drumul.
-Doamnele primele!
Înaintez,dar o aștept pe singura femeie din casă ca să meargă ea prima! Elena cred că o cheamă...
Intru într-o cameră foarte mare,cat sufrageria mea,cu o masă foarte lungă,și multe scaune.
-Ai noroc,am terminat de gătit cina chiar înainte de a ajunge voi doi. Sper că mâncați vită!
- Nu facem mofturi la mâncare!
Când a intrat el aici? Îmi pun mâna peste ochi în semn de nervozitate din cauza rușinii pe care mă pune să o suport. Mă opresc să vină lângă mine și îl calc foarte tare peste picior. Sper că-și va învăța lecția! Își înăbușește durerea scoțând un mic icnet,foarte încet,însã nu destul pentru o ureche de vârcolac. Se uită toți la noi și surâd .
- Nu încerca să fii politicoasă cu noi ,Ayanna! Suntem familia ta!
Îmi spune Antonio în timp ceă ține de ambii umeri.
-Ok?
-Ok.
-Poți să discuți liber,nu te ascunde!
-Ok!
-Atunci spune-i fratelui tău ce te deranajează! Doar spune-i cum i-ai spune-o când sunteți doar voi doi! Ok?
- Ok!
Ceilalți puneau masa în timp ce ascultau ce vorbim.
-Spune-i!
-George,dacă-ți mai aud vocea,dacă mai spui ceva stupid,îți promit că-ți smulg limba din rădăcini așa cum i-a făcut Joffrey unui cântăreț de la curte din Game of Thrones!
-Celebra replicã! Dar ,ok. Tac.
-Bun!
Ne punem la masă. Și începem să mâncăm.
-E foarte bună cina!
-Mulțumesc! Eu am gătit-o singur!
Tatăl meu știe să gătească!
Îi zâmbesc foarte subtil și continui să mănânc. Când terminăn cu toții ne ridicăm. Eu și George sunem obișnuiți să o ajutăm pa mama cu orice,așa că ne apucăm să strângem.
-Ayanna,lasă că strângem noi!
-Insistăm!
Nu pot să cred că a deschis din nou gura!
-Am fost crescuți să respectăm niște reguli de conduită și dacă le încălcăm ne simțim prost. Spre exemplu:cand mănânci la cineva acasă ,sau cineva îți gătește,ești obligat să strângi tu masa! Așa spune mica listă din creierul nostru,asta facem!
-Chiar atât de politicoși v-a crescut Esther?
-Da,domnule Jeremy. Așa ne-a crescut. Plus că am cam crescut în inima Londrei,deci asta ne este acum în sânge!
Noi continuam să strângem. Eram foarte atenți să nu scăpăm ceva. Totul părea cam scump. Am început să spălăm vasele,dar cineva ne-a oprit.
-Alea lăsați-le!
-Ok!
Totul era atât de rușinos pentru mine. Mă simțeam atât de ciudat,îmi veneam să intru în pământ. Chiar nu știam ce să spun. Ce să fac,ce nu să fac. Dar îmi vine în gând să întreb despre ramura supranaturală.
- Și...voi toți apațineți unei haite? -Da, Jeremy e Alpha-ul haitei . Noi suntem cu toții în această haită,mai sunt câțiva,dar nu prea se implică.
Minunat :fiica alpha-ului.
-Și Jeremy e și liderul vârcolacilor din America de N.
Nu știu ce să spun. Ce să spun,ce să spun?
Mă uit rușinos și încerc să-mi deschid mintea pentru a spune ceva.
-Felicitări!
De ce am spus asta?
-Spune-ne ceva despre tine!
Am luat toți loc în sufragerie .
-Păi...sunt la facultatea de medicină,în anul 4 .
-Ce vrei să faci după ce termini facultatea?
-Vreau să mă angajez,normal,la un spital,ca rezident .
- Foarte frumos!
-Mda...
De ce este totul atât de ciudat? Trebuie neapărat să ies din starea asta.
∆∆∆∆∆
Noaptea devenea din ce în ce mai răcoroasă ,întunericul ostil fiind accentuat de înspăimântata pădure.
Toată lumea din casă dormea. Era ora 3:30 dimineața. Două sclipiri de foc se zăresc din pădure,venind tot mai aproape de casă. Iese dintr-o bră o siluetă de om. Se oprește și doar se uită la casă,parcă veghând asupra celor adormiți.
Își strânge pumnii și oftează.
-Mâine e ziua în care mă voi vedea triumfător,fiind așezat pe cadavrele voastre!
Se întoarce și pleacă. Rapid,așa și cum a venit.
