Răpită

Prolog

Rădăcinile încovoiate ale copacilor perforau pământul umed, ieșind la suprafață, de parcă ar fi plutit pe apele umflate de ploaie. Priveam cum perdeaua de apă răpăia pe frunzele copacilor, ca pe un acoperiș din tablă – sunetul produs era ritmic, aproape liniștitor.

Lacrimile reci îmi pătau obrajii aprinși de febră, încețoșându-mi vederea, iar apa îmi pătrundea prin hainele subțiri, ajungându-mi până la piele. Un vânt puternic pulsa printre copaci, înghețându-mi pielea pe oase. Nu știam unde eram, sau dacă mă vedea cineva – tot ce știam era că nu am mai fost în viața mea atât de obosită și înfrigurată.

Amintirile mi se derulau cu viteză prin cap, împânzindu-se în fragmente prin mintea mea goală. Nu puteam să cuprind niciun gând în toată plenitudinea, pentru că într-o fracțiune de secundă îl acapara altul, următorul crescând în intensitate și panică, gradat, ca treptele unei scări spre apogeul propriei mele înnebuniri.

Noaptea asta nu trebuia să fie așa – în niciun caz. Trebuia să fie o seară distractivă, care avea să culmineze cu o veste intrigantă. Chiar înainte ca întâlnirea mea cu Luke să se sfârșească, i-am putut simți mâna rece acoperindu-mi gura și nasul, iar oxigenul a început să îmi părăsească subit trupul. Traheea mi se golea treptat de aer, în timp ce mă zbăteam, iar într-un moment pe care nu îl anticipasem, mi-am scăpat geanta cu toate lucrurile. După câteva secude în care am încercat să mă eliberez, o stare de inconștiență mi-a acaparat corpul, îndoctrinându-mi toate emoțiile.

Când m-am trezit, încerca să mă târască prin întunericul nopții, spre mașina lui.

Acum, picioarele mele desculțe înaintau șovăielnic pe poteca din pădure, iar pietrele mici îmi loveau tălpile și îmi dădeau impresia că îmi pătrundeau în carne. Ochii injectați încercau să mi se închidă automat, iar respirația îmi devenea din ce în ce mai sacadată. Mi-am forțat întregul corp și am încercat să mă concentrez pe aleea din fața mea, deși întunericul mă sugruma. Eram sigură că el era aici, dar nu știam exact unde.

Brusc, am putut auzi repercusiunile unor pași apăsați provenind din spatele meu, provocându-mi inima să terpideze cu sute de mile pe secundă. Simțeam un lichid extrem de rece umblându-mi prin vene, iar preț de câteva secunde, toată oboseala din jurul meu s-a risipit, evaporându-se în neant. Am început să alerg prin grămada de plante indehiscente, în timp ce crengile înghețate îmi loveau corpul, zgâriindu-mi pielea, plesnindu-mi spinarea, coapsele, fața uscată de lacrimi.

La un moment dat, m-am oprit în loc și m-am așezat pe pământul dur, așteptând un timp cu ochii închiși. In frigul lipsit de orice formă de viaţă, ceața pătrundea în noapte, tulburând aerul – îi simțeam răceala și greutatea pe piele; îmi intra prin nări, mi se așeza pe buze, ca un voal străveziu, intangibil, dar totuși atât de greoi. În timp ce încercam să îmi recuperez respirația, o voce groasă a răsunat ca un ecou în întreaga pădure, izbindu-se de trunchiurile copacilor și inundându-mi timpanul.

— Continuă să fugi, Aria, dar știi că eu te voi găsi mereu.

Nu îmi puteam da seama din ce direcție venea zgomotul, dar nu aveam de gând să stau acolo pentru a afla. M-am ridicat cu greu, și m-am împleticit înapoi prin pădure cât de repede am putut. Pieptul meu se mișca cu viteză înainte și înapoi, iar gâtul mă ustura, de parcă ar fi fost gata în orice secundă să ia foc. O briză rece a trecut pe lângă mine cu putere, iar vântul a intat în gâtul meu uscat. Puteam să văd strada în fața mea, iar asta însemna că am ajuns la celălalt capăt al pădurii. Era foarte târziu, dar câțiva oameni încă erau afară, conducându-și mașinile pe strada aproape pustie.

Am luat o gură mare de aer și mi-am forțat puterile. Un tremur mi-a traversat trupul când mai aveam doar câțiva pași până ajungeam. Un zâmbet stins mi-a apărut pe față, iar piciorul meu a putut simți cimentul rece de pe stradă.

Brusc, două mâini s-au înfins în carnea umerilor mei și m-au tras cu putere în spate, iar un material mi-a acoperit nasul și gura cu forța – cloroformul din bucata de pânză emana un miros înțepător. După câteva secunde în care m-am zbătut cu toată puterea pe care o mai aveam, substanța și-a făcut efectul, iar corpul meu a cedat. Trupul meu a căzut pe pământ ca un sac, iar ultimul lucru pe care mi-l amintesc era un lichid vâscos și cald scurgându-se din zona tâmplei. Apoi, câteva pete negricioase mi-au încețoșat vederea, împânzindu-se treptat pe toată suprafața retinei mele, până când totul a devenit negru.