Cum să atingi iubirea

Cele 3 scenarii

Scenariul 1 – caravana este jefuită pe drum

Pentru noi pierderea nu este mare pentru că am dat din surplus.

Ce facem, ne descurajăm şi nu mai trimitem?

Şi cei care au furat-o au făcut-o pentru că aveau nevoie de ea. Nu au furat-o pentru că e sportul lor preferat. Oamenii care fură, în marea majoritate, fură de nevoie.

Deci scopul nostru a fost atins chiar dacă nu a fost conform planului iniţial.

Cum traducem asta în realitate?

Întâlnim în viaţă oameni care au intenţii ascunse, ne păcălesc, iau bani cu împrumut, ne trădează chiar, ne manipulează. Iau de la noi ceva ce noi oricum aveam de oferit, pentru că e din iubire, din rezerva noastră.

Ce facem? ne supărăm pe ei, ne speriem, ne schimbăm noi faţă de oameni?

NICIODATĂ. Oamenii aceia au luat pentru că aveau nevoie dar sunt prea sălbatici ca să ştie să ia frumos. Ne luăm măsuri de precauţie ca să nu ni se urce în cap şi să creadă că pot să atace chiar cetatea (pe care oricum nu o pot cuceri) doar se vor răni pe ei în acest proces pentru că vor fi distruşi dacă încearcă să ia ceea ce este esenţa noastră.

Exemplu: Tiranii care încearcă să ia libertatea oamenilor, sfârşesc prost cam tot timpul. Ce este cel mai preţios pentru noi, vom apăra cu preţul vieţii fără să clipim.

Aşadar, nu ne este frică să trimitem în continuare caravane din surplusul nostru.

Scenariul 2 – caravana ajunge la destinaţie însă nu este primită

Caravana ajunge la destinaţie însă nu este primită din anumite motive. Cetatea e prea orgolioasă ca să accepte ajutoarele noastre sau nu îşi dă seama că are nevoie de ele. Ce facem? Le băgăm pe gât cu forţa? Îi lăsăm în pace şi dăm cui are nevoie şi e dispus să primească .

Traducere: Unor oameni le oferim iubirea noastră, surplusul nostru, sub orice formă însă nu îl acceptă, refuză şi întorc spatele. Iubire cu forţa nu se poate. Găsim alţi oameni care vor aprecia cadourile noastre şi care se bucură că le primesc. Alţi oameni, alte cetăţi.

Scenariul 3: Darurile tale sunt primite

Acceptate şi apreciate. Asta e iubire între doi oameni. E minunat să oferi iubire şi să primeşti. Nu uita că în cele mai multe cazuri nu dai iubire de la cine o primeşti. Mama îşi iubeşte copilul, copilul iubeşte pe cineva sau altceva. Mama nu spune ”pentru că nu îmi dai înapoi ce vreau, nu mai îţi dau nici eu”. Asta e iubire adevărată şi nu e doar ”iubirea specială maternă”. E iubire.

Extrem de important să reţinem:

Ca să poţi să iubeşti, trebuie să ai tu tot ce îţi trebuie altfel trebuie să foloseşti resursele pentru tine ca să supravieţuieşti şi să fii bine.

Într-o relaţie de cuplu, sunt două cetăţi care încalcă această lege universală a iubirii şi sunt pedepsiţi pentru asta.

Cele două cetăţi refuză să mai facă schimb cu alte cetăţi. De obicei, nu ştiu nici să îşi producă singure ce au nevoie. Speră că dacă intră într-o relaţie cu o altă cetate, vor face schimb şi vor avea tot ce îşi doresc. Doar că ambele cetăţi nu au tot ce le trebuie şi la început îşi dau ce au să îşi dea până când resursele scad şi nicio cetate nu mai are ce să dea.

Atunci încep reproşurile ”Nu mă mai iubeşti ca la început” şi nu mai simt iubirea ta. Păi de unde? Nu mai am pentru că mă limitez la a face schimb doar cu tine. Tu nu îmi dai, eu nu mai produc destul nici pentru mine. Suntem doi săraci.

De aceea oamenii suferă „din iubire”, ceea ce e o declaraţie falsă. Pentru că nu din iubire suferi şi nici măcar din lipsa ei. Suferi din cauză că nu ştii că stai pe o comoară. Suferi din prostie. Ai resurse uriaşe în cetatea ta, sub pământ, şi nu ştii să le exploatezi.