A New Life

Totul se spulberă

Dylan m-a lăsat acasă pe la 22:30. Acum este 23:44. Iar eu mâine am ore... O să fiu foarte obosită mâine, dar pur și simplu nu pot să adorm. Mă gândesc într-una la întâlnirea mea cu Dylan. Sunt așaaaa fericită! Nu am fost așa bucuroasă de când, de când... Ei, de multă, multă vreme.
Mă foiesc în pat încercând să adorm, dar se pare că "Moș Ene" nu mai vine pe la mine...
O să fie o noapte luuungă!

*Dimineața*
Nu am dormit nici măcar 5 minute, dar, surprinzător, nu sunt obosită. Mă ridic din pat cu vreo 10 minute înainte să sune alarma. O opresc, apoi merg la baie.
Ies după cam 20 de minute și mă duc să îmi aleg haine.
"Oare ce i-ar plăcea lui Dylan?" mă gândesc, veselă.
Îmi aleg o rochie bej cu floricele și, pentru că e cam friguț, îmi iau o geacă din imitație de blugi, de culoare maro deschis.
"Cu ce să mă încalț?"
Mă uit prin toți pantofii mei și, dintr-o dată, îmi ies în ochi niște botine cu toc foarte mic, de culoare bej închis. Se pare că azi o să fie zi cu tocuri.
Ies din camera mea și îl văd pe fratele meu uitându-se la TV. Ashraf mă aude și se întoarce spre mine, îmi urează "bună dimineața" și apoi îmi spune că Michael este plecat toată ziua la nu știu ce curs de gătit. Râd puțin, apoi încuviințez din cap.
Mă duc la bucătărie să îmi fac un bol cu cereale.
Când mă așez la masă privesc ceasul de pe perete. 07:28. Trebuie sa plecăm imediat.
Mănânc cât de repede pot, iar în momentul în care mă ridic de la masă aud soneria de la ușa din față. Rămân nemișcată.
"La ora asta? Cine ar putea fi?"
Mă duc la ușă, o deschid, iar în prag îl văd pe Dylan.
-Bună dimineața, iubita mea!
Rămân tăcută. Încă nu înțeleg ce se întâmplă. Deschid gura într-un final și spun:
-'Neața, iubitule.
Îl sărut. El mă ia în brațe, apoi îmi spune:
-Ești gata de ore?
-Ahm, da..?
-Te iau eu în dimineața asta.
În momentul ăla mă uit în spatele lui și văd Mercedesul lui argintiu. Zâmbesc, iar el îmi spune să îmi iau ghiozdanul, ca să plecăm. Fac întocmai și apoi mă întorc la Dylan.
El mă ia de mână și mă conduce la mașină. Îmi deschide portiera, iar eu intru în mașină.
Dylan intră în mașină după ce pune ghiozdanul meu pe locul din spatele meu.
Pornește mașina și demarează.
Pe drum îmi amintesc că nu i-am spus lui Ashraf că plec cu Dylan. Acum nu o să înțeleagă unde sunt. Chiar atunci primesc un mesaj de la el:
"Bella, unde te-ai evaporat?"
Zâmbesc și apoi scriu un mesaj:
"Scuze, Ash! A venit Dylan să mă ia. Ne vedem după-masă!"
Fratele meu nu îmi mai răspunde, dar mă gândesc că oricum nu erau prea multe de spus.
Ajungem la liceu, Dylan parchează mașina, iar eu îmi iau rucsacul și îl aștept și pe iubitul meu să iși ia rucsacul.
Dylan vine lângă mine, mă ia de mână, iar eu dau să pornesc spre școală, însă Dylan mă trage înapoi. Mă uit la el mirată și observ că el mă privește serios, cu o urmă de nesiguranță în ochi:
-Bella, dacă vrei să nu le arătăm că suntem împreună...
Îl întrerup și spun:
-Nu vreau să ascund asta. Mă faci fericită și vreau ca toată lumea să vadă asta.
Dylan zâmbește, mă apucă cu mâinile de șolduri, mă trage spre el și mă sărută. Eu îmi pun mâinile în jurul gâtului lui și îi răspund la sărut. Stăm lipiți unul de altul cam 1 minut, iar când ne îndepărtăm observ că deja jumătate de liceu ne-a văzut sărutându-ne și toți rămân mască.
Dylan mă ia de mână și ne îndreptăm spre clădire.
La intrare Jessica apare de nicăieri și se pune în fața noastră. Mă privește plină de ură și invidie.
Oftez știind ce urmează. Jessica se înroșește și spune, aproape urlând:
-Știam că sunteți împreună! Mincinoasă nesuferită!
Apoi se întoarce spre Dylan:
-Totuși, de ce una ca Annabella? Nici nu e așa frumoasă!
Trag un ochi la Dylan și văd că începe să se enerveze:
-Domnișoară, nu știu cine ești tu, mai exact, dar am să te rog să îți ții gura și să pleci de aici.
Jessica pufnește și pleacă la grupul ei.
Dylan mă trage după el, înăuntru. Chiar în momentul acela sună soneria care anunță prima oră.
Dylan mă conduce la dulapul meu sub privirile mirate ale tuturor.
Am franceză. Îmi iau cărțile în timp ce Dylan stă în spatele meu și mă ține în brațe.
Închid dulapul și mă întorc spre Dylan. Mă uit în ochii lui câteva secunde, apoi îl îmbrățișez strâns. Dylan mă sărută pe frunte și eu îi dau drumul:
-Cred că e cazul să merg la oră.
-Da, și eu. Ne vedem în pauză!
Îl sărut pe buze, apoi fug spre clasă.
Intru în încăpere și mă bucur să văd că am ajuns înaintea profesoarei de franceză. Mă așez în spatele clasei și îmi deschid cartea la ultima lecție, ca să mai repet.
Chiar atunci intră doamna Campbell:
-Bonjour!
-Bonjour, madame! se aud câteva voci.
Și așa începe ora de franceză.