A New Life

Întâlnirea cu băiatul perfect

Dimineața mă trezesc tresărind la auzul alarmei. Mă ridic de pe pat, mă întind puțin, apoi pornesc spre baie, ca să fac un duș, să mă spăl pe dinți și să îmi aplic puțin machiaj.

*După 15 minute*
Ies din baie grăbită. În timp ce mă machiam mi-am dat seama că aseară am fost așa bucuroasă de invitația lui Dylan încât am uitat să îmi aleg haine pentru astăzi.
"Fir-ar să fie, Bella! Fii și tu mai atentă!" mă mustrez eu singură.
Mă îndrept spre dulapul meu uriaș, pictat în diferite culori și modele.
Încep să mă uit printre miile de haine pe care le am, majoritatea făcute de mama.
Destul de repede mă hotărăsc asupra unei fuste maronii de piele și o cămășuță albă, largă. Mă îmbrac cu hainele pregătite, îmi fac o împletitură simplă și mă încalț cu o pereche de cizme de piele maro.
Mă îndrept spre oglindă și privesc fata înaltă, roșcată și cu ochi verzi ca smaraldul. Observ că am un zâmbet vag pe față și nu îl pot controla. Sunt atât de nerăbdătoare pentru deseară. Abia aștept să îi povestesc lui Lauren. O să fie încântată!
În sfârșit ies din camera mea și sunt invadată de un miros dulce, minunat. Clătiteee!
Ashraf mă așteaptă jos, cuminte. Se îndoapă cu clătite, iar Michael stă în fața cuptorului și gătește tot mai multe clătite. Ashraf ridică ochii la auzul pașilor mei pe scări. Fratele meu e plin de Nutella pe față. Încep să râd și când ajung în fața lui îi fac un semn să își șteargă fața. Ashraf face întocmai.
Michael se îndreaptă spre mine și zâmbește:
-Bună dimineața, Annabella! Astăzi v-am făcut clătite, la cererea fratelui tău.
Mă uit la Ashraf care zâmbea satisfăcut. Zâmbesc și eu și apoi mă întorc la Michael:
-'Neața, Michael! Mă bucur că ai făcut clătite. Eu aș vrea cu gem de căpșuni.
-Imediat!
-Dar o să mi le fac singură. Cel puțin o să pun gemul singură.
Michael mă privește uimit, dar se dă la o parte și mă lasă să lucrez la clătite.
Îmi umplu 3 clătite cu gem și apoi mă așez la masă, lângă Ashraf.
Fratele meu mă privește. El tocmai își terminase porția și se ridica să își ducă farfuria la chiuvetă. Se întoarce înapoi la mine, se uită la ceas, apoi spune:
-E ora 07:25. Aș zice să te grăbești dacă vrei să te duc la liceu.
-Da, da, am înțeles!
Ashraf mă trage de păr, apoi pleacă să își ia rucsacul.
Când fratele meu apare din nou în bucătărie eu sunt deja gata de plecare. Ashraf mă privește râzând:
-Ce n-aș da să pot mânca și eu așa repede?
Începem să râdem amândoi.
Ieșim pe ușă și ne grăbim la mașina lui Ashraf.
Drumul până la liceu este tăcut. Ajungem la liceu rapid. Mă dau jos din mașină, îl salut pe fratele meu, îmi aranjez puțin fusta, apoi merg spre intrare.
Ca de obicei, toți sar pe mine, dar azi chiar nu am chef, așa că îi dau la o parte și toți rămân blocați. Niciodată nu plecam așa, fără să ascult.
Am căutat-o pe Lauren, iar când am zărit-o am fugit veselă spre ea. Lauren m-a auzit și s-a întors spre mine:
-'Neața, Bella!
-Bună, Lau!
Zâmbeam non-stop. Mă gândeam doar la Dylan.
-Șiii... Ce e cu zâmbetul ăsta? Nu te-am văzut așa de multă vreme. Cam de când cu...știi tu. Matt...
-Ieri a fost cea mai tare zi din viața mea!
-De ce? Ți-au dat mâncare proaspătă la spital.
O privesc ciudat, apoi încep să râd sarcastic.
-Bine, gata! Deci, ce s-a întâmplat?
-M-a invitat în oraș un băiat.
-Uau! Cine? Îl cunosc?
Râd, apoi îi povestesc tot ce s-a întâmplat cu Dylan aseară. Lauren mă ia în brațe și îmi spune, vizibil încântată:
-Bella, e incredibil! Mă bucur mult pentru tine! Dylan pare incredibil. Iar acum nu o să mă simt prost când o să ies în oraș fără tine.
Lauren are un iubit. E tot aici, la liceu. Îl cheamă Thomas și ei doi sunt înpreună de doi ani deja. Lauren se simțea mereu prost când ea ieșea cu Thomas, iar eu rămâneam alone. Eu chiar mă bucuram pentru ea.
În timp ce povestim se aude clopoțelul și noi ne grăbim la biologie-anatomie.
Ajungem în fața clasei, dar eu mă opresc când văd că profesoara noastră de engleză vorbește cu un bărbat pe care nu îl mai văzusem în școală până acum. Era cu spatele la mine, dar îmi părea foarte cunoscut. Purta o cămașă în carouri și o pereche de blugi negri.
Lauren a observat că m-am oprit, așa că încerca să mă tragă în clasă:
-Bella, haide! Profesorul trebuie să ajungă imediat.
-Nu. Stai puțin. Du-te tu!
Lau oftează și pleacă în clasă. Eu mă uit în continuare la bărbatul care vorbea cu doamna de engleză. De ce naiba îmi părea așa cunoscut?
Când cei doi termină discuția, bărbatul se întoarce spre mine și atunci îmi dau seama că nu e un bărbat. Este Dylan! Mă îndrept spre el și atunci mă vede și el:
-Bella?
-Dylan? Ce faci aici?
-Păi, ți-am spus că o să predau la un liceu, la clasa a XII-a.
-Dar nu știam că vei preda aici.
Dylan mă privește adânc în ochi. Doamne, îi ador ochii. Îl ador pe el! Cred că, pe bune, m-am îndrăgostit de Dylan. Ochii lui arată puțină dezamăgire, dar și surprindere:
-Ești supărată că predau la clasa ta?
-Ce? Doamne, nu! Chiar mă bucur!
-Anul ăsta o să predau în fiecare marți la clasa ta.
-Asta înseamnă că o să ne vedem mai des! Pe bune, ma bucur foarte tare.
Dylan se uită serios la mine, dar până la urmă zâmbește:
-Chiar speram să înveți aici.
Dylan mă ia în brațe și mă sărută pe obraz. Fiind lângă intrarea în clasă, cam jumătate din colegii mei văd cele întâmplate și încep să vorbească între ei. O să am multe de suportat în pauză.
Dylan mă trage spre clasă:
-Haide, ar trebui să întrăm.
-Ha? Da, ai dreptate.
Intrăm în clasă, iar eu mă îndepărtez de Dylan. El se oprește la catedră, iar eu mă îndrept spre locul pe care Lauren mi-l păstrase, lângă ea.
Toți colegii mei se uită ciudat la mine.
"Bravo, Bella! Să vedem cum scapi de ăștia în pauză."
Vocea lui Dylan se aude puternic în clasă:
-Bună, tuturor! Numele meu este Dylan O'Brien. Eu voi fii profesorul vostru de anatomie anul acesta! Nu am să vă tratez de sus, deoarece e o diferență de 2 ani între noi. Am ajuns să predau aici la cererea profesorilor mei de la facultatea de medicină, voi preda aici ca să primesc niște note bune la facultate. Întelegeți ce spun, nu?
Dylan zâmbește, iar eu rămân fermecată de zâmbetul ăla minunat. Toată clasa începe să râdă, iar Lauren observă cum mă holbez la noul nostru profesor de anatomie:
-El e acel Dylan cu care ieși azi în oraș?
-Nuu, Lau! Doar mi-am luat profesorul în brațe, pe coridor, ca să mă pun bine cu el.
-Nu mai fii sarcastică. Doar mă asiguram.
Discuția noastră e întreruptă de vocea domnului profesor:
-Deci, vreau să dați un test, doar ca să văd ce mai știți de anul trecut.
Încep să se audă murmure în clasă, iar Dylan își pregătește foile.
Când Dylan ajunge cu foaia la mine îmi face cu ochiul.
Testul e destul de ușor. Mereu anatomia mi-a părut fascinantă, așa că mi-a fost ușor să învăț.