Captiv In Labirint Vol. 1

Capitolul 1

Inainte de a 8ncepe sa scriu vreau sa va anunt ca aceasta carte nu imi apartine. Este o carte deja aparuta, probabil cu totii o stiti. Dar m am gandit sa o rescriu si eu pentru ca nu multi au sansa de a o citi. Nu conteaza daca ati vazut filmul. Cartea este mult mai buna. Am spus chiar de la inceput ca nu este cartea mea asa ca nu vreau sa aud comentarii rautacioase. Multumesc!

Isi incepu viata cea noua ridicandu-se in picioare, inconjurat de un intuneric rece si un aer statut si plin de praf.
Sub el, metal, deasupra lui, metal
O zvacnire neasteptata zgudui podeaua de sub piciorele lui. Cazu din cauza miscarii bruste si se rostogoli inapoi, cu picaturi de transpiratie aparandu-i pe frunte in ciuda aerului rece. Se lovi cu spatele de un perete dur de metal. Aluneca de a lungul lui pana cand ajunse in coltul camerei. Lipindu-se de podea, isi stranse genunchii la piept, sperand ca ochii i se vor obisnui rapid cu intunericul.
Cu o noua zvacnitura, camera incepu sa urce, ca un lift vechi de mina.
Sunete puternice, de lanturi si de scripeti, ca intr-o otelarie veche,rasunau in camera,ricosand din pereti cu un mic geamat surd. Liftul intunecat se legana inainte si inapoi in timp ce urca, intorcandu i stomacul pe dos de greata. Il lovi un miros de ulei ars si i se facu di mai rau. Ii venea sa planga, dar nu se ivi nicio lacrima. Nu putea decat sa stea acolo , singur, si sa astepte.
Ma cheama Thomas, se gandi el.
Atat...atat isi amintea despre viata lui.
Nu intelegea cum era posibil asa ceva. Mintea ii functiona perfect, incercand sa analizeze locul si situatia. Cunostintele ii invadau gandurile, date si imagini, amintiri si detalii despre lume si despre cum functioneaza ea. Isi imagina zapada pe copaci, cum alerga pe o cararare acoperita cu frunze, cum manca un hamburger, luna aruncand o lumina palida peste o pajiste plina de iarba, cum inota intr un lac, o piata aglomerata, cu oameni care si vedeau de trebuirile lor.
Si cu toate astea, nu stia de unde venea sau cum ajunsese in liftul intunecat, sau cine i erau parintii. Nu si cunostea nici macar numele de famile. Ii treceau prin minte imagini de oameni, dar nu recunostea pe nimeni, fetele lor erau inlocuite de pete obsedante de culoare. Nu si putea aminti nici o persoana pe care o cunostea, nu putea rememora nici macar o conversatie.
Camera continua sa urce, leganandu se. Thomas se obisnui cu zgomotul neintrerupt al lanturilor care l ridicau. Trecu o buna bucata de vreme. Minutele se transformau in ore, desi era imposibil sa fie sigur, pentru ca fiecare secunda ii parea o eternitate. Nu. Era mai destept de atat. Dupa calculele lui isi dadu seama ca se misca de aproximativ o jumatate de ora.
Intru totul ciudat, simti cum teama ii disparea ca un roi de tantari luati de vant, fiin inlocuita de o curiozitate intensa. Voia sa stie unde se afla si ce se intampla.
Cu un geamat si apoi o izbitura, camera se opri. Schimbarea brusca il smuci din pozitia ghemuita si l arunca pe podeaua dura. Ridicandu se in picioare, simti cum camera se legana din ce in ce mai putin, pana cand se opri. Se lasa linistea.
Trecu un minut. Doua. Privi in toate directiile, dar nu vazu decat intuneric. Pipai din nou peretii, cautand o iesire. Dar nu era nici una, doar metalul rece. Gemu de neputinta. Ecoul amplifica sunetul, ca un vaier obsedant al mortii. Se stinse si se reinstala linistea. Tipa, striga dupa ajutor, batu cu pumnii in pereti.
Nimic.
Thomas se intoarse in coltul camerei, isi incrucisa bratele si incepu sa tremure, iar frica reaparu. Simtea un ghem de spaima in piept, ca si cum inima ar fi vrut sa scape, sa i iasa din corp.
- E cineva?... Ajutor! tipa el, iar fiecare cuvant rostit ii sfasia gatul.
Un zanganit puternic se auzi deasupra lui. Inspira speriat, ridicandu si privirea. O fasie dreapta de lumina aparu pe tavanul camerei, iar Thomas o privi cum se marea. Un scartait puternic il anunta ca se deschideau doua usi glisante. Dupa atata timp petrecut in intuneric, lumina ii rani ochii; isi intoarse privirea,acoperindu si fata cu amandoua mainile.
Auzi zgomote deasupra, voci, si simti teama ca o gheara in piept.
- Uitati va la tancul asta.
- Cati ani are?
- Arata ca un pleosc in tricou.
- Tu esti pleosc, pulifriciule.
- Frate, pute a picioare acolo!
- Sper ca ti a placut calatoria, Verdeata.
- Nu exista bilet inapoi, frate.
Pe Thomas il lovi un val de confuzie, amestecata cu panica. Vocile erau ciudate, cu ecou. Unele cuvinte ii erau complet straine, altele ii pareau familiare. Isi miji ochii ca sa se obisnuiasca, in timp ce privea spre lumina si spre cei care vorbeau. La inceput putea zari doar umbre in miscare, dar ele se tarnsformara curand in contururile unor corpuri - oameni care se aplecau peste gaura din tavan, privind in jos spre el, aratand cu degetul.
Si apoi, ca si cum obiectivul unui aparat foto ar fi focalizat, fetele devenira clare. Erau baieti cu totii, unii mai mici, altii mai mari. Thomas nu stia la ce sa se astepte, dar vederea acelor chipuri il uimi. Erau adolescenti. Copii. O parte din frica ii disparu, dar nu atat cat sa i linisteasca inima, care i batea nebuneste.
Cineva ii arunca o franghie de susx avand la capat un lat. Thomas ezita, apoi pasi in lat cu piciorul drept si apuca franghia in timp ce era ridicat spre cer. Multe maini se intinsera, apucandu l de haine, tragandu l in sus. I se parea ca lumea se invartea cu el, un vartej de chipuri, culaore si lumina. Un potop de emotii ii strangea stomacul, asa rasucit si smucit cum era. Ii venea sa tipe, sa planga, sa vomite. Corul vocilor se oprise, dar cineva vorbi in timp ce il trageau peste marginea ascutita a cutiei intunecate. Si Thomas stiu ca nu va uita niciodata aceste cuvinte.
- Imi pare bine de cunostinta, tancule, spuse baiatul. Bine ai venit in Poiana!