Captiv In Labirint Vol. 1

Capitolul 2

   Mâinile care îl ajutau nu încetarea sa roasa în jurul lui pana când Thomas nu stătu în picioare și nu își scutura praful de pe tricou și de pe pantaloni. Orbit încă de lumina, se împleticit puțin. Era mort de curiozitate, dar încă se simțea prea rău că sa privească cu atenție în jur. Noii lui tovarăși nu spuneau nimic, în timp ce el își întorcea capul de jur - imprejur, încercând sa vada tot.
   În timp ce se învârtea încet în cerc, ceilalți copii chioteau și se holbau la el; unii se întindeau și l împingeau cu degetul.  Erau cel puțin cincizeci, cu hainele pătate și transpirate, de parcă ar fi muncit din greu, de toate construcțiile și rasele, cu parul de diferite lungimi. Thomas simți dintr odata ca amețește, trecând cu ochii de la băieți la locul ciudat în care se trezise.
  Se aflau într o curte enorma, de dimensiunea câtorva terenuri de fotbal, înconjurată de patru ziduri uriașe din piatra cenușie și acoperite pe alocuri cu iedera deasa. Zidurile aveau peste treizeci de metri înălțime și formau un pătrat perfect, foarte latura fiind despărțită exact la jumătate de o deschizătura la fel de înaltă precum zidurile și care, din câte și dădea seama Thomas, ducea mai departe spre niște pasaje și coridoare lungi.
-Uitați va la Verdeață, spuse o voce ascuțită. Thomas nu putu vedea cui îi aparține vocea. O sa și rupă gatul de pulifrici privind noua locuință.
   Câțiva băieți râsera.
-Tacă ți gura, Gally, răspunse o voce mai profunda.
   Thomas privi înapoi spre mulțimea de străini din jurul lui. Știa ca arata ametit; se simțea de parcă ar fi fost drogat. Un băiat înalt, cu parul blând și maxilarul pătrat pufnit disprețuitor, fără nici o expresie pe fata. Un băiat scund și îndesat se bâțâia de pe un picior pe altul, privindu l pe Thomas cu ochii mari. Un asiatic solid și musculos își încrucișa bratele analizându l pe Thomas, mânecile strâmte ale tricoului ridicandu se si lăsându I la vedere bicepșii. Un băiat cu tenul măsliniu se incrunta,  același care I urase Bun venit. Multi alții se holbau la el.
   -Unde sunt? întreba Thomas uimit sa și audă propria voce pentru prima data, din câte și amintea. Nu I părea în ordine, era mai ascuțită decât își închipuie.
   -Nu într un loc bun, îi răspunse băiatul cu tenul măsliniu. Ia o încet și calmează te.
   -La ce Apărător merge ? striga cineva din spatele mulțimii
   -Ți am spus, pulifriciule, răspunse o voce pătrunzătoare. E un pleosc, deci va fi un Curățător, fără doar și poate.
    Băiatul chicoti de par a tocmai ar fi spus cel mai hazliu lucru din lume.
    Thomas simți din nou o stare acuta de confuzie auzind atât de multe cuvinte și fraze care nu aveau sens. Țânc. Pulifrici. Apărător. Curățător. Băieții le rostea atât de natural, încât I se părea ciudat ca el nu le înțelegea. Era ca și cum pierderea de memorie îl lasase fără o parte din vocabular, era dezorientat.
   Emoții diferite se luptau în mintea și în inima lui. Confuzie. Curiozitate. Panica. Frica. Dar toate erau legate intre ele de sentimentul intunecat al deznădejdii, al senzației ca lumea s a sfârșit pentru el, ca a fost ștearsă din memoria lui și înlocuită cu ceva îngrozitor. Ii venea sa fuga și sa se ascundă de oamenii aceia.
   Băiatul cu vocea acutiza spuse:
   -...nici măcar atât, bag mana în foc.
   Thomas tot nu putea sa I vadă fața.
   -Țineți va gura, am zis! striga băiatul cel oacheş. Dacă mai comentați, următoarea pauza va fi de doua ori mai scurta!
   El trebuie sa fie șeful lor, se gândi Thomas. Fiindca nu I plăcea cum toată lumea casca gura la el, se concentra pe analizarea locului pe care băiatul îl numise Poiana.
   Pardoseala curții părea sa fie făcută din bucăți uriașe de piatra, multe dintre ele crăpate și pline de iarba înaltă și buruieni. O clădire ciudata și dărăpănată din lemn lângă unul dintre colturile pătratului contrasta puternic piatra cenușie. O înconjurau câțiva copaci, cu rădăcinile asemenea unor mâini noduroase care păreau ca sapa în podeaua de piatra după hrana. Într un colt al curții erau gradini; din locul in care se afla, Thomas recunoscu porumb, roșii, pomi fructiferi.
   În cealaltă parte a patrulater erau țarcuri cu oi, porci și vaci. O dumbrava întinsă umplea ultimul colt; cei mai apropiați copaci păreau bolnavi și aproape uscați. Deasupra cerul era albastru și lipsit de nori, dar Thomas nu putea zări nici o urma de soare în ciuda luminii. Umbrele crescânde ale zidurilor nu dezvaluiau nici ora, nici direcția; putea fi la fel de bine dimineata devreme sau după-amiaza. În timp ce respira adânc, încercând sa și calmeze nervii, îl năpădi un amestec de mirosuri. Pamant proaspăt răscolit, gunoi, lemn de pin, ceva putred și ceva dulce. Cumva știa ca mirosurile proveneau de la o ferma.
    Thomas privi înapoi spre temnicierii lui, simțindu se stânjenit, dar disperat sa pună întrebări. Temnicieri, se gândi el. De ce mi a venit în minte cuvântul ăsta ? Le scana fetele, observând fiecare expresie, analizându I. Ochii unui băiat, aprinși de ura, îl înghețată. Arăta atât de furios, incat Thomas n ar fi fost surprins dacă băiatul ar fi venit spre el cu un  cuțit in mana. Avea parul negru, iar când privirile li se întâlniră băiatul își scutura capul și și întoarse privirea, mergând spre un stâlp uleios din fier, cu o banca de lemn lângă el. Un steag multicolor atarna nemișcat în vârful stâlpului, în lipsa vântului care sa I dezvăluie însemnele.
    Tulburat, Thomas îl privi pe băiat din spate pana când acesta se opri și se așeza. Thomas își întoarse rapid privirea.
    Dintr odata, conducătorul grupului - de vreo șaptesprezece ani - făcu un pas în fata. Purta haine obișnuite: un tricou negru, jeansi, pantofi sport, un ceas digital. Fără sa știe de ce, îmbrăcămintea celor de aici îl mira pe Thomas; I se părea ca toți ar fi trebuit sa poarte ceva mai amenințător, cum ar fi o zeghe. Băiatul cu tenul măsliniu avea părul tuns scurt și fata proaspăt bărbierita. Dar în afară de faptul ca certa mereu pe ceilalți, nu avea nimic amenințător.
   -E o poveste lunga, țâncule, spuse băiatul. Încetul cu încetul o sa înveți, mâine facem Turul împreună. Pana atunci....nu strica nimic. Ii întinse o mana. Alby îmi zice. Așteptă,  vrând în mod clar sa dea mana cu Thomas.
   Thomas refuza. Un fel de instinct puse stăpânire pe el și, fără sa spună nimic, pleca de lângă Alby și se îndrepta spre un copac din apropiere, unde se trânti jos, sprijinindu se cu spatele de coaja dura. Panica se strecură din nou în el, aproape imposibil de suportat. Dar trase aer adânc în piept și își impuse sa încerce sa accepte situația. Lasă te dus de val, se gândi el. N o sa înțelegi nimic dacă lași frica sa te cuprindă.
   -Atunci spune mi, striga Thomas,  luptându se sa și păstreze vocea egala, spune mi povestea asta lunga.
   Alby privi spre prietenii aflați cel mai aproape de el, dându și ochii peste cap,  iar Thomas analiza mulțimea din nou. Prima lui estimare era pe aproape, probabil ca era cincizeci sau șaizeci, de la băieți de unsprezece ani pana la adolescenți ca Alby, care părea sa fie printre cei mai în vârstă. În acel moment Thomas își dădu seama cu o amețeală ingretosata ca habar n avea câți ani avea el însuși. Inima îi îngheța la gândul ca era atât de ametit, încât nici măcar nu și cunostea vârstă.
    -Pe bune, spuse el, renunțând sa mai facă pe curajosul. Unde sunt ?
    Alby veni spre el și se așeza jos, cu picioarele încrucișate. Mulțimea de băieți îl urma și se așeza în spatele lui. Capetele se iteau de ici colo, copiii se aplecau în toate direcțiile ca sa vada mai bine.
   -Dacă nu ți e frica, înseamnă ca nu ești om, spuse Alby. Dacă te ai purta astfel te as arunca de pe Stâncă, pentru ca asta ar însemna că esti ști un psihopat.
   -Stâncă? întreba Thomas, cu sângele scurgându I se din obraji.
   -Pulifriciu mă sii, spuse Alby, frecându se la ochi. N am cum sa I cep discuțiile astea, mă înțelegi?  Nu omoram țânci ca tine pe aici, îți promit. Încearcă sa nu fii omorat; sa supraviețuiești, adică.
   Făcu o pauza și Thomas își dădu seama ca probabil se albise la fata și mai mult după ce auzise ultima parte a discursului lui Alby.
   - Of, frate, spuse Alby, apoi își trecu mana prin parul scurt în timp ce scoase un oftat  prelung. Nu ma pricep la d-astea, ești prima Verdeață de când a fost ucis Nick.
    Ochii lui Thomas se mărira și un alt băiat ieși în fata si-i dădu în joaca o palma după ceafa lui Alby.
   - Așteaptă Turul, Alby, spuse el, cu un accent ciudat și puternic. Băiatul o sa facă un infarct și n-a aflat nimic încă. Se apleca și întinse mana spre Thomas. Newt îmi zice, Verdeață, și tare ne-am bucura toți dacă l-ai ierta pe noul nostru șef cu pleosc-in-creier.
   Thomas se întinse și scutura mana baiatului; părea mai de treaba decât Alby. Newt era mai înalt decât Alby, dar părea sa fie cu un an sau doi mai tânăr. Parul lui era blond și lung, cazandu-i în valuri peste tricou. Venele ii ieșeau în relief pe bratele musculoase.
   - Mai taci, pulifriciule, mormăi Alby, tragandu-l pe Newt sa se așeze lângă el. Măcar el înțelege jumătate din ce spun. Se auziră câteva râsete răzlețe și apoi toată lumea se aduna în spatele lui Alby și lui Newt, strangandu se și mai aproape, așteptând sa audă ce spun.
   Alby își desfăcu bratele, cu palmele în sus.
   - Locul asta se cheamă Poiana, da ? Aici locuim, aici mancam, aici dormim, noi suntem Poienarii. Asta e tot ce...
   - Cine m a trimis aici? întreba Thomas, firma lăsând loc în sfârșit furiei. Cum...
   Dar mana lui Alby țâșni înainte sa termine, apucandu-l pe Thomas de tricou în timp ce se apleca în fata, căzând în genunchi.
    - Ridica te, tancule, ridica te!
    Alby se ridica în picioare, tragandu l pe Thomas.
   Thomas reuși într un final sa stea în picioare, speriat din nou. Se trase cu spatele spre copac, încercând sa l evite pe Alby, care stătea chiar în fata lui.
   - Fără întreruperi, băiete! striga Alby. Dacă ți am spune totul, ai muri pe loc, lăbarule, după care te ai plescăi în chiloți. Strangatorii te ar lua cu ei și atunci nu ne mai ești de niciun folos!
    - Nici măcar nu știu despre ce vorbești, spuse rar Thomas, șocat de cat de calm ii suna vocea.
   Newt se întinse și l cuprinse pe Alby pe după umeri.
   -Alby, lasă l un pic. Ii făcu mai mult rău decât bine.
    Alby dădu drumul tricoului lui Thomas și făcu un pas în spate, respirând în greu.
   - N am timp sa fiu amabil, Verdeață. Vechea viata s a terminat, începe noua viata. Învață rapid regulile; asculta, nu vorbi. M ai înțeles?
    Thomas privi spre Newt, sperând la un ajutor. Măruntaiele ii clocoteau și l dureau. Lacrimile care inca nu aparusera ii ardeau ochii.
   Newt incuviinta din cap.
   -Verdeata, ai inteles, da? Incuviinta din nou din cap.
    Thomas spumega de furie, ii venea sa loveasca pe cineva. Dar nu spuse decat:
   -Mda.
   -Bun, spuse Alby. Prima Zi, asta e ziua de azi pentru tine, țâncule. Vine noaptea, Alergatorii se vor intoarce in curand. Cutia a ajuns tarziu in seara asta, n-avem timp de Tur. Maine-dimineata, imediat dupa ce te trezesti.
    Se intoarse spre Newt.
    -Fa-i rost de un pat, du-l la culcare.
    -Bun, spuse Newt.
    Privirea mijita a lui Alby se intoarse la Thomas.
    -In cateva saptamani o sa fii fericit, țâncule. O sa fii fericit si o sa ne ajuti. Nici unul dintre noi n-a stiut nimiv in Prima Zi; tu la fel. Maine incepe o viata noua.
    Alby se intoarse si-si facu drum prin multime, apoi se indrepta spre cladirea din lemn inclinata, aflata in colt. Apoi majoritatea copiilor se risipira, fiecare aruncandu-i lui Thomas o privire lunga inainte sa se indeparteze.
   Thomas isi incrucisa bratele la piept, inchise ochii si respira adanc. Foamea ii rodea maruntaiele, inlocuita rapid de i tristete care-i dadea dureri de inima. Era prea mult. Unde se afla? Ce era locul asta? Era un fel de inchisoare? Daca da, de ce fusese trimis aici si pentru cat timp? Limba era ciudata si nici unuia nu parea sa-i pese daca traieste sau moare. Lacrimile amenintau sa-i umple din nou ochii, dar refuza sa le dea drumul.
   -Ce-am facut? sopti el, fara sa vrea neaparat sa-l auda cineva. Ce am facut, de m-au trimis aici?
    Newt il batu pe umar.
    -Verdeata, ce simti tu acum am simtit cu totii. Toti am trecut prin Prima Zi, am iesit din cutia aia neagra. Da, lucrurile sunt grave si in curand vor fi si mai grave, ăsta-i adevarul. Dar, cu timpul, vei lupta bine si sincer. Vad ca nu esti un smiorcait.
    -E o inchisoare? intreba Thomas, cautand in vidul mintii, incercand sa gaseasca o crapatura spre trecutul lui.
     -Ai terminat cu intrebarile? ii raspunse Newt. N are rost sa ti raspund; nu inca, cel putin. Mai bine linisteste-te acum, accepta Transformarea, maine vine dimineata.
    Thomas nu spuse nimic, plecandu-si capul, cu ochii la pamantul crapat si pietros. Un sir de buruieni cu frunze mici cresteau pe langa marginea unui bloc de piatra, cu flori galbene marunte ițindu-se in cautarea soarelui, disparut de mult dupa zidurile enorme ale Poienii.
    -Chuck o sa ti se potriveasca, spuse Newt. Un țânc mic si gras, dar un gagauta de treaba pana la urma. Stai aici, ma intorc.
    Newt abia terminase propozitia, cand un strigat brusc si patrunzator rasuna in aer. Inalt si strident, tipatul aproape inuman se auzi ca un ecou in toata curtea. Toti copiii din jur se intoarsera sa priveasca spre zona de unde se auzise. Thomas simti cum ii ingheata sangele in vine cand isi dadu seana ca sunetul ingrozitor venea dinspre cladirea de lemn.
    Chiar si Newt tresari, cu fruntea incretita de ingrijorare.
    -Pulifriciu' mă-sii, spuse el. Docșii aia nu pot avea grija de baiatul ala zece minute fara ajutorul meu?
    Clatina din cap si-l lovi usurel pe Thomas in picior.
     -Gaseste-l pe Chuckie, spune i ca el trebuie sa se ocupe unde vei dormi.
     Apoi se intoarse si se indrepta alergand in directia cladirii.
     Thomas se lasa in jos de-a lungul scoartei aspre a copacului pana cand atinse din nou pamantul; se lipi la loc de trunchi si inchise ochii, dorindu si sa se poata trezi din visul asta ingrozitor.