Sper că e o glumă.

Ieşită din nou "în lume"

Mă simt ciudat, in plus. Toată lumea se holbează la mine şi mă întreabă dacă sunt bine. Urăsc să mă întrebe asta, urăsc să-mi amintesc ce s-a întâmplat.
-Daomnee, Kateryne, cum eşti? Mă bucur aşa mult să te văd!
-Heii *zâmbet fals* sunt bine.
Cum naiba să fiu bine, cum pot întreba toți asta?
După o zi lungă şi foarteeee obositoare mama se trezeşte să mă ducă în mall. Înțeleg că îmi vrea binele, dar chiar nu am chef.
-Ei, hade, Khateryne, nu poți sta mereu închisă în casă.
-Ok, ok vin.
Nu suport să văd atâția oameni fericiți când eu sunt tristă. De ce eu sufăr? De ce nu suferă alții?
-Khateryne dragă, vii cu mine la acel magazin drăguț?
-Nu, mercii, rămân aici şi mă uit la antichități.
-Ok, uite nişte bani în caz că ai nevoie.
-Da, mercii.
Nu găsesc nimic interesant. Stai, văd un stand cu briceaguri şi cuțite, asta-mi place. Dupa ce îmi luasem un cuțit cu un design drăguț, urc la etaj. Tocmai văd un magazin, de care aproape uitasem. Înainte nu-mi plăcea, dar acum ador ce văd. Are hanorace lungi şi negre. Geniale. Evidet am intrat şi mi-am cumpărat câte ceva.
Când ajung acasă, îi arăt mamei ce-mi luasem cu excepția cuțitului. Dacă îl vedea mă ducea la psiholog, urăsc asta.
M-am hotărât să fac o schimbare în garderoba mea. Puțină curățenie. Am pus toate hainele în mai mulți saci pentru a le dona. Am lăsta în dulap doar haine negre, în special haine care aveau nuanțe reci.
Spre surprinderea mea, într-un colț rămase o eşarfă colorată. Când am încercat să o iau afară, am văzut sub ea o poză cu mine şi Alex. Mi s-a tăiat respirația şi am căzut la pământ.
Am făcut o criză, am sta mai mult de 2 ore într-un colț fără a mai face nimic.
A fost un feeling de nedescris, nu mi s-a mai întâmplat.