Out of the Woods H.S.FF

CAPITOLUL 7

Cu cateva luni inainte ca bunica sa moara,am redecorat impreuna intreaga casa.La camera asta am muncit cel mai mult...Amintirile melancolice imi revin in minte,aducand cu ele si cateva lacrimi,dar pe care le sterg repede cu dosul mainii.Incep sa cotrobai prin dulapuri si sertare.Am despachetat micul bagaj pe care l-am adus cu mine,apoi m-am aruncat pe spate pe saltaeaua moale si pufoasa acoperita cu lenjerie din satin roz pal.

Gusturile mele s-au schimabat mult in ultimii ani,dar ceva ma impiedica sa schimb ceva in camerera asta...Am impresia ca asta e tot ce a mai ramas din vechea eu si ca daca schimb ceva,amintirea acelei persoane se va sterge definitiv.O parte din mine,nu ma lasa sa fac asta,pur si simplu nu pot renunta complet la cea care am fost odata.

Cred ca inca mai am ceva din ea in mine,pentru ca altfel nu l-as fi lasat pe Harry sa plece.Cred ca nu sunt atat de curajoasa,pana la urma a mai ramas ceva din fata timida de alta data - si nu stiu daca sa fiu fericita pentru asta.

-Nu pot sa cobor acolo!

Nu stiu cum am trecut peste seara trecuta,dar acum imi e teama.Nu pot sa dau ochii cu el si sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat.L-am lasat singur mai bine de patru luni si sunt atat de speriata pentru ca nu stiu cum sa imi cer iertare.

Asa ca,de cum m-am trezit si am realizat toate astea,am dat buzna in camera iubitului meu adormit,am sarit peste el si am inceput sa il zgaltai in sperantaca se va trezi repede si ma va ajuta cumva.

S-a trezit desigur,dar nu mi-a oferit nici un fel de ajutor din doua motive :

1. E aproape adormit.

2. Nu stie care e problema.

Nu stiu cum si nu stiu ce anume ma face sa am incredere in tipul asta - poate acelasi lucru care m-a facut sa il aduc aici,poate ca doar am nevoie ca cineva sa imi fie alaturi sau poate ca sunt nebuna,dar am inceput sa ii relatez intreaga poveste,in speranta ca ma va putea ajuta,sau macar linisti.

L-am lasat pe el sa traga concluzia.

-Te simti vinovata pentru ca l-ai lasat singur .

Dau din cap iar Harry isi pune o mana pe obrazul meu si ofteaza usor.

-Si cum vrei sa te ajut eu cu asta?

-Nu stiu.Nici nu stiu de ce ti-am cerut ajutorul,dar am facut-o.Nu obisnuiesc sa fac asta.

-Nu ceri ajutorul niciodata?

-Nu.

Asa e.Nu cer ajutorul nimanui,niciodata.De ce am venit la el?

De ce inima imi bate mai tare decat acum zece minute?De ce simt ca nu mai pot respira?

Imi capteaza atentia cand ofteaza si se sprijina in maini,lasandu-se usor pe spate.

-De ce nu i-ai spus mamei tale atunci ca nu vrei sa mergi cu ele?

-Pentru ca abea are timp sa stea cu amandoua si ar fi ranit-o daca i-as fi sus ca nu vreau sa petrec Craciunul cu ea prin nu-stiu-ce tara exotica.

Harry ridica o spranceana intr-o expresie ciudata si,din nou,ofteaza.Ma simt ciudat sa ii dezvalui lucrurile astea.Nu am avut niciodata nevoie sa ma destainui nimanui,de ce simt acum nevoia asta si inca atat de puternic?

Il privesc mai atent si arca abea acum observ ca nu poarta tricou si ca eu stau pe picioarele lui acoperite cu patura.Ii privesc mai atent parul ciufulit care seamana cu al meu si ochii verzi,chipul ganditor si parca imi simt plamanii din ce in ce mai compesati.

Ce simt eu pentru tipul asta?

M-a salvat,a avut grija de mine,s-a strecurat in casa mea si m-a cam speriat in nenumarate randuri.Iar acum ce?Am cumva incredere in el?