Ce o să va povestesc aici este o poveste reală a unei mame care crede ca fiul ei e posedat.
Să începem:
"Când l-am născut pe Eduard, şi eu şi soţul meu aveam 25 de ani. Ne doream un copil de mai multă vreme, dar nu se întâmplase până atunci să rămân gravidă. Am încercat diverse metode şi până la urmă cea care a avut efect, credem noi, a fost o vizită la o mănăstire din Italia, unde am înoptat accidental, pentru că s-a întâmplat să rătăcim drumul. Noaptea aceea din mănăstire a fot un pic ciudată, în sensul că din senin s-a pornit o furtună cu tunete şi fulgere cum nu mai văzusem, iar Traian, soţul meu, a avut un comportament aproape agresiv. Oricum, atipic pentru el, care e un tip foarte atent şi drăguţ. Am făcut mai degrabă sex decât dragoste în noaptea aceea, iar de îndată ce s-a încheiat furtuna afară am adormit profund, de parcă am fi fost drogaţi.
A doua zi ne-am trezit cu dureri de cap cumplite, amândoi, şi am pus totul pe seama furtunii de cu o seară în urmă. Ulterior am uitat incidentul, pentru ca după o lună şi jumate să-mi dau seama că sunt gravidă. Am intrat apoi într-un vârtej de fericire, amândoi. Părinţii noştri au fost foarte fericiţi pentru noi, iar venirea pe lume a lui Eduard, cum vă spuneam, a fost apogeul acestor trăiri.
Eduard a fost un copil normal până pe la 4-5 ani, când a început să se comporte ciudat. La început au avut crize de isterie nejustificată, manifestate în general la locul de joacă, faţă de alţi copii.
Am mers cu el la psiholog, atunci când am văzut că lucrurile degenerează. Avea manifestări prea violente pentru vârsta lui. După câteva şedinţe de terapie lucrurile au luat-o razna şi mai tare. Copilul avea coşmaruri, se trezea noaptea bolborosind lucruri de neînţeles, câteodată în limbi ciudate, oricum ne-am speriat destul de rău. L-a consultat şi un neurolog, degeaba. Toată lumea spunea că e sănătos, tun, dar că are tulburări de comportament.
De unde toate astea, nu-mi explic nici acum. Cert e că la 6 ani, când să-l dăm la şcoală, Eduard a făcut o criză majoră de isterie, ochii i s-au congestionat, şi a început să urle cu voce inspăimântătoare că el nu este copilul nostru, că nu-l putem stăpâni, şi tot felul de alte lucruri de acuzaţii. După criza asta a căzut într-un soi de stare de comă, era inert şi aproape inconştient. L-am dus la spital, unde din nou ni s-a spus că din punct de vedere fizic e sănătos, că trebuie internat într-un un sanatoriu de boli mintale.
Am fost cu el şi la un soi de vraci. Care ne-a spus că Eduard e posedat. Ne-a recomandat să-l ducem la un preot care ține niște slujbe de dezlegare, dar n-am avut încă curajul ăsta. Nu știm dacă să credem în asta sau dacă să mergem pe varianta unei boli psihice. Niciuna dintre ipoteze nu ne convine. Eduard e copilul nostru iubit, cum să fie nebun, cum să fie posedat? Totuşi, trăim în secolul 21, chiar e atât de greu să diagnostichezi şi mai ales să vindeci un copil, fie chiar şi de o boală psihică?
De câteva luni Eduard e internat într-un sanatoriu. Ne-am gândit că schimbând mediul, poate că se vor rezolva problemele. Medicul ne spune că încă mai face crize, dar mai rar. Mă tot gândesc dacă nu totul ni se trage de la noaptea aceea din Italia, de la furtuna care l-a făcut pe Traian să facă sex cu mine ca un posedat. Mă străduiesc să nu fiu marcată de acea întâmplare, dar dacă totuşi e o legătură între acea noapte şi starea fiului meu?"
