Introducere

23 2 2
                                    

Draga prietene,
M-am gandit sa iti scriu tie pentru ca el mi-a spus. Poate o sa afli cine este el cu adevarat, dar eu nu iti voi spune. Nu inca.
Chiar am nevoie sa stiu ca acolo e cineva care ma asculta si ma intelege. Am nevoie sa cred ca exista totusi astfel de persoane.
Si stiu ca ma vei intelege, pentru ca tu existi si iti pot vorbi ca unui prieten adevarat- mi s-a spus.
Banuiesc ca ar trebui sa ma prezint. Numele meu e Jenna Stevens (stiu, un nume admirabil) si am 17 ani. Daca m-ai cunoaste si ti-as spune asta, nu m-ai crede: Acum 3 ani iubeam liceul. Obisnuiam sa fiu cea mai buna din clasa mea si detestam cand cineva lua o nota mai mare, ceea ce ma ambitiona si mai tare. Toti profesorii pareau sa ma simpatizeze si aveam destul de multi prieteni foarte buni. Apoi s-a intamplat. Am ajuns acasa tarziu intr-o seara si era doar mama acasa. Ceea ce era ciudat pentru ca mama si tata veneau mereu impreuna de la serviciu. Ea mi-a povestit ca tata nu aparuse in ziua aceea la spital (mama si tata sunt... Sau erau amandoi doctori). In urmatoarele saptamani, tata nu si-a facut in continuare aparitia. Pur si simplu a disparut, fara urma. Mama devenea pe zi ce trecea mai devastata de plecarea lui, pentru ca stiu ca il iubea foarte mult. Situatia familiei mele a inceput la foarte scurt timp sa ma afecteze si pe mine. Am inceput sa ma indepartez de prieteni, sa petrec mult timp singura in camera mea si cel mai rau, am decazut la scoala, de ma straduiam sa reusesc sa trec anii.
Vazand ca tata nu se mai intoarce, dupa 2 ani, crezand ca si-a gasit o alta familie, sau mai rau, a murit, mama a hotarat sa ne mutam in acest oras si...sa incepem o noua viata. Ea si-a gasit repede o slujba care ii ocupa acum majoritatea timpului. Eu, in schimb, nu am prea reusit sa ma acomodez. Vara aceasta nu am cunoscut pe nimeni, in afara catorva colege de serviciu ale mamei.
Si asa am ajuns aici, intr-un oras nou, in care locuiesc totusi de o vara si nu am aproape niciun prieten. E totusi o fata, Emma, cu care ma inteleg cat de cat ok in ultimul timp. Ceea ce e un progres pentru mine. Ne-am cunoscut intr-o vacanta, intr-un parc si am pastrat legatura...cumva.
Asa-i viata mea si vreau sa stii ca sunt si vesela si trista si ma chinuiesc sa aflu cum vine asta.
Nu stiu de ce am scris toate astea aici. Chestia e ca maine e prima mea zi de liceu aici si mi-e foarte frica. Stiu ca pot avea incredere ca ma vei ajuta, ascultandu-ma.
Poate ca pot lua aceasta zi ca o noua incercare, o oportunitate de a demonstra ce pot, dar pentru mine ramane tot o provocare. Am foarte mari emotii...

Draga Prietene, ...Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum