Draga Prietene, ...

Capitolul Unu

Draga prietene,
Imi place liceul, aici, ce pot sa spun. Doar ca nu am avut un inceput prea bun...
La prima ora a trebuit sa merg la biroul directorului, domnul Hoobs, pentru a-mi redepune dosarul. El a fost foarte amabil cu mine. Am mers pe coridor pentru a-mi arata dulapul, care era al 5-lea pe dreapta. Da, am tinut minte.
Mi-a dat orarul si m-a condus el insusi la prima ora, istorie.
Am intrat in clasa in urma lui.
-Ma scuzati ca va intrerup, dna Jones. Copii, vreau sa v-o prezint pe noua voastra colega, Jenna Stevens. Sper sa o intampinati cum se cuvine la noi in liceu.
M-au privit in liniste, plictisiti, fara a-mi adresa vreun cuvant. Daca asa e normal la ei in liceu...
Am luat loc in ultima banca, ce era libera.
Ziua a continuat cum a inceput, nu prea productiva. Am participat la celelalte ore, nefacandu-ma, insa, observata.
-Domnisoara Stevens! M-a trezit profa de geografie dintr-un vis perfect in care mancam Nutella. Imi pare rau ca v-am intrerupt somnul de frumusete, dar puteti sa-mi spuneti de ce dormiti cat eu explic?
-Puteti d-voastra sa imi spuneti de ce explicati cat timp eu imi fac somnul? Am raspuns cu un ton mai obraznic decat mi-as fi dorit. Toti au inceput sa rada, dar s-au oprit brusc cand profesoara le-a aruncat o privire nervoasa. Se inrosise tare la fata.
Nu trec anul in ritmul asta...
-Pai va felicit, domnisoara Stevens, v-ati ales cu o saptamana de detentie cu domnul Hoobs. Bun inceput de an! Si va rog sa scrieti numarul de telefon al mamei dumneavoastre pe o foaie si sa mi-o dati la sfarsitul orei.
-Dar nu puteti sa luati numarul din catalog? Am ridicat o spranceana nedumerita. Ea doar mi-a aruncat o privire furioasa si pentru mine a fost de ajuns.
-Ok ok o sa il scriu. Am rupt o bucatica de hartie de la sfarsitul caietului si am inceput sa scriu numarul. Care numar? Al meu, evident. Mama are destule pe cap, nu mai vreau sa o deranjez si eu.
-Domnul Hoobs va asteapta urmatoarea ora in sala de detentie.
In cateva minute, clopotelul a anuntat sfarsitul orei si al zile. Mi-am strans cu greu cartile si cand mi-am ridicat privirea, am observat ca profesoara nu mai era in clasa. Am iesit pe hol, sperand sa o ajung din urma, dar nu am dat de ea, asa ca numarul de telefon a ramas la mine. Mai bine asa.
Era sfarsitul zilei si ma indreptam spre detentie, cu ochii in telefon, anuntand-o pe mama ca o sa intarzi. Dupa ce i-am trimis mesajul, mi-am dat seama ca ea oricum ajunge dupa mine, chiar si cu detentie. Tipic mie...
Mustrandu-ma singura in minte, cineva a intrat puternic in umarul meu, iar eu, in urma impactului, am scapat toate cartile pe jos. "Buna treaba".
-Uita-te pe unde mergi, i-am spus celui de care m-am lovit.
-Scuze, imi pare asa rau.
Mi-am strans cartile repede si cand m-am ridicat, baiatul mi-a dat una care ramasese pe jos. Mi-am ridicat privirea si l-am privit fix in ochii lui caprui-ciocolatii.
-Hei! Eu sunt Brad, s-a prezentat el.
-Eu sunt Jenna.
L-am analizat atenta pentru doar o secunda. Avea parul saten si carliontat si un zambet mic pe fata. Era chiar dragut. Dar arata ca unul din tipii populari. Stii, grupul de copii populari care exista la toate scolile? Cei care merg intotdeauna in grupul lor de baieti doriti de toate fetele si iubitele lor ce poarta fuste scurte si tricouri decoltate si se cred centrul universului. Cei care sunt mereu plini de ei si se cred superiori celorlalti. Sunt sigura ca stii despre cine vorbesc. Poate ma insel, poate nu e unul din acele persoane, dar nu vreau sa aflu. Adica, nu am nicio problema cu tipii populari, dar prefer sa nu ii tin prin preajma.
-Iti place ce vezi?m-a intreabat el deodata, cu un zambet obraznic.
-Huh?
-Pai te holbezi la mine de ceva timp, Jennie, a ras el. Si... mi s-a confirmat afirmatia.
-Ugh, ce fraier. Si nu imi spune Jennie. Am plecat alergand, stiind ca am intarziat destul de mult. L-am lasat pe Brad in spate, fara cuvinte.
Am ajuns la detentie inainte, totusi, de venirea profesorului si m-am asezat intr-o banca din spatele clasei, langa alte persoane care se aflau acolo, probabil, tot din cauza unei detentii.
-Hei, mi-a soptit un baiat blond cu ochii caprui.
-Hei... Am raspuns, ezitand.
-Nu esti tipa care i-a raspuns azi profei de geografie?
-A observat multa lume?am intrebat, razand.
A inceput sa rada cu mine si mi-a raspuns:
-Nu stiu, dar eu am facut-o oricum. Mi-a placut cum i-ai spus-o. Eu sunt Connor, apropo.
-Jenna, i-am strans mana, zambindu-i.
-Esti noua pe aici? Nu te-am mai vazut.
-Poate sunt. Poate nu sunt si nu imi place sa ma fac observata.
-Deci esti noua. Crede-ma, stiu toate fetele de pe aici.
-Ugh! si tu esti unul din tipii populari? A chicotit la intrebarea mea.
-Se poate spune si asa. Dar crede-ma, nu sunt asa rau, mi-a facut cu ochiul.
Domnul Hoobs, adica directorul si profesorul de muzica, a intrat atunci pe usa, intrerupandu-ne conversatia.
-Buna ziua, copii! O sa fac repede prezenta sa vedem daca a dat chiulul peste cineva. Am zambit la gluma lui, chiar daca nu mi s-a parut neaparat amuzanta.
-Armes, Ball, s-a ridicat Connor, Brooklin,... el a continuat, dar eu nu am mai ramas atenta.
-Jenna, a spus el cand a ajuns la mine. Bun inceput, mi-a zambit cu amabilitate. Sper sa nu te vad prea des pe aici.
-Pai daca o saptamana nu e des..., am raspuns, razand. El a ras cu mine.
Am ascultat cu atentie informatiile d-lui Hoobs si chiar am raspuns la cateva intrebari, fiind singura care le dadea importanta, din cate se vedea.
Cand ne-am mutat in noul oras, mama mi-a facut cadou o chitara. Imi place sa petrec timpul compunand melodii si cantand.
Ora a trecut mai repede decat m-as fi asteptat. Cand s-a sunat, Connor a intreabat daca poate avea numarul meu, sa pastram legatura. In general, as fi preferat sa nu ii dau numarul meu unui tip de-abia cunoscut, dar pana la urma ce as avea de pierdut? Am cautat intai biletelul pe care trebuia sa i-l dau profei de geografie, dar nu l-am mai gasit. Probabil era pierdut printr-un caiet sau ceva, asa ca nu l-am mai cautat. Mi-am scos telefonul si i-am dictat numarul, dupa care a facut si el acelasi lucru. Se pare ca nu sunt singura care nu isi stie numarul pe derost.
Apoi, m-a asteaptat sa iesim impreuna.
Ne-am despartit la iesirea din scoala si ne-am urmat fiecare drumul spre casa.
-Buna! E cineva acasa?am intrebat, intrand in casa, fiind intampinata de o solemna liniste si singurate, cu care m-am obisnuit deja.
Am urcat in camera mea si m-am schimbat in niste haine mai comode. Mi-am lasat telefonul in camera si am coborat in bucatarie sa mananc ceva.
Cand m-am intors, am vazut ca am patru mesaje. Unul de la mama, in care imi spunea ca va ajunge dupa miezul noptii pentru ca a avut loc un accident cu multe victime, altul de la Emma, unul de la Connor si unul de la... Un numar necunoscut.

Emma: "Hei, Jenn. Ma plictisesc de moarteee. Pot sa te sun?? -_-"
Eu: "Sigur Emm."

Connor: "Hei, Jenna. ce faci?"
Eu: "Singura acasa-petrecere >_<",am raspuns sarcastica.

Necunoscut: "Hei, frumoaso "
Eu: "Hei, pampalaule. Ar fi bine sa imi spui cine esti, daca nu vrei sa te blochez"

Am inceput sa vorbesc cu Emma, povestindu-i despre Connor, ora de geografie si necunoscutul ciudat. Am vorbit cred ca o ora, apoi mi-a spus ca trebuie sa inchida pentru ca mama ei o pune la teme.
Am terminat astfel apelul si am vazut ca mi-a raspuns si Connor si tipul ala ciudat.

Connor: "Fara mine? :)) ce petrecere e asta?"
Am zambit la mesajul lui si i-am raspuns:
Eu: "Pai sunt eu, eu, eu si eu. Nu mai e loc si pentru tine, scuze :))"

Necunoscut: "Ooo răuț, imi place "

Tipul asta chiar incepea sa ma calce pe nervi. Sigur era cineva care mi-a gasit numarul pe hartia aia. Am preferat sa nu ii mai raspund.
M-am inveselit la scurt timp, aducandu-mi aminte de ziua de azi. Mi-am facut un prieten.
Poate ca acum am sansa sa o iau de la capat, sa mai fac o incercare. Asta e sansa mea sa ma schimb si voi profita de ea. Liceul asta nu e asa de rau cum am crezut...