În sălbăticia...casei~~Itachi fanfic

Cap. 19 -Am sa scot putin nava la cumparaturi

Itachi: Stai calma, se vor intoarce ei. E un oras de maxim 200 metri patrati, crezi ca au multe locuri in care sa se duca?

Eu: Asta e si ideea. Nimeni nou nu merge pe trotuar mai putin de 2 metri fara sa fie observat si rapit in mod misterios pentru un interogatoriu de "bun venit".

Itachi: Hei, doamna Walter trebuie sa isi castige si ea existenta din ceva, nu? Acele potiuni anti mucegai pentru rufele nespalate nu prea sunt profitabile. Desi dupa cum mirosea acest oras prima data cand am venit aici ai fi spus ca nu multa lume a auzit ca se inventase apa.

Eu: Asta pentru ca atunci cand am venit noi aici era intrunirea anuala "Tin la planeta mea, Tin la gunoaiele mele"...stii tu, singura zi din an in care cautatul prin gunoiul orasului nu este pedepsit cu amenda de politie pentru vandalizare.

Itachi: Tot nu ar trebui sa iti faci atatea griji..probabil mama ta a iesit cu Takeru la o mica plimbare. *indreptandu-se spre frigider* Auzi..mai avem unt de arahide?!

Eu: Nu!! Nici sa nu indraznesti sa pui ceva in gura cat mama mea e pierduta...ai putin respect pentru femeia care te-a pus la punct de cum a intrat pe usa.

Itachi: Si fix de aceea imi aratam respectul mancand niste unt de arahide. Si te sfatuiesc sa iei un loc si sa te relaxezi.

Eu: Poate nu am cautat in pod....sau....in Gradina din spate...?

Itachi: Ei bine in frigider in spatele legumelor inghetate, langa untul de arahide nu este, stiu sigur asta.

Eu: Sper ca nu ti-ai luxat nimic in timp ce faceai slalom printre atatea obstacole in cautarea ta.

Am mers pana la usa si m-am proptit de tocul ei incercand sa ma gandesc. Dar se pare ca destinul nu e de partea mea pentru ca in secunda urmatoare Casa incepe sa se miste din temelii.

Itachi: Cutremur??? Nu se anunta nimic pe o raza de 10 ani minimum.

Eu: Femeile si copii primiiiii!!!

Insfac o grinda si sunt determinata sa nu ii mai dau drumul. Dar se pare ca nu e asa de greu pentru ca imediat ma simt strivita intre corpul lui Itachi si grinda respectiva.

Eu: Hei...inghesuie-te sub tocul altei usi, asta e a mea!!

Itachi: Pana si in situatii de criza esti stresanta.

Eu: Itachi? Daca asta se termina rau vreau sa sti ca eu...te...

Itachi: Oh vai...asta suna promitator.

Eu: De la un timp simt ca vreau sa iti spun ceva si...cred ca acum e momentul. Nu stiu cum ai sa reactionezi, dar Itachi esti important pentru mine si cred ca te---

Dar nu am apucat sa termin pentru ca o bucata mare din tavanul bucatariei s-a evaporat, iar noi am inceput sa plutim incet spre cer tinandu-ne doar de tocul acelei usi fragile. Da, nu aveam un plan foarte solid.

Dar in secunda urmatoare ma trezesc pe podea cu un cot de-al lui Itachi infipt intre coaste.

Mama: Scumpo, esti ok?

Ma intorc uimita si neincrezatoare calcand peste Itachi.

-Mami??? Unde ai fost? Sti cat m-am ingrijorat??

Mama: Linisteste-te draga mea, am fost doar la cumparaturi cu prietenul tau simpatic Victor.

Itachi: Simpatic e ceva cu care ai vrea sa descri un animal dragut de companie. El este mai degraba...nedefinit.

Eu: Vrei sa imi spui ca in timp ce eu am fost inchisa in debara tu ai mers cu Victor la cumparaturi fara sa lasi macar un mesaj?

Mami: Scuze scumpo, dar cand te ia o naveta spatiala nu mai ai timp sa scri mesaje, Plus ca nava lui nu are acoperire in reteaua mea.

Eu: Nava? Vrei sa imi spui ca ceea ce aproape ne-a omorat adineaori nu a fost decat aterizarea unui obiect zburator neidentificat? ....wow...credeam ca se simte mai...extraterestru.

Itachi: Asta e tot ce poti sa spui?? Dupa ce omul acela ne-a omorat aproape...asta e obiectia ta?

Eu: Incerc, nu ma blama. Ma bucur macar ca mama e bine.

Mama: Si micutul Takeru s-a distrat astazi. Are si o noua jucarie.

Eu: Aceea nu e cumva o antena de-a lui Victor mama?

Mama: Poate...micutului i-a placut si a luat-o...Victor a zis ca ii va creste inapoi in vreo luna sau cam asa ceva. Nu m-as ingrijora in locul tau.

Itachi: In final fac si bebelusii lucruri bune.

Soneria ne intrerupe pe toti din a da si a primi explicatii ciudate. Cred ca e mama lui Takeru care vine sa il ia. Il sterg repede pe minut de orice urma de plimbare cu o nava extraterestra si ma prezint la usa.

Eu: Misiune indeplinita doamna! Subiectul este bine si fara leziuni.

D-na_Stevens: Mersi draguto, esti o salvatoare de vieti.

Eu: Nici nu aveti idee.

Inchid usa si ma preling pur si simplu in hol pe langa ea. A fost o zi lunga...prea lunga pentru mine...

Itachi *aparand langa mine* Deci...despre discutia de la cutremur de mai devreme...stii tu...voiai sa spui ceva.

Eu: Ce? ...inainte sau dupa momentul in care ai tipat ca o fata si te-ai agatat de grinda mea?

Itachi: In fine....incepea cu "Esti extrem de important pentru mine si imi [are rau ca nu am pbservat superioritatea ta pana acum, dar cu cele mai umile scuze vreau sa spun ca te..."

Eu: Sunt convinsa ca jumatate din acel discurs e inventat de tine...voiam doar sa spun ca "te respect ca si coleg de locuinta si mi-a facut mare placere sa te sacai"

Itachi *sacait* Atat??? Doar atat???

Eu: A functionat..vezi? esti sacait...

Itachi: Oh de ce am sperante oare?

...

Eu: Itachi?....vorbind serios...multumesc pentru astazi in camara. Ai fost foarte dragut si apreciez.

Itachi *punandu-si o mana pe dupa umerii mei* Macar atat sa fac ca si om delegat cu grija ta in absenta tatalui tau...pana la urma...cati prieteni ai??

Mi-am proptit capul pe pieptul lui si am inceput sa ma gandesc iar la tata...