În sălbăticia...casei~~Itachi fanfic

Cap. 2 - Prieteni sau...?!

Yume:  Sayuri?

Mă uit în oglinda de lângă uşă şi mă strâmb.

Eu: Dap..cred că eu sunt aia. Dar te rog,nu mai sta afară, intră draga mea.

       Am condus-o în casă ferind-o să calce pe sfoara care stătea deasupra pragului bucătăriei şi ar fi declanşat probabil o ploaie de chifteluţe şi am aşezat-o pe unul din scaunele mesei, asta după ce am luat de pe el un ac.

Yume: Iartă-mă că am părut aşa surpsinsă, dar sincer am crezut că e doar Itachi acasă când am auzit acel "Imediat!!!"

Itachi: Eh...stai calmă, te vei obişnui cu vocea ei de bărbat peste vreo câteva săptămâni. Eu deja am început să reduc numărul coşmarurilor cu ea uitându-se la fotbal şi ţipând ca o microbistă.

 Spunea el care deabia apăruse de după uşă în acelaşi mod în care apar acele păpuşi...mă rog, mai degrabă clownii coşmarurilor copiilor mici...din cutiile muzicale cu cheiţă.

Eu: Să îţi aduc aminte de tine cântând "I killed my clan and I liked it"?!

Itachi *înroşindu-se*  Hei...ai promis că nu mai spui asta nimăniu..şi oricum e din vina că am pierdut acel pariu amărât!

Yume îşi ia nişte floricele de pe masa de alături şi îşi pune nişte ochelari 3D continuând să ne vizioneze.

Eu:  Hei, nu eu te-am pus să pariezi că nu îţi pot învinge cioara!

Itachi:  De unde să ştiu eu că ai asemenea instincte?! Săracul animal a avut nevoie de îngrijiri medicale după. Aripa din care ai muşcat ca o nesătulă înca e în vindecare!

Yume *izbucnind în râs* Aaah...niciodată nu regret că am venit la voi! 

Eu şi Itachi ne întoarcem ambii cu faţa la ea luând nişte expresi mirate.             

In acelaşi moment s-a auzit a doua oară soneria. Serios acum, trebuie neapărat să schimb melodia aceasta de copii. Hmm...mă întreb oare cine o fi îndrăznit să păşească dincolo de gazon şi de semnul pus de Itachi cu "Nu faceţi mişcări bruşte ca atinsul asfaltului cu talpa atunci când treceţi prin faţa casei, vă distrug dacă aud vreun scârţâit pe bucata mea de trotuar" ? Să fie bătrânul Walter de vizavi care s-a pierdut după ce a mers până la colţul străzii? Deschid uşa gata să iau o mutră de vrăjitoare, dar rămân cu gura căscată.

Eu:  Sebastian!!!!

Ma reped asupra lui si ii dau o imbratisare uriasa din care probabil ca se zbate sa mai respire.

Sebastian *răspunzând la îmbrăţişarea mea şi încolăcindu-şi braţele în jurul taliei mele* Hey Sayuri! Ăăăă...e totul ok?!

Eu:  De ce credeţi toţi că e ceva neînregulă în casa asta!? 

Sebastian: Păi în primul rând modul în care ai sărit să mă îmbrăţişezi, absolut prea fată pentru tine şiii...

îmi arată către o capcană de urşi care zăcea în mijlocul holului.

Eu:  Ah...asta?! Neah! E doar una din jucăriile lui Itachi...şi le lasă împrăştiate peste tot, parcă ar fi copil mic. 

Sebastian: Pe Yume ai văzut-o?!

Eu: Dap. Este în aşa zisul loc al contemplării alimentelor sau mai pe scurt, locul în care tu petreci mai mult de jumătate din zi, bucătăria.

Sebastian *trece pe lângă mine în grabă* Yuuumeeee!