Forțele Răului Absolut,volumul 1-Invocarea -de Kelley Armstrong

Patru

     Stăteam pe marginea patului meu de spital și încercam să mă conving că încă mai dormeam. Era cea mai bună explicație pentru ce auzeam. Aș fi putut sà o trec la capitolul delir,dar preferam vis.
     Mătușa Lauren stătea lângă mine,ținându-mă de mână. Ochii mi-au alunecat spre surorile care treceau pe lângă salon,pe culoar. Ea mi-a urmărit privire,s-a ridicat și a închis ușa. Printr-un văl de lacrimi,am urmărit-o și mi-am închipuit că e mama. Ceva din mine s-a prăbușit și aveam din nou șase ani,ghemuită pe pat,plângând după mama.
     Mi-am plimbat mâinile peste așternuturi,scorțoase și zgrunțuroase, prinzându-se de pielea mea aspră. Era atãt de cald în încăpere că fiecare răsuflare îmi sugruma și mai mult gâtlejul uscat. Mătușa Lauren mi-a întins apa și am cuprins în palme paharul rece. Apa avea un gust metalic,dar am băut-o pe toată.
     -Un sanatoriu,am zis.
     Pereții parcă mi-au sorbit cuvintele din gură,ca sunetul de scenă,înghițindu-le și lăsând doar aerul inert.
     - O,Doamne,Chloe! Scoase o batistă din buzunar și își șterse nasul. Știi de câte ori a trebuit să-i spun unui pacient că va muri? Într-un fel,asta de-acum pare mai greu de făcut. Se întoarse cu fața spre mine. Știu cât de mult îți dorești să mergi la UCLA,la colegiu. Asta e singura cale prin care o să putem să te băgăm acolo,scumpo.
     -Tata?
     A făcut o pauză și-am înțeles că i-ar fi plăcut să dea vina pe el. Voise să mă crească ea după moartea mamei,ca să mă scutească de o viață cu menajere în apartamente goale. Nu-l iertase niciodată pe tata că o refuzase. La fel cum nu-l iertase niciodată pentru noaptea aceea în care murise mama. Nu conta că mașina lor fusese lovită într-o parte de cineva care fugise de la locul accidentului - el se aflase la volan și de aceea îl considera principalul responsabil.
     -Nu,spuse ea în cele din urmă.Școala. Dacă nu petreci cel puțin două săptămâni de evaluare într-un sanatoriu,va fi trecută în fișa ta.
     -Ce va fi trecută în fișa mea?
     Strânse în pumn batista.
     -Păi,idioțe... Se stăpâni. Politica de toleranță zero.
     Scuipă cuvintele cu mai mult venin decât într-un blestem.
     -Toleranță zero? Vrei să spui violență? Da,da' eu n-am...
     -Știu ca nu. Dar pentru ei e limpede. Te-ai împotrivit fizic unui profesor. Ai nevoie de ajutor.
     Într-un sanatoriu. Pentru copii nebuni.

M-am trezit în mai multe rânduri,în noaptea aceea. A doua oară,tata era în ușă, privindu-mă. A treia oară, ședea lângă patul meu. Văzând că deschid ochii,s-a întins și m-a bătut stângaci pe mână.
     -O să fie bine,a murmurat. Totul o să fie bine.
     Am adormit la loc.

Tata era încă acolo,în dimineața următoare. Ochii îi erau încercănați,iar cutele din jurul gurii,mai adânci decât i le știam. Nu închisese ochii toată noaptea,venind cu avionul de la Berlin.
     Mă îndoiesc că tata a vrut vreodată copii. Dar nu mi-a spus asta niciodată,nici măcar la mânie. Indiferent ce crede mătușa Lauren despre el,se străduiește cât poate. Pare să nu știe ce să facă acuma cu mine. Sunt ca un cățeluș pe care i l-a lăsat cineva pe care l-a iubit foarte mult și se căznește să facă tot ce trebuie, chiar dacă el unul nu se dă în vânt după câini.
     -Ți-ai schimbat culoarea părului,zise el,când m-am ridicat în capul oaselor.
     Mi-am făcut curaj pentru ce avea să urmeze. Când alergi țipând pe holurile școlii după ce ți-ai vopsit părul în toaleta fetelor,prima reacție a oamenilor - mă rog,după ce trec peste partea cu țipatul-pe-holuri - este „ai făcut ce?" Să-ți vopsești părul în toaleta școlii nu e normal. Nu pentru fete ca mine. Și șuvițe roșu aprins? Chiulind de la oră? E curată criză de nebunie.
     -Îți place?mă întrebă tata după o clipă.
     Am încuviințat din cap.
     Făcu o pauză,apoi scoase un chicotit înăbușit.
     -Ei bine,nu-i chiar ceea ce aș fi ales eu,dar arată bine. Dacă ție îți place,asta contează. Își scărpină gâtul împestrițat cu umbrele bărbii. Bănuiesc că mătușa Lauren ți-a spus despre treaba cu sanatoriul. A găsit unul despre care crede că va fi în regulă. Mic,privat. Nu pot spune că sunt încântat de idee,însă e doar pentru vreo două săptămâni...