Vise

Capitolul III

Nu mai pot sa fac nimic. Mi s-au terminat lacrimile, nu mai pot sa plâng. Plânsul era o eliberare. Acum, toată durerea este in mine si nu pot să scap de ea. Amenint sa explodez cu fiecare mișcare. Asa ca nu ma misc. Orele devin zile, zilele devin săptămâni și toate trec pe lângă mine. Mi se pare ca am uitat să trăiesc, ca sunt prins intr-o închisoare fără scăpare. Nici sa dorm nu ma ajuta, fiindcă mereu și mereu o visez pe ea, iar bucuria somnului se evaporă ca fumul, amplificând durerea. Într-o zi, însa, pur și simplu m-am ridicat din pat și mi-am făcut o cafea. Apoi, mi-am revenit la normal, propulsat de o forță necunoscuta. Poate ca dorința mea de supraviețuire a învins durerea. Însă nu a făcut-o să dispară. Pas cu pas, in mai mult de 5 ani am reușit sa imi recladesc viata... Până când, într-o zi...