Două lucruri imposibile

TRECUT și PREZENT

Capitolul II

Ceea ce se întâmplase de fapt, ar fi frânt inima oricui.

În momentul final, își văzu moartea, văzu cum iubirea vieții sale, baiatul pe care îl cunoștea din copilărie, omul care îi dădea mereu speranță, îi înfingea acum, nemilos, cuțitul în inimă. Avea un zâmbet sadic, în timp ce ochii îi ardeau cu furie și cu satisfacție, de fiecare dată când cuțitul îi sfâșia carnea iubitei sale.

Atunci, totul ar fi trebuit să se termine, dar ea îi șopti:

- Multumesc. Ai fost perfect! și muri.

Pentru ca, acum, să se trezească în acea cameră obscură, cu un bărbat fără gură, sau i se păruse ei?

Putea fi moartea așa de hâdă?
Putea să te transforme în așa hal?
Și de unde îl știa ea pe Death? Îi parea așa de cunoscut.
Acum, în minte, îi umblau toate aceste întrebări, în speranța că va putea găsi răspunsul.

După ceea ce îi păruse ei a fi o oră, se ridică. Își lasă picioarele pradă gresiei reci, acest lucru provocându-i fiori pe șira spinării.
Acum observa că era îmbrăcată într-o rochie de spital, care nu îi acoperea multe. Își continuă drumul și observă o oglindă pe perete. Nu o mai văzuse până atunci, dar era acolo, așa că se gândi să vadă cum arată.

Pielea palidă îi înconjura ochii roșii.
Ochii roșii? De când avea ea ochii roșii?
Și mai ales ce roșu... simțeai că acolo mocnește un foc, însă nu-l vedeai.
Părul șaten îi cădea în valuri pe umeri.
Nu mai stătu să se uite la ea, așa că își îndreaptă pașii spre ușă.

Când o deschise, o lumină mult mai puternică o făcu să-și închidă ochii.
Însă, când îi redeschise, văzu, fără prea multe greutăți, mai multe persoane, care mai de care mai ciudate, care își purtau corpul, cu greu, pe holul iluminat!

Nu facu bine doi, trei pași și din acea mulțime se desprinse ceva. La început i se părea că era o formă difuză, însă cu cât se apropia mai mult, își dădu seama că are un mers familiar și, se diferenția de toți ceilalți prin faptul că, era îmbrăcat în negru.
Dupa ce acea ființă mai făcu încă câțiva pași, Lena își dădu seama că era, de fapt, prietenul ei, Death. Nici ea nu știa de ce acum îl considera pe acesta un prieten, însă, se consolă cu gândul că acesta îi explicase câteva lucruri și că o sfătuise, în acea cameră întunecată, numai lucruri care erau doar în interesul ei!

Nu dură mult și Death ajunse lângă ea. Lena, când îi auzi glasul tresări surprinsă, însă doar pentru un moment, iar apoi desluși urmatoarele cuvinte:

- Văd că te-ai trezit! Sper că acum multe lucruri îți sunt mai clare!

Lena, fără să-și dea seama, răspunse:

- Da, mulțumesc pentru ajutor!

Observă că vocea ei suna mult mai familiar, însă parcă era puțin mai înfricoșătoare! Se liniști la gandul că măcar nu suna așa straniu ca atunci când încercă să vorbească în acea cameră sumbră.

Death o invită să-l însoțească, iar ea ca o ființă plăpândă și ascultatoare îl urmă!

Colindau holurile lungi și dintr-o dată, sobre.

De abia acum observă ceva diferit... acum, Death avea gură și curioasă din fire, întrebă:

- Death, de ce acum ai gură?

Atunci, el se opri, se întoarse la ea și cu un rânjet pe toată fața îi spuse:

- Credeam ca nu mai intrebi, și își continuă drumul.
Când sufletele pure ajung la noi pentru a deveni ucenici, trebuie să le supunem la un test!
Daca sufletele lor văd gura noastră, atunci nu sunt calificate, caci, prin gură, în lumea noastra, totul ia naștere.
Când noi spunem că dorim o ceașcă de ceai, ea apare! și atunci apăru o ceașcă de ceai.
Alte întrebări, Lena?

- Da, de ce eu?

- Pentru că ești sufletul meu pereche!
Atunci pașii ei se opriră și își aminti de el.

Era el, cum de nu își dăduse seama până acum? Era prietenul ei imaginar, Death? El?

Da, își amintea! Și-au promis că vor fi mereu împreună!

__________________________________________________________________________________

Mulțumesc încă odată prietenei mele, Smaranda23, pentru contribuția adusă în această carte!