- Poftim? il intreb eu.
- Iti spun pe drum. spuse el grabit sa iasa pe usa.
Imediat ce am iesit din fastfood, Akeno a inceput sa accelereze din ce in ce mai mult pasul. Mai era putin si ma tara pe jos.
- Akeno...
Nu ma baga in seama. Isi vedea de drum, iar eu parca eram cainele care isi urmareste stapanul.
- Akeno! strig eu tragandu-mi mana din a lui. Ce ai patit? Cine este ea?
El a tacut pentru o secunda, iar pe urma a spus:
- Este logodnica mea.
- WHAT?! intrebeu mirata. Logodnica?
- Iti spun mai multe cand ajungem in parc. Haide. spuse el intinzandu-mi mana.
Ajunsi in parc, ne-am asezat pe o banca, si a inceput sa-mi explice ce se-ntampla.
- Ea este Fumiko, logodnica mea. Vezi tu, eu.....provin dintr-o familie nobila, iar parintii mei m-au logodit cu ea de la varsta de doisprezece ani, ca sa pastreze linia de sange. Nu eram in relatii bune cu familia, sau cu fratele meu. Eu eram mezinul familiei, si cred ca din cauza asta nu eram bagat in seama, si nu am avut parte de iubirea parinteasca pe care mi-am dorito. Nu aveam prieteni, toti isi bateau joc de mine, veneam batut si plin de noroi acasa. Fumiko, mereu vroia sa se joace cu mine si sa se apropie. Nu simteam nimic aparte pentru ea, si nici nu o simpatizam. Intr-o zi, ea s-a enervat deoarece nu o bagam in sema ca ceilalti baieti de la scoala, si a inceput sa-mi rupa jurnalul si cartea mea preferata. Era chiar si asa foarte rasfatata. Eu m-am ridicat de pe canapea, si am pleznit-o. Ea a picat pe jos, si s-a uitat la mine plangand. Am inceput sa zmbesc si sa rad ca un nebun, iar atunci a aparut tata. Cand a vazut-o pe jos cu obrazul rosu, el m-a luat de brat, m-a dus in magazie, a luat biciul si m-a batut pana mi-a dat sangele, si plus pe lanag asta nu mi-a mai dat de mancare timp de doua zile. O luna mai tarziu, concaul a luat foc din cauza unei butelii. Mi-a parut atat de bine.....toata suferinta mea s-a sfarsit, cu arderea acelui conac.
Deodata un ras isteric, l-a apuct pe Akeno. Imi era mila, si in acelasi timp eram si ingrijorata in privinta lui, deoarece cred ca suferea putin psihic de la acele vremuri. Apoi s-a oprit brusc deodata si se uita, concentrat in jos.
- Apoi dupa ce a ars concaul, am ajuns in custodia unchiului meu. Intr-o noapte, a venit la mine in camera, m-a batut, iar apoi m-a violat. Mereu tineam un pumnal la mine, bine ascuns. Iar intr-o alta seara cand a venit la mine si a vrut sa ma violeze, i-am infipt cutitul in inima. Nu m-am mai putut opri din al sfarteca. Dupa ce am terminat cu el, nici nu se mai cunostea. Tot eram plin de sange si ura. Imi uram viata si pe mine. Intr-un final am ajuns sa cersesc pe strazi si sa fiu bataia de joc a intregi lumi. Iar intr-o zi, o femeie in varsta, curioasa, s-a oprit langa mine si mi-a oferit ajutor. Am ajuns in custodia ei, impreuna cu inca doi copi. Un baiat si-o fata, pe nume Daisuke si Chouko. Cele mai frumoase amintiri le-am adunat de acolo. Daisuke a intrat la o facultate buna, iar Chouko a murit din cauza ca avea cancer.Cu Daisuke n-am mai tinut legatura. La 14 ani, batrana a murit iar eu am mostenit casa. Casa in care ai intrat si tu. Daca nu o intalneam pe Fumiko nu-mi mai aduceam minte de chestiile astea.
- Akeno? il intreb eu.
- Ce?
Eu am stat o secunda, m-am ridicat, m-am dus in fata lui, m-am aplecat si l-am sarutat. El s-a ridicat si m-a imbratisat.
- Nu esti obligata sa nu mai mergi in fastfood-ul acela. Poti sa te duci daca vrei. Dar eu nu mai intru acolo. spuse el.
- Nu cred ca as mai merge nici eu acolo. spun eu imbratisandu-l.
Cand sa plecam in drum spre casa, il vad pe Kimura sprijinit de un copac, putin rosu la fata.
- A! KIMURA?! CE CAUTI TU AICI?! N...N-AI AUZIT NIMIC NU-I ASA?! spun eu panicata.
- Am auzit, si vazut tot. suse el timid. Hei...Akeno...imi pare rau ca am facut atata tam tam ca te-a adus Sakura acolo. Te-am judecat gresit.
- Nu-i nimic. spuse Akeno.
- Deci putem fi prieteni?
- Sigur, de ce nu?
Eu am inceput sa ma pun in genunchi si sa-i multumesc lui Dumnezeu.
- Aaaaaaa...Sakura? De ce te rogi? intreaba Kimura.
- MULTUMESC LUI DUMNEZEU CA VA-TI IMPACAT!
Ei doi au inceput sa zambeasca, iar dupa am plecat spre casele noastre. Dupa ce Kimura a ajuns la el acasa, am ramas numai eu si Akeno singuri.
- Vrei sa mai stai la mine acasa? intreaba Akeno.
- Pai as mai sta, numai ca....am si eu casa si familie. ii spun zambind. Nu m-au vazut de o zi intreaga. Probabil sunt ingrijorati.
-Sakura? intreaba Akeno.
El mi-a aratat cu degetul spre casa de peste drum, putin mai departe de a mea, cu cinci case in stanga.
- Acolo este casa ta?! intreb eu.
- Aproape, nu?
- Da...
-Atunci ne vedem maine. Pa! spuse el.
- Pa!
Ce ciudat...luminile sunt inca aprinse! Este destul de tarziu. Am pus mana pe clanta portii de la curte, si pe urma am urcat micile scari care duceau spre usa casei. Am intrat pe usa ca o bezmetica strigand:
- Am venit!
Apoi am ramas incremenita, si socata in acelasi timp.
- D...De ce?
Va urma....
Acest capitol a fost cu mai multa actiune si drama recunosc. Sper ca va placut!!! ^>^
