Lista Popularitatii

5.

Poate ca ar fi trebuit sa ma panichez, dar in momentul acela, tot ce puteam sa fac e sa ma holbez la ecranul telefonului.

Aveam trei intrebari la care ma gandeam:

1. Cine a trimis mesajul?

2. Sigur se refera la intelegere si nu la altceva?

3. De unde imi are un necunoscut numarul?

Prima intrebare mi s-a parut cea mai importanta, tinand cont ca daca as sti de la cine am primit mesajul, as putea sa imi dau seama de restul. Asa ca asta a fost ceea ce am intrebat.

eu: Cine esti?

Au trecut cateva secunde pana cand am primit un raspuns.

? : Nu e nevoie sa stii.

M-am incruntat confuza. Cum adica nu e nevoie sa stiu? Deja incepeam sa ma enervez.

eu: Ce vrei si de unde imi ai nr?

Dupa ce am trimis mesajul, m-am asezat pe pat, incrucisandu-mi picioarele si muscandu-mi agitata buza. Ok, poate ca panica incepea sa vina abia acum.

? : Vreau sa faci ceea ce iti spun, altfel toata lumea afla.

Nu imi raspunsese inca de unde imi aflase numarul, dar era clar ca nici nu avea de gand sa imi spuna. 

Cred ca am recitit mesajul de patru ori pana sa imi dau seama ca cineva chiar mi-a cerut asta si inca de patru ori ca sa imi fac curaj sa raspund.

eu: Ce vrei sa fac?

?: Verifica-ti maine dulapul.

Am asteptat pentru inca un mesaj, dar n-am mai primit nimic. Nu aveam de gand sa ii mai trimit eu ceva si daca toate astea sunt de fapt o farsa (in momentul ala chiar imi doream asta), atunci nu pot decat sa astept si sa vad ce se intampla maine.

* * *

Ziua urmatoare parea ca incepuse chiar bine. Aproape ca uitasem de mesajele ciudate de ieri seara si atentia oamenilor de la scoala se diminuase si ea.

Din nou. Ziua parea ca incepuse bine. Pana cand m-am trezit cu Bethany radiind de fericire ca in fiecare zi.

- Hey, Riva!

- Hey.

Am incercat sa ii zambet inapoi, dar era clar ca nu faceam o treaba la fel de buna ca ea. M-am uitat pentru o secunda in spatele ei sa le vad pe Amy si Naty stand pe telefoanele lor si ignorand complet faptul ca sunt si eu pe acolo. Nu ma deranja. Mai ales dupa faza de ieri de la cantina.

- Stai cu noi la pranz, corect? a intrebat Bethany si pentru un moment chiar as fi vrut sa zic da, apoi m-am uitat la celelalte doua fete si m-am razgandit imediat.

- Mm, nu, scuze, Bethany, nu pot. Am un...proiect de facut si trebuie sa merg la biblioteca la pranz.

Tehnic vobind, nu era o minciuna. Chiar aveam de gand sa merg la biblioteca, dar nu aveam niciun proiect de facut.

Bethany m-a privit pentru o secunda, tuguindu-si buzele de parca ar fi trista, apoi m-a luat prin surprindere cand si-a aruncat bratele in jurul meu.

- Ok, atunci. Poate alta data, a fost raspunsul ei vesel.

Si asta, doamnelor si domnilor a fost ce mai ciudata imbratisara pe care am avut-o vreodata.

Nu stiu ce fata aveam in momentul acela, dar presupun ca era una destul de amuzanta din moment ce am auzit rasul cuiva langa mine.