Lista Popularitatii

13.

Daca eram intr-un film, astea erau momentele cand incepeam sa tip si sa deschid usa masinii, sarind dinauntru si facandu-mi o iesire dramatica demna de romanele politiste.

Nu era un film.

- Josh, ce te-a apucat? Unde mergem? l-am privit incruntata pe satenul care conducea masina cu un calm aproape inspaimantator si cu un ranjet pe care nu-l mai consideram atragator cam de acum zece minute de cand ma azvarlise in masina.

- Cam multe intrebari, scumpo. Ai rabdare.

Mi-am strambat fata la apelativul lui total nedorit si am oftat greu, mutandu-mi privirea pe geamul masinii si incercand sa deslusesc imprejurimile.

Acum cinci minute puteam sa recunosc inca strada si casele de pe langa, dar acum...

Eram intr-un cartier unde nu mai fusesem niciodata. Am simtit un fior traversandu-mi spatele cand m-am gandit la toate filmele pe care le-am vazut cand fata e rapita si dusa intr-o padure, de unde nu mai iese niciodata.

Ok, Riva, nu ajuti.

Asa e, trebuie sa gandesc rational. La urma urmei, poate nu il cunosteam indeajuns de bine pe Josh, dar nici fata de criminal nu avea.

Nu spun toti sa nu judeci o carte dupa coperta?

M-am cutremurat din nou.

- Vreau doar sa vorbim, au fost cuvintele lui in timp ce un raset scurt si gros i-a parasit gatul.

Am dat din cap, inghitind in sec si intrebandu-ma unde mi-a disparut abilitatea de a forma cuvinte.

- Unde ma duci?

Am repetat incet intrebarea pentru ca simteam ca asta ar fi cel mai important detaliu. Josh nu s-a obosit sa imi ia telefonul, asa ca daca ceva chiar s-ar intampla, as putea sa sun imediat pe cineva sa vina in ajutor.

Aveam nevoie insa de adresa.

Chipul lui s-a intors pentru o secunda spre mine si ranjetul era inca la locul lui.

- Nu te ingrijora, Riva, nu te rapesc sau ceva.

Nu asa parea acum douazeci de minute.

- Vreau doar sa vorbim.

Am dat din cap, mutandu-mi privirea oriunde, dar nu la el. Ma intimida mult prea mult in momentul acela sa pot sa il privesc.

- Deocamdata.

A spus-o ca o soapta, poate menita doar pentru el sau spusa neintentionat, dar a reusit sa ma sperie intr-atat incat eram cat pe ce sa dau la o parte gandul ca nu suntem intr-un film si sa ma arunc din masina.

Dar am vazut viteza la care conducea. La naiba, simteam viteza la fiecare curba pe care o lua, simteam ca eram cat pe ce sa deraiem de pe sosea.

M-am impins in scaunul de masina si am asteptat cinci minute intr-o tacere ciudata si incomoda, pana cand Josh a oprit brusc masina. Am privit pe fereastra si nu am vazut nimic.

Eram intr-un cartier care putea foarte bine sa fie parasit. Case gri cu pereti plini de graffiti de toate culorile pe ele, gradini unde iarba nu parea sa mai fi fost tunsa de luni de zile si sa nu uitam, cartoanele gigantice care adaposteau oameni ai strazii pe bancile murdare de pe marginea drumului.

Nu m-am uitat indeajuns incat sa imi dau seama daca omul acela chiar dormea.

M-am uitat intrebator la Josh, incercand in acelasi timp sa imi controlez respiratia ca el sa nu-si dea seama cat de speriata sunt de fapt.