Capitolul 1 - Cincisprezece lumanari
Noaptea albastra se risipea usor dinspre orizont, lasandu-l pe vesnicul soare la conducere.
Rasaritul. Mereu mi-a placut sa-l privesc din patul meu cald si linistitor, rezemata de multe perne moi. Asta faceam in fiecare zi - a devenit obisnuinta. Ma trezeam automat cand era timpul ca soarele sa rasara, cand acele culori calde isi faceau loc printre cele reci ale noptii.
Noi, fetele, am avut noroc sa avem ferestrele orientate spre est - baietii avand camerele paralel fata de ale noastre.
Dupa ce mi-am vazut rasaritul, am zambit nostalgica si am inchis ochii. Eram inca amortita de la somn si stiam ca trebuia sa ma odihnesc, dat fiind faptul ca era o zi extrem de importanta. Nu la scurt timp a inceput sa se deruleze un vis in mintea mea.
Intuneric. Eram inconjurata de un intuneric ce-mi dadea fiori. Stateam pe scaunul meu visiniu, de la bucatarie. Geamul era deschis larg, pe unde intra un miros ciudat, ce nu-l puteam identifica, intre acru si dulce. Blatul mesei lucea in lumina lunii, ca suprafata apei.
Luna plina. Avea o culoare stranie, intre argintiu si rosu.
Am vrut sa ma ridic, dar nu am putut. Toate oasele urlau la mine sa ma scol in picioare, caci simteam ceva urmarindu-ma. Dar parca era ceva care ma tintuia acolo. Parul de la ceafa mi s-a ridicat. Mi-am pus mainile in jurul meu si mi-am simtit pielea de gaina. Respiratia mea s-a accelerat fara motiv, de parca as fi alergat incontinuu.
M-am uitat pe fereastra. Era doar vantul... cred. Incepea o furtuna, stiam sigur. Frunzele care se vestejisera de curand fosneau si trosneau pe afara, invartindu-se pe sus, parca fiind controlate de o forta magica. Copacii pareau "cocosati". Vedeam pana si firele de nisip, care la fel ca celelalte, erau controlate de puterea vantului salbatic. Clopoteii de la intare se auzeau cristalin, si imediat au sunat ca un ecou in capul meu. Niste soapte au trecut pe langa urechea mea. Insa nu intelegeam ce voiau sa-mi spuna si incepusem sa tremur asa tare...
NU! Era doar vantul, care sufla cu atata putere incat a ajuns precum niste soapte mormaite la mine.
Am deschis ochii terifiata. Inca tremuram si eram lac de sudoare si mi-am spus ca trebuie cumva sa-mi iau masuri de protectie data viitoare cand voi avea un vis asa nebun. Ma saturasem de visele astea. Le aveam de cand eram mica. Nu in fiecare noapte, evident, ca atunci nu ar fi fost noapte in care sa dorm si eu linistita, dar destul de des. Iar ce ma ingrijoreaza cel mai tare este ca de la ultimul timp au devenit din ce in ce mai adevarate, din ce in ce mai... clare... nu stiu...
Si treaba bizara era ca... ei bine, cateodata deveneau reale - sau pe jumatate reale. Dar preferam mai bine sa nu ma gandesc la coincidenta asta ciudata.
Mi-am dat picioarele grele jos din pat si mi-am amintit. Astazi totul se va schimba.
Azi era ziua cea "sfanta" : 10 septembrie. Voi implini cincisprezece ani. Daaaa! Imi venea sa sar in sus de bucurie, dar m-am rezumat numai in a repeta incet vioaie "cincisprezece, cincisprezece, da, da, daaa!", in timp ce ma uitam prin sifonier dupa niste haine.
Am pus pe mine un maiou albastru deschis ca cerul si o pereche de colanti trei sferturi albi. Aveam sa ma simt comod in ele. Mi-am lasat parul buclat de un saten deschis sa cada frumos pe spate si dupa m-am privit in oglinda, stiind deja de fapt ce aveam sa vad. Ochii mei verzi-albastrui sclipeau de incantare, iar gropitele din obrajii mei mai aveau putin si se adanceau mai mult. Dupa ce m-am studiat si am hotarat ca eram in regula, am spus nerbdatoare:
