Capitolul 2 – „Iti faci griji ca o sa fiu mai batrana decat tine?”
Reflexia mea impecabila in oglinda. La asta incercam sa ma concentrez. Eram aranjata, sarbatorita... de ce mai eram inca aici? In momentul acela ar trebui sa fiu prin gradina tipand cat ma tine sufletul de fericire, fara ca cineva sa imi dea cu ceva in cap. Bine, nu era ca si cum am fi locuit in mijlocul pustiului, dar mai toti de pe langa locuinta noastra credeau ca dr. Floris era doar o batrana nebuna si ca bantuie fantome prin conac. Si nu mi-am dat seama nici acum de ce dr. Floris ne zice mai mereu sa nu mergem in curtea din fata; iar noi ne-am obisnuit asa - sa stam doar in curtea din spate, care era extrem de mare. Nu mi-am ocupat timpul cu astfel de intrebari macinatoare.
Ei bine, am mai tras pentru ultima oara o mare cantitate de oxigen in plamani, am dat-o afara si am iesit ca glontul din baia aceea nenorocita. Voiam sa le dovedesc tuturor astazi ca pot fi matura, mai ales celor mari - sa nu ma mai trateze ca pe o copila.
I-am gasit pe toti in livingul mare. Livingul era incaperea unde stateam deobicei impreuna ca sa treaca timpul, fiind cea mai inalta si mai spatioasa camera din conac. Prin ferestrele cu arcade care se intindeau aproape pana la tavan puteam vedea curtea din spate, unde soarele auriu se chinuia sa se ridice si sa dea norii plumburii deoparte.
Ei stateau tolaniti pe unde apucasera si aveau niste zambete inocente pe fata care ma faceau pana si pe mine sa zambesc. Canapeaua visinie imprejmuia din trei parti masa de sticla din mijlocul camerei, pe care se aflau trei duzini de clatite puse ca intr-un turn una peste alta, ornamentate cu gem de visine, zahar pudra si nuca. Iar cireasa de pe tort... era visina de la mansarda clatitelor. Arata asa delicios si dragut. Sa nu mai spun ca mirosea traznet.
- La multi aaaaani! au strigat toti tare la unison ca niste descreierati.
- Multumeeesc! am tipat si eu, ridicandu-mi mainile si razand.
- Deci, care e primul lucru pe care vrei sa il faci de ziua ta? ma intreba dr. Floris ridicandu-se in picioare si apropiindu-se de mine cu bratele deschise.
- Pai... cred ca as vrea sa mananc cu voi acele clatite super-mega-extra-ultra-hiper delicioase, dupa care sa stam sa palavragim, iar ce urmeaza... vom vedea, am spus eu asezandu-ma pe canapea intre Pauline si Leo.
- Foarte bine, atunci, spuse Olivia si lua o muscatura zdravana din clatita ei.
Am inceput sa mancam si imediat am fost atrasa de gustul acela fermecat al clatitelor.
O clatita, zece insi si doua ganduri diferite. Cine va castiga dintre cele doua? Acel gand care se gaseste in mai multe capete. Ghinion pentru mine, caci eram singura care nu se gandea la ce se gandeau ei.
- Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu vreau, nu mai pot, nu, nu, nu, am zis eu, dar era oricum degeaba.
Eram silita sa mananc ultima clatita ramasa. Doar eram sarbatorita. Dar cat Doamne iarta-ma credeau ei ca puteam sa bag in mine? Era a-7-a clatita daca o mancam si pe asta. Deja simteam cum imi explodeaza burta. Era prea de tot, desi toti se uitau la mine cu ochii mijiti, indemnandu-ma sa o halesc.
- Bine! Dar imi ramaneti datori daca ma ingras chiar acum! am cedat eu, luand clatita.
Am inceput sa iau imbucaturi mici si m-am gandit ce bine ma voi simti dupa, cand le voi demonstra ca am realizat provocarea lor. Bun. Inca o bucatica. Ma uitam din stanga in dreapta, sa le vad chipurile tuturor. Era ceva amestecat cu uimire si curiozitate. Bagand si ultima bucatica in gura, s-au ridicat in picioare si au tipat ca atunci cand baietii se jucau in week-end fotbal si castiga nu stiu ce echipa.
- Am reusit! am spus si eu cu glas pierit.
Da. Da. Da. Da. Am facut-o. Usor si bine. Eram foarte mandra de mine, asa cum speram ca erau si ceilalti. Desi eram pe cale sa explodez, mai aveam vointa de a ma bucura.
